În baza art.192 alin.2 C.proc.pen. a fost obligat petentul sa plateasca suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauza.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut în esenta urmatoarele :
În fapt, petentul G I a fost angajat la DSP Sibiu pâna în toamna anului 2003, când s-a dispus desfacerea contractului individual de munca, ca urmare a reducerii numarului de posturi din cadrul directiei.
Astfel, initial a fost emisa decizia nr.66/1.08.2003 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de al petentului începând cu data de 22.08.2003, însa ulterior, întrucât conducerea institutiei si-a dat seama ca petentul se afla în concediu legal de odihna si contractul de munca nu putea înceta, la data de 25.08.2003 s-a emis o noua decizie cu nr.75 prin care s-a abrogat decizia nr.66 si s-a dispus încetarea contractului individual de munca al petentului începând cu data de 18.09.2003.
Deciziile nr.66 si 75 au fost emise de directorul executiv E B, seful serviciului RD si vizate de juristul M V
Mentiunile din carnetul de munca al petentului au fost efectuate de numita PM, în calitate de referent la Serviciul RUNOS.
Prin sentinta penala nr.124/22.02.2007 pronuntata, ramasa definitiva prin decizia penala nr.146/6.06.2007 a Tribunalului Sibiu s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit. a C.pr.pen. rap. la art.10 lit.a C.pr.pen., achitarea inculpatilor B E, R D si V M, pentru savârsirea infractiunilor de fals intelectual prevazuta de art.289 C.penal si uz de fals prevazuta de art.291 C.penal, cu privire la împrejurarile emiterii celor doua decizii cu nr.66/1.08.2003 si 75/25.08.2003.
Fata de acestea si de considerentele sentintei penale nr.124/22.02.2007, instanta a apreciat ca în cauza exista autoritate de lucru judecat, indiferent de noua încadrare juridica pe care petentul o invoca în prezenta plângere.
Prima instanta a analizat împrejurarile în care au fost emise cele doua decizii retinând ca infractiunea de fals nu exista, dar nici o alta infractiune din moment ce a dispus achitarea inculpatilor fara a aprecia, raportat la aceeasi stare de fapt, ca ar exista infractiunea prev. de art.246 C.penal.
Însusi petentul în plângerea formulata în prezenta cauza a aratat ca plângerea sa se refera la aceleasi fapte, la aceleasi persoane si la aceleasi împrejurari.
În ceea ce o priveste pe intimata P M, aceasta nu a figurat ca parte în dosarul nr.186/306/2005 si prin urmare, fata de aceasta s-a formulat plângere abia la data de 15.12.2008, dupa împlinirea termenului de prescriptie a raspunderii penale, termen care, potrivit dispozitiilor art. 122 alin.1 lit. d. C.penal este de 5 ani.
În virtutea dispozitiilor art. art.123 alin.1 C.proc.pen., cursul termenului de prescriptie se întrerupe prin îndeplinirea oricarui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfasurarea procesului penal.
Întreruperea cursului prescriptiei raspunderii penale intervine doar prin îndeplinirea unui act care potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfasurarea procesului penal, ceea ce implica în mod evident începerea urmaririi penale sau punerea în miscare a actiunii penale, masuri procesuale care nu au fost dispuse fata de intimata PM în prezenta cauza penala.
Nu se pot interpreta în alt mod dispozitiile art. 123 din Codul penal întrucât s-ar folosi o interpretare prin extindere sau analogie, ceea ce nu este permis în cazul interpretarii si aplicarii legii penale.
În ceea ce îi priveste pe intimatii V M si R D, chiar daca s-ar aprecia ca în cauza nu exista autoritate de lucru judecat, ar fi aplicabile aceleasi dispozitii ale articolului 122 C.penal din aceleasi considerente, întrucât cu privire la aceasta infractiune nu a fost niciodata începuta urmarirea penala iar plângerea penala a fost formulata dupa împlinirea termenului de 5 ani.
Pentru toate aceste aspecte, instanta a apreciat ca în cauza sunt aplicabile dispozitiile art.10 lit.j (si g) C.proc.pen. în ceea ce îi priveste pe intimatii V M si R D si ale art.10 lit.g C.proc.pen. în ceea ce o priveste pe intimata P M
Chiar daca procurorul a retinut doar dispozitiile art.10 lit.g C.proc.pen., fata de considerentele retinute în solutia data, instanta a apreciat ca rezolutia este corecta, si a respins plângerea formulata de petentul G I, în contradictoriu cu intimatii R D, V M, si P M, împotriva rezolutiei procurorului data la 20.08.2009 în dosarul Parchetului de pe lânga Judecatoria Sibiu, rezolutie pe care a mentinut-o.
Împotriva acestei hotarâri, în termen, a declarat recurs petentul în dezvoltarea motivelor de recurs, aratând urmatoarele :
Prin Decizia D.S.P. Sibiu nr. 75/25.08.2003 a fost încunostintat ca începând cu data de 18.09.2003 înceteaza contractul individual de munca al petentului, beneficiind de un preaviz de 15 zile lucratoare potrivit art. 73 din Codul Muncii, începând cu 26.08.2003. Petentul arata ca perioada 22.08.2009 – 25.08.2003 nu este cuprinsa în decizia emisa de D.D.P. Sibiu si aceasta omisiune constituie infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C.p.
Intentia ca forma a vinovatiei în comiterea acestei fapte, este în opinia petentului evidenta, deoarece autorii au cunoscut faptul ca nu a beneficiat de preaviz, ca nu a fost prezent la locul de munca pâna la 19.09.2003 si nu a fost retribuit pentru aceasta perioada.
Solutia neînceperii urmaririi penale data de Parchet cu motivarea ca s-a împlinit termenul de prescriptie al raspunderii penale este, în aprecierea recurentului, nelegala.
În acest sens acesta enumara sesizarile facute si solutiile date sau pronuntate de organele judiciare :
La data de 3.02.2005 a mai fost sesizat organul de urmarire penala pentru fals si uz de fals, la data respectiva considerând ca faptele reclamate reprezentau savârsirea acelei infractiuni. Ca raspuns la cele reclamate i s-a comunicat rezolutia procurorului din 28.09.2005 de neînceperea urmaririi penale pentru aceste infractiuni.
Împotriva acestei rezolutii a facut plângere la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Sibiu, care prin rezolutia din 8.11.2005 a respins plângerea formulata împotriva rezolutiei procurorului, care i-a fost comunicata si petentului si faptuitorilor.
Împotriva acestei solutii a formulat plângere la Judecatoria Sibiu, pronuntându-se sentinta penala nr. 124/22.02.2007 . Împotriva acestei sentinte s-a declarat apel pronuntându-se decizia penala nr. 146/6.06.2007 a Tribunalului Sibiu, ambele hotarâri fiind comunicate si faptuitorilor si ulterior s-a declarat recurs pronuntându-se decizia penala nr. 680/18.10.2007 de catre Curtea de Apel Alba Iulia.
Petentul a aratat aceste aspecte pentru a scoate în evidenta faptul ca termenul de prescriptie a raspunderii penale prevazut de art. 122 lit. d C.p., la care face referire rezolutia procurorului a fost întrerupt.
Daca pentru faptele savârsite, initial a crezut ca este vorba despre infractiunea de fals si uz de fals, organele competente s-au pronuntat prin rezolutia din 28.09.2005, prin rezolutia prim procurorului din 8.11.2005, prin sentinta penala nr. 124/22.02.2007 a Judecatoriei Sibiu si prin decizia penala nr. 146/6.06.2007, toate aceste fiind comunicate faptuitorilor. Petentul recurent sustine ca oricare din aceste date ar fi luate în considerare, scot în evidenta faptul ca a început sa curga un alt termen de prescriptie de 5 ani prev. de art. 122 lit. d c.p. si ca atare, nu se pune problema împlinirii termenului de prescriptie pâna la data înregistrarii ultimei plângeri, 15.12.2008.
Împotriva rezolutiei procurorului din 20.08.2009 dispusa în dosarul nr. 5839/P/2008 a facut plângere la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Sibiu.
Prin rezolutia din 2.10.2009 dispusa în dosarul nr. 879/II/2/2009, s-a respins plângerea petentului, mentinându-se rezolutia procurorului din 2.08.2009 data în dosarul nr. 5839/P/2008 ca temeinica si legala. În sprijinul acestei solutii se motiveaza ca cele sustinute de petent se refera la un alt dosar penal, cu alt obiect, dar care vizeaza aceleasi persoane, si ca atare nu ne aflam în cadrul aceluiasi proces penal.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar si din oficiu, potrivit art. 3856 alin. 3 C.p.p., tribunalul constata ca acesta este nefondat.
Prima instanta a retinut în mod corect faptul ca prin sentinta penala nr. 124/22 februarie 2007 a Judecatoriei Sibiu ramasa definitiva, au fost achitati inculpatii B E,, R D si V M pentru savârsirea infractiunilor de fals intelectual si uz de fals, fapte prev. de art. 289 si 291 C.p., din considerentele sentintei rezultând ca în cauza exista autoritate de lucru judecat, chiar daca petentul recurent a dat în prezenta cauza faptelor o alta încadrare juridica (art. 246 C.p.).
Tot corect a retinut instanta de fond ca fata de intimata P M (persoana care nu a figurat ca parte în dosarul aratat mai sus), opereaza prescriptia raspunderii penale. Aceasta deoarece plângerea împotriva acesteia s-a formulat la 15.12.2008, dupa împlinirea termenului de prescriptie de 5 ani, prev. de art. 122 alin. 1 lit. d c.p.
Cursul prescriptiei nu a fost întrerupt, asa cum sustine petentul în recursul formulat, deoarece fata de numita P M nu a fost începuta urmarirea penala sau pusa în miscare actiunea penala (situatie în care ar fi avut calitatea de învinuit sau de inculpat), iar art. 123 alin. 1 C.p.p. vorbeste de îndeplinirea oricarui act care trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfasurarea procesului penal.
Fata de aceste considerente, recursul formulat a fost respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., iar sentinta atacata a fost mentinuta în totalitate.
Ca urmare a respingerii recursului, recurentul a fost obligat sa plateasca statului 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
