C. muncii, art. 61 lit. a)
Fapta salariatului de a aduce insulte, injurii, ameninţări şefului punctului de lucru, folosind expresii triviale şi gesturi obscene, manifestări de violenţă şi agresare a şefului punctului de lucru, aşa cum este descrisă în actul de sancţionare este o abatere gravă în sensul definit de legiuitor, de natură a atrage concedierea disciplinară.
C.A Alba-lulia, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 955/10 septembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 301/28.03.2007 pronunţată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. 7273/97/2006 s-a admis contestaţia formulată în cauză de contestatorul B.R. în contradictoriu cu intimata S.C. „S. WBC” S.R.L şi în consecinţă:
S-a anulat decizia atacată şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de agent pază cu data de 29.09.2006.
A fost obligată intimata să plătească contestatorului despăgubiri echivalente cu drepturile salariale în sumă de 1713 lei (net) calculate pe perioada 29.09.2006.-28.02.2007 şi în continuare, cu salariul lunar de încadrare, până la reintegrare.
Fără cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut în esenţă cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că decizia de desfacere a contractului individual de muncă în cauză este nulă, deoarece nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare, nefiind dovedită nici gravitatea faptei şi nici caracterul repetat al abaterilor salariatului.
împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, intimata S.C. „S. WBC” S.R.L solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii contestaţiei formulate în cauză ca netemeinică şi nelegală.
în dezvoltarea motivelor de recurs se critică hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
– instanţa de fond nu a luat în considerare conţinutul dosarului de cercetare disciplinată prealabilă care dovedeşte săvârşirea faptei de către contestator;
– sancţiunea aplicată a avut la bază abaterea gravă săvârşită de contestator şi nu abateri repetate;
– gravitatea faptei a fost dovedită cu piesele dosarului de cercetare disciplinară pe care instanţa nu le-a luat în considerare, ci şi-a format convingerea pe declaraţiile martorilor care nu au fost de faţă şi care relatează aspecte din activitatea anterioară a contestatorului.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 1 C. proc. civ. şi în limitele prevăzute de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. a constatat că recursul este fondat.
Potrivit art. 61 C. muncii „Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii: a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;”
Art. 263 C. muncii, reglementând definiţia legală dată abaterii disciplinare prevede că: „(1) Angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constata ca aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.
(2) Abaterea disciplinară este o fapta în legătura cu munca şi care consta într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.”
în speţă, prin decizia nr. 5631/29.09.2006 recurenta a dispus concedierea, în temeiul art. 61 lit. a) C. muncii a intimatului, angajat pe postul de agent pază, reţinând în fapt, în preambulul deciziei că acesta la data de
12.09.2006 a adresat „injurii şi cuvinte de nereprodus, ameninţări şi gesturi obscene şefului departamentului de pază, în cele din urmă sărind la bătaie” (…)
Această faptă a fost dovedită în cauză cu referatul de cercetare disciplinară prealabilă, declaraţiile martorilor şi este confirmată de contestator în nota explicativă dată cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, efectuată conform cerinţelor art. 267 C. muncii.
Fapta salariatului de a aduce insulte, injurii, ameninţări şefului punctului de lucru, folosind expres triviale şi gesturi obscene, manifestări de violenţă şi agresare a şefului punctului de lucru, aşa cum este descrisă în actul de sancţionare este o abatere gravă în sensul definit de legiuitor de natură a atrage concedierea disciplinară.
Caracterul grav al acestei abateri este prevăzut şi de Regulamentul Intern al societăţii, care a fost adus la cunoştinţa salariaţilor sub semnătură, inclusiv contestatorului. Astfel, potrivit art. 22 alin. (4) lit. e) constituie abatere gravă care ar putea atrage desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, fapta salariatului care „s-a făcut vinovat de acte de violenţă, injurii ori calomnii la adresa colegilor, conducătorilor, beneficiarilor de pază sau a dat dovadă de manifestări obscene”.
Faţă de aceste probe calificarea dată de instanţă abaterii săvârşite de contestator este greşită, criticile recurentei sub acest aspect fiind fondate.
De asemenea, fundamentarea soluţiei instanţei de fond doar pe declaraţiile martorilor audiaţi care fac o caracterizare în general a activităţii desfăşurate de contestator, cu ignorarea probelor susmenţionate vizând abaterea în concret săvârşită de salariat, inclusiv declaraţia contestatorului cu ocazia cercetării disciplinare, reflectă o interpretare greşită a ansamblului probatoriu administrat în cauză.
Sub un alt aspect, apărarea intimatului vizând faptul că se afla în concediu urmează a fi înlăturată ca nefondată, în cauză nefiind nesocotită interdicţia concedierii cu caracter temporar, respectiv pe durata efectuării concediului de odihnă — art. 60 alin (1) litera i); întrucât măsura concedierii a fost luată la data 29.09.2006 – după expirarea concediului de odihnă a contestatorului. Faptul că la data săvârşirii abaterii contestatorul se afla în concediu de odihnă nu are relevanţă, interesând doar că aceasta fapta „ este o fapta în legătura cu munca”, în sensul cerut de art. 263 C. muncii.
Faţă de cele ce preced constatând că soluţia primei instanţe face o aplicare şi interpretare greşită a legii în raport cu probele dosarului, criticile recurentei fiind fondate;
Curtea, în conformitate cu art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 punct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 a admis ca fondat recursul cu care a fost învestită de intimată, s-a modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiate a contestaţiei formulate în cauză de contestatorul B.R şi menţinerii ca legale şi temeinice a deciziei de concediere nr. 5631/29.09.2006.
