În litigiile privind drepturile băneşti nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.554/2004.
Spor de risc – art. 127 pct. 5 din Codul Silvic
Drept opţional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiţionat, în ceea ce priveşte aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinaţie în buget.
Prin sentinţa nr.1905 din 05 decembrie 2011, Tribunalul Mehedinţi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
A respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul SCD, în contradictoriu cu pârâta DS Mehedinţi şi a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea sporului de risc în procent de 25% din salariul de bază, prevăzut de art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, începând cu data de 01.12.2008 până la intervenirea unei cauze de modificare sau încetare.
Art. 127 pct. 5 din Codul Silvic( Legea nr. 46/2008) prevede că personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspund de silvicultură a subunităţilor teritoriale ale acesteia, ale Ocoalelor Silvice şi ale structurilor silvice de rang superior şi a RNP Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, astfel că reclamantul se încadrează în aceste dispoziţii legale, însă nu i s-a acordat acest spor, aşa cum rezultă din adresa nr.5786/19.09.2011 .
Legea nr. 46/2008 nu prevede elaborarea vreunei reglementări subsecvente care să stabilească modalitatea de punere în aplicare a art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008, astfel că susţinerile pârâtei că nu au fost elaborate normele de aplicare a codului silvic şi nu se poate acorda sporul prevăzut de lege nu pot fi reţinute.
În consecinţă reclamantul este îndreptăţit la plata sporului de risc prevăzut de art.127 pct.5 din Codul Silvic începând cu data de 01.12.2008 până la intervenirea unei cauze de modificare sau încetare.
În ceea ce priveşte cererea privind acordarea contravalorii tichetelor de masă s-a reţinut că este neîntemeiată pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 183(1) din contractul colectiv de muncă la nivelul regiei şi al fiecărei unităţi din structura acesteia, administraţia va acorda tichete de masă în condiţiile Legii nr. 142/1998.
Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, nu stabileşte în mod imperativ în sarcina pârâtei obligaţia de a acorda tichetele de masă, ci prevede doar posibilitatea acordării acestora, aşa cum rezultă din art. 1.
Se instituie astfel un drept opţional al angajatorilor din sectorul bugetar de a acorda tichete de masă, drept care este condiţionat, în ceea ce priveşte aplicarea lui, de prevederea unor sume cu această destinaţie în buget.
În consecinţă, acordarea tichetelor de masă este în primul rând o posibilitate a angajatorului şi nu o obligaţie imperativă, pentru că echivalentul acestora se suportă integral din fondurile angajatorului, care trebuie să aibă prevăzut în bugetele de stat sumele cu această destinaţie.
Lipsa resurselor financiare ale pârâtei poate justifica neacordarea beneficiilor prevăzute de Legea nr. 142/1998, astfel că nu există un refuz nejustificat în ceea ce priveşte neacordarea tichetelor de masă întrucât nu s-a dovedit că pârâta a avut disponibilităţi băneşti pentru acordarea tichetelor de masă, iar lipsa prevederii în buget a unor sume cu această destinaţie atrage neacordarea tichetelor de masă.
Pentru aceste considerente, instanţa a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant doar a sumei reprezentând contravaloare sporului de risc începând cu data de 01.12.2008.
Recursul a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 5570/2012.
