Potrivit dispoziţiilor art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societăţii pe acţiuni sau al societăţii cu răspundere limitată, ajunsă la încetare de plăţi, să fie suportată de către membrii organelor de conducere -administratori, directori, cenzori – care au contribuit la ajungerea societăţii în această situaţie.
Faţă de aceste dispoziţii legale, coroborate şi cu prevederile art. 10 din acelaşi act normativ, rezultă că cererea având un asemenea obiect se judecă de tribunal şi nu de judecătorul sindic, în caz contrar încălcându-se norme de ordine publică cu privire la competenţa materială, sentinţa pronunţată fiind lovită de nulitate.
Prin cererea înregistrată la nr. 5.058, din data de 6.10.1998, la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, creditoarea B.C.R. – Sucursala P. Bucureşti a solicitat începerea procedurii falimentului debitoarei sale S.C. M.T.C.S. P. – S.R.L. Bucureşti, pentru recuperarea sumei de 210.765.173 lei, reprezentând credit şi dobânzi la data de 5.10.1998.
La data de 14.06.1999, creditoarea a solicitat ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, conform art. 75 din Legea nr. 64/1995, modificată, şi obligarea asociatului unic la suportarea unei părţi din pasivul societăţii, în temeiul art. 123 din acelaşi act normativ.
Prin sentinţa civilă nr. 5.064 din 20 octombrie 1999 a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bucureşti – secţia comercială, în temeiul art. 123 din Legea nr. 64/1995, modificată prin Legea nr. 99/1999, s-a dispus ca o parte din pasivul debitoarei S.C. M.T.C.S. P. – S.R.L. Bucureşti să fie suportat de asociatul unic al debitoarei, M.J., respectiv creanţa creditoarei S.C. B.C.R. – S.A. – Sucursala P. Bucureşti, în sumă de 42.969.616 lei – credit restant şi 167.795.557 lei, dobânzi, precum şi creanţa S.C. T. – S.A. Bucureşti, în sumă de 19.929.912 lei.
De asemenea, a fost obligat acelaşi asociat la plata sumei de 103.000 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, către fiecare din cele două creditoare.
în temeiul art. 127 din Legea nr. 64/1995, modificată, s-a dispus ca executarea silită împotriva asociatului unic să se efectueze conform dispoziţiilor C. pr. civ., iar în baza art. 117 din acelaşi act normativ, s-a dispus încheierea procedurii în cauză şi notificarea creditorilor, debitorului şi C.C.I.R., respingându-se cererea privind suspendarea calculului dobânzilor.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a avut în vedere susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, recurenta creditoare, B.C.R. – S.A. – Sucursala P. Bucureşti, considerând-o netemeinică şi nelegală.
în motivarea recursului, recurenta a arătat, că la data introducerii cererii de faliment, debitoarea înregistra o creanţă de 210.765.173 lei, compusă din 42.969.616 lei, credit restant şi 167.795.557 lei, dobândă restantă.
Prin sentinţa atacată, recurentei i s-a admis parţial cererea, respectiv pentru suma de 59.749.173 lei, reprezentând 42.969.616 lei, credit restant şi 16.779.557 lei, dobândă restantă.
întrucât s-a dovedit întemeiată cererea sa de atragere a răspunderii asociatului unic, cu bunurile proprii, bazată pe art. 124 lit. d din Legea nr 64/ 1995, republicată, nu înţelege de ce instanţa a admis numai parţial cuantumul creanţei, fără ca judecătorul sindic să-şi motiveze această hotărâre.
De altfel, deşi încă din data de 14.06.1999, recurenta a solicitat stoparea calculului dobânzilor, în conformitate cu art. 87 din Legea nr. 64/1995, întrucât creanţa sa nu este garantată, iar posibilitatea recuperării sumelor corespunzătoare dobânzii bancare calculate este incertă, având în vedere că M.J. se sustrage urmăririi silite, instanţa a respins cererea, motivând hotărârea luată pe faptul că nu s-a solicitat de creditoare adăugarea la creanţă şi a unor dobânzi, ulterioare datei deschiderii procedurii.
în recurs nu s-au solicitat probe.
Recursul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, Curtea constată, cu privire la primul motiv de recurs, că în minută s-a trecut creanţa în întregime şi numai în dispozitivul sentinţei s-a greşit, astfel că, această eroare materială putea fi
îndreptată printr-o cerere adresată primei instanţe, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. pr. civ., practic neconstituind un motiv de recurs.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, Curtea constată că este lipsit de interes, şi urmează a fi respins ca atare, întrucât cererea de sistare a calculului dobânzilor este de la lege, recurenta creditoare urmând a face doar aplicarea prevederilor art. 87 din Legea nr. 64/1995, de la data deschiderii procedurii falimentului.
Conform art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată că, în speţă, sentinţa pronunţată nu poate fi, potrivit legii, atacată cu apel, astfel că nu este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. pr. civ., putând să examineze cauza sub toate aspectele.
în acest sens, Curtea constată, din oficiu, că s-au încălcat prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., respectiv norme de procedură cu privire la competenţă, în ceea ce priveşte judecarea cererii întemeiată pe dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată.
Astfel, această cerere trebuia judecată de tribunal şi nu de judecătorul sindic, condiţii în care, sentinţa pronunţată este lovită de nulitate.
în consecinţă, Curtea constată că judecătorul sindic a reţinut o situaţie de fapt eronată în cauză şi a făcut o interpretare şi o aplicare greşită a dispoziţiilor legale în materie, specificate mai sus, astfel că, acest motiv de recurs, invocat din oficiu, este întemeiat.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este netemeinică şi nelegală, în parte, şi urmează a fi casată, în aceste limite, prin admiterea recursului, în temeiul art. 312 C. pr. civ., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială. (Judecator Decebal Taragan)
(Secţia comercială, decizia nr. 685/2000)
