Potrivit art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, pasivul societăţii debitoare va fi suportat de membrii organelor de conducere, vinovate de ajungerea societăţii în această situaţie, iar
potrivit art. 125 din Legea nr. 64/1995, sumele depuse potrivit art. 124 alin. 1 vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate… în caz de lichidare, plăţii datoriilor.
Prin sentinta nr. 5.151 din 19 septembrie 2000, Tribunalul Bucureşti-secţia comercială, a admis cererea creditoarei S.C. “S.” – S.R.L., ridicând debitoarei dreptul de a-şi mai conduce activitatea, de a-şi administra bunurile şi de a dispune de ele.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că debitoarea pârâtă nu a depus actele prevăzute de art. 26 din Legea nr. 64/1995, republicată, pentru aprecierea situaţiei financiar-economice.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. “R.” – S.R.L., criticând-o sub aspectul nepronunţării asupra cererii de aplicare, în cadrul producerii falimentului, şi a prevederilor art. 124-127 din Legea nr. 64/1995, în sensul că, în situaţia în care debitul nu poate fi recuperat de la societatea debitoare, să fie recuperat de la persoanele din conducerea acesteia, vinovate de ajungerea societăţii în această situaţie.
Curtea a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că, potrivit art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, pasivul societăţii debitoare va fi suportat de membrii organelor de conducere, vinovate de ajungerea societăţii în această situaţie, iar potrivit art. 125 din Legea nr. 64/1995, sumele depuse potrivit art. 124 aiin.
1 vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, “în caz de lichidare, plăţii datoriilor”.
Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, se efectuează potrivit C. pr. civ., dar în cadrul procedurii falimentului. (Judecator Georgeta Tilimpea)
(Secţia comercială, decizia nr. 867/2000)