Primirea în profesia de avocat cu scutire de examen. Lucrător de poliţie cu atribuţii de cercetare şi urmărire penală, nu beneficiază de prevederile art. 16


Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1670/91/2008 pe rolul Tribunalului Vrancea secţia comercială, maritimă, fluvială şi de administrativ fiscal, reclamantul VV a chemat în judecată Baroul solicitând obligarea acestuia să-i elibereze documentele necesare exercitării activităţii de avocat definitiv.

În motivare a arătat că la data de 20.02.2008 a depus o cerere la Baroul de avocaţi prin care a solicitat primirea în barou ca avocat definitiv, întrunind toate condiţiile prevăzute de lege.

La 28.02.2008 Baroul prin adresa nr. 54 i-a solicitat depunerea documentaţiei cerute de lege pentru a fi admis în barou, iar la 13.03.2008 a depus documentaţia cerută.

Întrucât până la data de 21.04.2008 nu a primit nici un răspuns la cererea sa s-a adresat instanţei, considerând că în conformitate cu O.U.G. nr. 27/18.04.2003 art. 7 pct. 1 are dreptul să dreptul să desfăşoare activitate, solicitând obligarea Baroului să-l înscrie în tabloul de avocaţi şi să-i emită legitimaţie şi celelalte acte prin care să i se permită exercitarea profesiei de avocat.Prin sentinţa nr. 378/3 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul, secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul VV în contradictoriu cu pârâtul Baroul pentru eliberare documente potrivit Legii nr. 554/200.Pentru a pronunţa această sentinţă s-a avut în vedere următoarele;Petentul deşi e funcţionar în calitate de ofiţer de poliţie îndeplinind funcţii juridice de nivel superior fiind încadrat ca ofiţer de cercetare penală potrivit H.G. nr. 498/2004 nu poate fi considerat sau jurisconsult întrucât actul normativ precizează că sunt asimilate funcţiei de consilier juridic şi li se echivalează stagiu efectuat în cadrul acestei profesii numai funcţiile militare şi cele specifice poliţiei, celor care în mod efectiv au îndeplinit şi îndeplinesc profesie de consilier juridic în cadrul M.I.R.A.Împotriva sentinţei civile nr. 378/3 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia comercială, maritimă, fluvială şi de contencios administrativ, în termen legal a declarat recurs reclamantul VV, criticând sentinţa instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată de reclamant.Prin motivele de recurs, recurentul reclamant a învederat instanţei, conform anexei nr. 9 din H.G. nr. 498/2004 se prevede echivalarea stagiului şi funcţiei avute în cadrul M.I.R.A. cu funcţii civile şi anume cu funcţia de ofiţer operativ principal judiciar fiind echivalentă cu funcţia de consilier juridic, aspect neanalizat de instanţa de fond susţine recurentul reclamant.Mai consideră reclamantul recurent că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile Legii nr. 51/1995.Curtea a considerat recursul nefondat.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei instanţei de fond prin prisma motivelor de recurs precum şi din oficiu, se constată că prima instanţă a efectuat o justă apreciere a probelor dosarului, aplicând actele normative în vigoare speţei.Prin Decizia nr. 34/09.05.2008, Consiliul Baroului de avocaţi i-a respins recurentului reclamant, cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pentru neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 16 alin. 2 lit. b din Legea nr. 51/1995.Potrivit textului de mai sus din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat – la punctul b se prevede expres că cel ce până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat poate fi primit în profesie cu scutire de examen.În ce-l priveşte pe reclamant din cuprinsul actului normativ invocat H.G. nr. 98/2004 – rezultă că activitatea lucrătorilor de poliţie cu atribuţii de cercetare şi în cadrul urmăririi penale nu poate fi asimilată cu cea a consilierilor juridici.De reţinut că orice altă activitate decât cele expres prevăzute la art. 16 alin. 2 lit. b din Legea nr. 51/1995 nu poate sta la baza unei cereri de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, în acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 2803 din 26 aprilie 2005 şi Decizia nr. 983 din 17 februarie 2005.Faţă de cele de mai sus, văzând că în cauză nu sunt întrunite disp. art. 304 Cod procedură civilă, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul.