Ordinul nr. 50/1990, art. 3, art. 6
Potrivit art. 6 Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică şi nervoasă, risc deosebit de explozie, iradieri sau infectare etc.).
C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 121 din 26 ianuarie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 28 septembrie 2005, pronunţată de Trib. Alba în dosar nr. 2586/2005, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul U.l. împotriva pârâtei S.C. U.M. Cugir şi, în consecinţă, s-a constatat că perioada 28 februarie 1978-1 aprilie 2001 constituie activitate desfăşurată de către reclamant în funcţia de ascuţitor în grupa II de muncă; s-a dispus efectuarea cuvenitelor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantului; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul atelierului ascuţitorie din secţia Sculărie 1 în perioada de referinţă se încadrează în grupa a Il-a de muncă.
Recursul formulat, în termenul legal, de către societatea pârâtă a fost admis ca fondat de Curte pe următoarele considerente:
Potrivit art. 3 Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte activităţi prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
De asemenea, potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor, împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică şi nervoasă, risc deosebit de explozie, iradieri sau infectare etc.). Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa 1, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa a 11-a cel puţin 70% din programul de lucru.
în aplicarea acestor texte de lege, conducerea societăţii recurente împreună cu sindicatul a întocmit tabelul nominal cu personalul Secţiei Sculărie, care beneficiază de grupa a Il-a de muncă.
Or reclamantul, angajat pe postul de ascuţitor în cadrul acestei secţii nu se regăseşte printre persoanele nominalizate. De altfel, anexele la Contractul colectiv de muncă, precum şi avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 51/2002 nu enumeră această meserie între locurile de muncă încadrate în condiţii speciale.
Faptul că reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii nocive de muncă l-a îndreptăţit la plata unui spor special acordat în acest sens, dar această împrejurare nu are relevanţă juridică la încadrarea în grupa de muncă pretinsă, în condiţiile în care nu sunt întrunite criteriile legale sus enunţate.
De asemenea, trimiterea făcută de reclamant la anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 pct. 23, însuşită de instanţa de fond, care cuprinde în lista locurilor de muncă, activităţile şi categoriile profesionale beneficiare ale grupei a 11-a de muncă – polizarea, şlefuirea şi lustruirea pieselor din metale feroase şi neferoase este lipsită de relevanţă juridică, atâta vreme cât acest text de lege cuprinde o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscrie acestei grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în concret la nivelul fiecărei societăţi în condiţiile art. 6 din actul normativ în discuţie.
Faţă de cele ce preced, constatând că în cauză nu sunt întrunite aceste cerinţe legale, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea a admis ca fondat recursul cu care a fost învestită, a modificat sentinţa atacată în sensul respingeri acţiunii promovate de reclamant.
