O.G. nr. 38/2000, art. 37 Legea nr. 507/2003, art. 9 Legea nr. 511/2004, art. 8
Potrivit alin. (2) al art. 64 Legea nr. 24/2000, dispoziţia de suspendare a unui act normativ reintră de drept in vigoare la data expirării duratei suspendării. A considera că şi după perioada expirării suspendării aplicării unui act normativ dispoziţiile acestuia nu îşi produc efectele juridice echivalează cu golirea de conţinut a normei juridic. O astfel de interpretare contravine dreptului la proprietate consacrat în art. 1 Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de respectul bunurilor sale. în sensul interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noţiunii de „bun”, aceasta cuprinde nu numai bunurile corporale, ci şi drepturile şi interesele care constituie active, într-un sens larg, ea înglobează noţiunea de valoare patrimonială (ca interese ce decurg din ansamblul raporturilor cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească).
C.A. Alba-lulia, Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 915 din 21 august 2006
Prin sentinţa civilă nr. 712/2006, pronunţată de Trib. Hunedoara în dosar nr. 7558/2005, a fost admisă acţiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul R.C. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al jud. Hunedoara.
Pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului primele de concediu aferente perioadei 2004-2005, actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei fiecăreia şi până la data efectuării plăţii.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost obligat să cuprindă in buget sumele necesare plăţii sumelor menţionate.
Instanţa a reţinut că reclamantul este angajat al Inspectoratului de Poliţie al jud. Hunedoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) O.G. nr. 38/2003, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004, la plecarea în concediu de odihnă, poliţistul este îndreptăţit să primească o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu. Aplicarea acestor dispoziţii legale a fost suspendată succesiv prin art. 9 Legea nr. 507/2003 şi apoi prin art. 8 Legea nr. 511/2004.
Instanţa de fond a reţinut că prin suspendarea succesivă a plăţii primei de vacanţă dreptul la prima de concediu a fost îngrădit, operând în concret ca o lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanţii nu au beneficiat niciodată de acest drept.
Apărarea pârâţilor în sensul că neacordarea primei de concediu nu aduce atingere dreptului poliţiştilor de a beneficia de concediu de odihnă plătit, prima de concediu fiind un beneficiu distinct, a fost înlăturată cu motivarea că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) O.G. nr. 38/2003, salariul de bază şi prima de concediu se plătesc cumulat cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu.
împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al jud. Hunedoara, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâţii au susţinut că soluţia instanţei de fond este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legii. Recurenţii arată că atâta vreme cât aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la plata primei de vacanţă au fost suspendate succesiv prin acte normative, reclamantul nu este îndreptăţit să beneficieze de plata acestor drepturi. Posibilitatea suspendării dispoziţiilor unui act normativ este reglementată de prevederile art. 64 Legea nr. 24/2000. în ceea ce priveşte constituţionalitatea legilor bugetare prin care s-a dispus suspendarea normei în discuţie, s-a arătat că asupra acesteia s-a pronunţat C.C., prin Decizia nr. 38/2005, statuând că acestea sunt constituţionale. Se mai arată în susţinerea motivelor de recurs că prin neacordarea primei de concediu nu se aduce atingere dreptului salariatului de a beneficia de concediu de odihnă plătit, deoarece prima reprezintă un beneficiu suplimentar acordat de legiuitor, distinct de dreptul la indemnizaţie de concediu care nu a fost afectat.
Recurenţii susţin ca argument al cererii de admitere a recursului şi faptul că în conformitate cu prevederile art. 37 O.G. nr. 38/2003, acordarea drepturilor băneşti reglementate de ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ori pentru plata primelor de vacanţă nu au fost alocate fonduri.
Curtea a respins ca nefondate recursurile pârâţilor pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) O.G. nr. 38/2003, „la plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Poliţistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipaţie. Salariul de bază şi prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. în cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, prima de concediu şi salariul de bază se acordă cu anticipaţie, o singură dată.”
Prin legile bugetului pe anii 2003, 2004 şi 2005 dispoziţiile referitoare la plata primelor de vacanţă au fost suspendate.
Conform Legii nr. 503/2003, art. 9 alin. (7): aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum şi a celor ale art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004, Legii nr. 511/2004, art. 8 alin. (7): aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum şi a celor ale art. 32 alin. (2) Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005, Legii nr. 379/2005, art. 5 alin. (5): Prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006”.
Posibilitatea suspendării aplicării actelor normative şi condiţiile efectuării ei sunt reglementate de Legea nr. 24/2000, art. 64, alin. (1): în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. în această situaţie se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată.
Alin. (2): La expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Alin. (3): Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziţiei suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziţii exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.”
Interpretând dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 503/2003 şi respectiv Legea nr. 511/2004 din perspectiva dispoziţiilor art. 64 Legea nr. 24/2000, rezultă fară dubiu că suspendarea aplicării normelor ce reglementează dreptul la prima de vacanţă şi-a produs efectele până la 31 decembrie 2004, pentru drepturile aferente anului 2004, respectiv până la 31 decembrie 2005, pentru drepturile aferente anului 2005. Susţinerea recurenţilor in sensul că şi în prezent aplicarea acestor dispoziţii legale ar fi suspendată nu are suport normativ. Potrivit alin. (2) din art. 64 Legea nr. 24/2000, dispoziţia de suspendare reintră de drept în vigoare la data expirării duratei de suspendare. Excepţia de la principiul reintrării în vigoare este reglementat în alin. (3) al aceluiaşi articol şi este condiţionată de intervenţia unui act normativ sau a unei dispoziţii exprese privitoare la prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziţiei suspendate ori nici prin Legea nr. 511/2004 şi nici prin Legea nr. 379/2005 nu s-a prevăzut expres că acestea ar constitui acte de prelungire a suspendării dispuse prin Legea nr. 503/2003 şi Legea nr. 511/2004. Legile sus menţionate reprezintă norme de sine stătătoare, care dispun suspendarea unor drepturi aferente unor perioade diferite de timp şi nu constituie norme de prelungire a dispoziţiilor de suspendare dispuse prin acte normative anterioare.
In aceste condiţii, în mod legal instanţa de fond a statuat că neplata in continuare a drepturilor băneşti aferente anilor 2004, 2005 cu titlu de primă de vacanţă este nelegală. A considera că şi după perioada expirării suspendării aplicării unui act normativ dispoziţiile acestuia nu îşi produc efectele echivalează cu golire de conţinut a normei juridice. O astfel de interpretare contravine dreptului la proprietate consacrat în art. 1 Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de respectul bunurilor sale. în sensul interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noţiunii de „bun”, aceasta cuprinde nu numai bunurile corporale, ci şi drepturile şi interesele care constituie active, într-un sens larg, ea înglobează noţiunea de valoare patrimonială (ca interese ce decurg din ansamblul raporturilor cu conţinut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv şi licit să le dobândească). Din această perspectivă, dreptul reclamantului la prima de vacanţă constituie fară îndoială un bun la care acesta are dreptul în mod licit, astfel că trebuie să se bucure de respectul lui şi de protecţia legii.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond nu contravine deciziilor care au statuat, potrivit competenţei, numai asupra constituţionalităţii actelor normative prin care s-a dispus suspendarea prevederilor legale în discuţie, fără să fie supus analizei dreptul reclamantului la plata primelor de concediu în condiţiile prezentei speţe.
De asemenea, este lipsit de relevanţă faptul că prima de vacanţă constituie un beneficiu suplimentar acordat de legiuitor pe lângă indemnizaţia de concediu.
Atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut dreptul reclamantului la această indemnizaţie, el trebuie să fie respectat, indiferent dacă are un caracter suplimentar ori nu.
Nici susţinerea recurenţilor în sensul că acordarea primelor de vacanţă nu este obligatorie, fiind condiţionată potrivit art. 57 O.G. nr. 38/2003 de existenţa fondurilor bugetare aprobate anual nu este întemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 57 O.G. nr. 38/2003, acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual unităţilor prevăzute la art. 1. Această normă priveşte acordarea drepturilor băneşti care în cuprinsul ordonanţei sunt reglementate prin norme cu caracter dispozitiv ori în care drepturile sunt prevăzute între anumite limite, lăsate la aprecierea celui chemat să asigure aplicarea legii. Normele imperative ale legii nu pot fi lăsate la discreţia celor chemaţi să le aplice. O altfel de interpretare ar însemna că legiuitorul ar permite o insecuritate asupra drepturilor salariale ale poliţiştilor, reglementate şi ele prin prezenta lege, ceea ce este inadmisibil. Cum dreptul la prima de concediu a fost consacrat printr-o normă imperativă, el nu poate fi afectat de limitarea prevăzută de art. 57. în plus, recurenţii nu au făcut nici o probă din care să rezulte că au solicitat fonduri bugetare pentru onorarea dispoziţiilor legale şi acestea nu au fost acordate.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.. Curtea a respins ca nefondate recursurile declarate în cauză.
