C. muncii, art. 267-268
Contestatoarea a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă care urmează aceleaşi norme de reglementare ca şi contractul individual de muncă – Legea nr. 53/2003.
Contestatoarea a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă care urmează aceleaşi norme de reglementare ca şi contractul individual de muncă – Legea nr. 53/2003.
Acesta este un contract de performanţă – un acord de voinţă încheiat între agentul economic prin consiliul de administrare şi conducătorul agentului economic, care are ca obiect îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă şi reprezintă tot un contract de muncă prin care se conturează exact obiectul contractului individual de muncă. Prin urmare, nu poate fi considerat acest act adiţional la contractul individual de muncă ca fiind un act de administrare.
Acesta este un contract de performanţă – un acord de voinţă încheiat între agentul economic prin consiliul de administrare şi conducătorul agentului economic, care are ca obiect îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă şi reprezintă tot un contract de muncă prin care se conturează exact obiectul contractului individual de muncă. Prin urmare, nu poate fi considerat acest act adiţional la contractul individual de muncă ca fiind un act de administrare.
Fiind supus normelor de dreptul muncii, litigiul în speţă îşi are izvorul în acest contract, prin urmare capătă natura unui litigiu de muncă iar instanţa care a pronunţat sentinţa atacată este competentă material şi legal constituită.
Fiind supus normelor de dreptul muncii, litigiul în speţă îşi are izvorul în acest contract, prin urmare capătă natura unui litigiu de muncă iar instanţa care a pronunţat sentinţa atacată este competentă material şi legal constituită.
Faptul că instanţa de fond a verificat legalitatea hotărârii contestate şi a dispoziţiilor Consiliului de Administraţie nu constituie o „ingerinţă a puterii judecătoreşti în chestiuni legate de organizarea şi administrarea spitalelor” ci doar exercitarea corectă a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv verificarea respectării dispoziţiilor legale faţă de măsura dispusă în cauză.
In speţă, instanţa de fond nu a verificat aspecte legate de temeinicia motivelor revocării din funcţie a contestatoarei ci doar s-a reţinut că, fiind aplicabile dispoziţiile codului muncii în ceea ce priveşte cercetarea prealabilă iar aceasta din urmă nefiind efectuată, măsura revocării nu poate fi dispusă, fiind lovită de nulitate absolută dispoziţia de revocare.
Decizia civilă nr. 227’/M din 14 iulie 2006 – A.P.
Prin sentinţa civilă nr. 287/2006, Tribunalul B. a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată.
A admis contestaţia formulată de contestatoarea M.L.C., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul C.J.U. şi în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a Deciziei nr. 52 din 10.02.2006 emisă de Consiliul de Administraţie al pârâtului şi a Hotărârii nr. 1 din 8 februarie 2006 ce stă la baza dispoziţiei atacate.
A constatat nulitatea contractului de muncă încheiat sub nr. 4082 şi înregistrat sub nr. 6765/18.05.2004 existent între pârât contesta-toare, în calitate de Director îngrijiri medicale.
A dispus reîncadrarea contestatoarei în funcţia de mai sus şi acordarea tuturor drepturilor aferente acesteia pentru perioada cât a fost privată de ele.
A dispus radierea din carnetul de muncă al contestatoarei a menţiunii revocării din funcţia de Director de îngrijiri medicale, înscrisă la poziţia 93.
A respins ca nedovedită cererea de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Este incontestabil dreptul consiliului de administraţie de a numi şi revoca comitetul director dar în situaţia prevăzută de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/2003 (în cazul revocării), procedurile de cercetare prealabilă a membrilor comitetului director pentru abateri grave (cazul în speţă) sunt cele prevăzute de dispoziţiile Codului muncii.
Intimatul nu a făcut dovada că a respectat procedura prevăzută de art. 63 C. muncii, iar sancţiunea este prevăzută de dispoziţiile art. 267 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit cărora, sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a) (avertismentul scris) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Examinând Hotărârea nr. 1 din 8 februarie 2006 şi Dispoziţiile nr. 52 din 10 februarie 2006 emise de intimată, instanţa constată că în acestea nu este descrisă fapta sau faptele care să constituie abatere disciplinară săvârşită în concret de contestatoare, raportate la fişa postului.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs în termen, motivat intimatul Spitalul C.J.U.
în motivele de recurs se invocă următoarele:
– în baza art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se impune casarea hotărârii instanţei de fond deoarece a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, nealcătuită legal. în speţă litigiul dedus este de natură administrativă, competentă fiind instanţa de administrativ;
– hotărârea este nelegală deoarece constituie o ingerinţă a puterii judecătoreşti în chestiuni legate de organizarea şi administrarea internă a spitalului;
– în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea este nelegală în raport de reţinerea obligativităţii cercetării prealabile disciplinare şi a termenelor prevăzute de C. muncii.
Se solicită casarea hotărârii şi trimiterea la instanţa competentă să judece într-o compunere de contencios administrativ, schimbarea în tot a hotărârii în sensul respingerii contestaţiei formulate.
Analizând motivele de recurs, instanţa constată că nu simt întemeiate.
Nu este vorba de pronunţarea sentinţei de către o instanţă nelegal constituită sau necompetentă material, deoarece în mod corect s-a reţinut natura litigiului ca fiind un litigiu de muncă şi nu este supus normelor contenciosului administrativ
Raportul juridic dedus judecăţii, dintre contestator şi intimată nu este reglementat de un contract administrativ pentru a se supune controlului instanţei de contencios administrativ, pe de altă parte nici hotărârea nr. 1/2006 şi dispoziţia nr. 52/2006 emisă de Consiliul de Administraţie a Spitalului nu sunt acte administrative conform definiţiei date de Legea nr. 554/2004 – art. 2 pct. d).
In speţă, nu există nici un contract de administrare încheiat cu contestatoarea.
In ce priveşte restul motivelor de recurs se constată că nu sunt întemeiate.
Faptul că instanţa de fond a verificat legalitatea hotărârii contestate şi a dispoziţiilor Consiliului de Administraţie nu constituie o „ingerinţă a puterii judecătoreşti în chestiuni legate de organizarea şi administrarea spitalelor”, ci doar exercitarea corectă a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv verificarea respectării dispoziţiilor legale faţă de măsura dispusă în cauză.
în speţă, instanţa de fond nu a verificat aspecte legate de temeinicia motivelor revocării din funcţie a contestatoarei, ci doar s-a reţinut că fiind aplicabile dispoziţiile codului muncii în ceea ce priveşte cercetarea prealabilă, iar aceasta din urmă nefiind efectuată, măsura revocării nu poate fi dispusă, fiind lovită de nulitate absolută dispoziţia de revocare.
Nu s-a dovedit că a fost efectuată cercetarea prealabilă în cazul contestatoarei şi respectiv că a fost convocată conform art. 267 alin. (2) C. muncii, chiar şi pentru abaterile grave reţinute per ansamblu în sarcina tuturor membrilor Comitetului Director, iar susţinerea recurentului că nu trebuia făcută o astfel de cercetare din moment ce revocarea din funcţie este atributul Consiliului de Administraţie şi a fost dispusă în baza legii speciale, Legea nr. 270/2003 a Spitalelor, fără a se face trimitere la Codul muncii, nu are suport legal.
Pe bună dreptate s-a arătat că întotdeauna aplicarea sancţiunii disciplinare fără cercetarea prealabilă ar încălca principiile dreptului muncii, ca drept de protecţie a salariaţilor. (Tr Ştefanescu – Dreptul muncii).
Nu se poate reţine că măsura dispusă nu a afectat contractul de muncă şi salariul contestatoarei, din moment ce în baza actului adiţional la contractul de muncă, nr. 6765/8.05.2004 contestatoarea a fost numită director îngrijiri medicale, acordându-i-se şi o indemnizaţie de conducere pe lângă salariul de bază lunar.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., instanţa a respins recursul angajatorului cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs de intimată.
