C. muncii, art. 268
Omisiunea din Regulamentul de Ordine Interioară a sancţionării faptei de a sustrage bunuri, nu înseamnă că o astfel de faptă nu trebuie sancţionată. Printr-o astfel de faptă au fost încălcate regulile privind disciplina la locul de muncă, dispoziţiile contractului individual de muncă, precum şi atribuţiile de serviciu, astfel încât decizia de desfacere a contractului de muncă a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 268 C. muncii, şi cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de acest text de lege.
Decizia civilă nr. 204/M din 21.06.2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 228/2006 a Tribunalului B., a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul P.A. în contradictoriu cu intimatul S.G. CF B., s-a anulat decizia nr. 2 din data de 9.01.2006 de desfacere a contractului individual de muncă privind pe contestator, emisă de intimat Spitalul General CF B. S-a dispus reintegrarea contestatorului la unitatea pârâtă, în meseria pe care acesta o avea la data desfacerii contractului individual de muncă. A fost obligat pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reîncadrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele: Prin decizia nr. 2 din data de 9.01.2006 emisă de S.G. CF B. s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului P.A., angajat în funcţia de muncitor necalificat la Compartimentul Tehnic, Reparaţii, întreţinere Curentă la unitatea intimată, în conformitate cu prevederile art. 264 lit. f) C. muncii, reţinându-se că salariatul P.A. a fost surprins încercând să scoată din unitate materiale sanitare înlocuite de la instalaţiile sanitare din spital, un sac cu var, precum şi numeroase medicamente, toate acestea având loc după terminarea orelor de program, întocmindu-se astfel procesul-verbal din data de 9.12.2005 şi procesul-verbal nr. 64/4.01.2006.
Decizia de desfacere a contractului de muncă trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, alături de alte elemente arătate în art 268 alin. (2) C. muncii, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară şi temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară.
Verificând decizia contestată, instanţa constată că s-a reţinut o singură faptă cu privire la care s-a şi efectuat cercetarea disciplinară, şi anume aceea de încercare de sustragere din spital a unor materiale sanitare înlocuite de la instalaţiile sanitare din spital, a unui sac cu var, precum şi a unor medicamente.
în ceea ce priveşte menţiunea din decizie cu privire la faptul că P.A. a încercat să sustragă medicamente, aceasta este nefondată, din actele aflate la dosar şi din depoziţiile martorilor rezultând cu certitudine că au fost găsite asupra contestatorului corpuri de baterii pentru chiuvete şi armături provenind din dezmembrări, precum şi un sac cu var şi nicidecum medicamente.
Examinând prevederile din contractul colectiv de muncă pe care unitatea susţine că le-a încălcat contestatorul, instanţa constată că niciuna dintre ele nu sancţionează găsirea asupra unui salariat a unor bunuri ale unităţii angajatoare, astfel:
– articolele 11, 12 lit. f), g), i), j),din regulament se referă la obligaţia salariatului de a purta echipamentul corespunzător funcţiei, de a respecta comportamentul etic faţă de pacienţi şi de alte persoane cu care colaborează, de a respecta programul de lucru şi regulamentul intern şi de a folosi un limbaj politicos, atât faţă de pacienţi cât şi faţă de vizitatorii şi însoţitorii pacienţilor.
– sarcinile de serviciu conform fişei postului sunt multiple, iar angajatorul nu a precizat în decizia contestată, care dintre acestea au fost încălcate.
– art. 106 alin. (1) din Contractul Colectiv de Muncă menţionează generic, obligaţia patronului de a stabili răspunderea disciplinară sau patrimonială a salariaţilor care se fac vinovaţi de încălcarea regulamentului intern. Este adevărat că în decizia de sancţionare se reţine şi că de-a lungul anului 2005, P.A. a avut o activitate defectuoasă şi un comportament neadecvat atât faţă de personalul unităţii, cât şi faţă de colaboratori, dar această susţinere nu a făcut obiectul cercetării prealabile, astfel încât desfacerea contractului de muncă sub acest aspect este nelegală.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul S.G. CF BV., criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a interpretat în mod eronat probele administrate în dosarul cauzei şi a reţinut în mod greşit starea de fapt.
Decizia atacată a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 264-268 C. muncii, şi unitatea a stabilit sancţiunea în raport de gravitatea faptelor săvârşite de contestator, având în vedere împrejurările în care a fost stabilită fapta, gradul de vinovăţie a salariatului, consecinţele abaterii disciplinare precum şi comportarea generală a salariatului.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs că instanţa a reţinut în mod eronat starea de fapt, întrucât contestatorul se afla în unitate după orele de program şi nu a fost solicitat pentru efectuarea de ore suplimentare, când a fost surprins că încerca să sustragă din unitate cinci robinete şi un sac de ciment. Se mai arată că în geanta contestatorului au fost găsite materiale sanitare şi medicamente sustrase în vederea comercializării. Fapta de sustragere a fost săvârşită cu vinovăţie, iar contestatorul a recunoscut că intenţiona să îşi însuşească bunurile găsite asupra sa.
în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii aplicate, se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs că s-au avut în vedere şi circumstanţele personale ale contestatorului, respectiv faptul că acesta a mai fost sancţionat disciplinar în anii 2002, 2003, şi 2004, iar lucrul acesta nu l-a determinat să se corijeze şi să respecte dispoziţiile din regulamentul intern.
Abaterea săvârşită de contestator este o abatere gravă care nu este stipulată expres în contractul colectiv de muncă sau în regulamentul intern, dar se supune regulilor de convieţuire într-o societate şi la locul de muncă unde trebuie să contribuie la desfăşurarea activităţii unităţii angajatoare. Prin urmare, contestatorul nu a respectat această cerinţă şi în consecinţă, sancţiunea aplicată este legală şi temeinică, iar sentinţa primei instanţe urmează să fie modificată în tot, în sensul celor mai sus prezentate.
Prin decizia civilă nr. 204/2006 a Curţii de Apel B., a fost admis recursul modificând în tot sentinţa atacată.
Instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. 2 din 9 ianuarie 2006 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, reţinându-se ca abatere disciplinară faptul că a fost surprins încercând să scoată din incinta spitalului, după terminarea orelor de program, materiale sanitare înlocuite de la instalaţiile sanitare, un sac de var, precum şi numeroase medicamente, după terminarea orelor de program.
Contestatorul a fost invitat de conducerea S.G. pentru data de
4.01.2006, în vederea efectuării cercetării disciplinare, iar acesta şi-a recunoscut vinovăţia, solicitând aplicarea unei sancţiuni mai puţin severe.
Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 268 C. muncii, şi cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de acest text de lege.
Fapta săvârşită de contestator, aceea de a încerca să sustragă din incinta spitalului obiecte sanitare şi un sac de var, a fost menţionată în decizia de desfacere a contractului de muncă şi corespunde celor reţinute cu ocazia cercetării disciplinare şi consemnate în procesul verbal nr. 64/4.01.2006 întocmit de conducerea recurentei.
în ceea ce priveşte temeiul de drept pe baza căruia a fost fundamentată dispoziţia de desfacere a contractului de muncă, omisiunea din Regulamentul de Ordine Interioară a sancţionării faptei de a sustrage bunuri din incinta spitalului, nu înseamnă că o astfel de faptă nu trebuie sancţionată. Prin fapta contestatorului au fost încălcate regulile privind disciplina la locul de muncă şi dispoziţiile contractului individual de muncă, precum şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că măsura dispusă este legală şi temeinică şi corespunde cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 268 C. muncii.
