C. muncii, art. 61 lit. c), art. 74 alin. (1)
Desfacerea contractului de muncă pentru diminuarea capacităţii de muncă este prevăzută în dispoziţiile art. 61 lit. c)
C. muncii, conform cu care concedierea angajatului survine din motive care nu ţin de persoana acestuia şi când se constată printr-o decizie a organelor competente de expertiză medicală inaptitudinea fizică a salariatului, inaptitudine ce nu permite salariatului să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare. Constatările medicului de întreprindere împreună cu medicul de medicina muncii nu sunt suficiente, şi conforme cerinţelor prevăzute de dispoziţiile legale sus-menţionate. Se impune aşadar existenţa unei expertize medicale care să stabilească incapacitatea de muncă a salariatului, în lipsa acestei probe, măsura luată de unitate fiind nelegală şi abuzivă.
Decizia civilă nr. 201/M din 21 iunie 2007- N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 197/2006 a Tribunalului B. a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul R.M.F., în contradictoriu cu intimata SC. „R” SRL şi în consecinţă a dispus anularea deciziei nr. 155/28.11.2005 privind încetarea contractului de muncă al contestatorului şi a obligat pe intimată să îl reîncadreze pe postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei şi să îi plătească acestuia drepturile băneşti cuvenite, începând cu data de 28.11.2005 şi până la data reintegrării.
A obligat intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Contestatorul R.M.F. a fost angajat al intimatei SC „R” SRL, în baza contractului individual de muncă nr. 788/21.02.2002 şi a actelor adiţionale la acesta începând cu 6.02.2002.
La data de 28.11.2005 intimata emite decizia nr. 1544 prin care contestatorului i se desface contractul individual de muncă pentru inaptitudine fizică. In decizie se arată că în baza referatului medical din data de 22.11.2005 contestatorul este din punct de vedere medical apt condiţionat pentru locul de muncă, nu i se recomandă eforturi de ridicare de greutăţi şi va evita ortostatismul prelungit. Prin adresa nr. 230/23.11.2005 întrucât nu există locuri disponibile în conformitate cu recomandările medicului s-a solicitat sprijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă B.
Contestatorul a susţinut că decizia contestată este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 lit. b) C. muncii.
La evaluarea aptitudinii contestatorului de a presta sau nu nu au fost respectate dispoziţiile legale întrucât:
Angajatorul a depus la dosar un înscris care este semnat şi de medicul de medicina muncii dar care este datat 5.12.2005, deci ulterior Jncetării raporturilor de muncă ca urmare a deciziei contestate.
In plus, se mai reţine că în decizia contestată nu se face vorbire de alt act medical decât cel din 22.11.2005 sus-menţionat, semnat doar de medicul de medicină generală din întreprindere, care nu constituie decizie a organelor competente de expertiză.
Concedierea nu este obligatorie decât în situaţia în care inaptitudinea ar putea avea drept consecinţă încetinirea de către salariat a lucrărilor normale, fără ca astfel să existe pericolul alterării stării de sănătate.
In cauză, nici chiar prin referat nu se arată că contestatorul este inapt să presteze activitatea. în esenţă, se pretinde că motivul concedierii contestatorului este acela că nu ar fi avut voie, să ridice greutăţi mari şi să stea tot timpul în picioare, situaţie care chiar dacă ar fi reală nu ar avea nicio legătură cu munca prestată efectiv de acesta şi cu locul de muncă.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către recurenta SC „R.” SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arată că adeverinţa eliberată de medicul de familie, şi pe care contestatorul a depus-o la dosar este una pro cauza, fiind întocmită ulterior desfacerii contractului de muncă.
In ceea ce priveşte argumentul instanţei de fond potrivit căruia medicul de întreprindere, nu are competenţa de a stabili aptitudinea de muncă a angajaţilor, acesta nu este unul pertinent. Din conţinutul actelor normative care reglementează competenţele şi atribuţiile medicului de familie şi ale medicului de întreprindere, nu rezultă cele reţinute de instanţa de fond. Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs că nicio normă legală nu stabileşte competenţele şi atribuţiile unei astfel de comisii, şi dacă s-ar fi dorit acest lucru legiuitorul ar fi reglementat strict acest lucru. în ceea ce îl priveşte pe contestator, se mai arată în motivele de recurs, au fost respectate procedurile prevăzute de dispoziţiile Ordinului nr. 985/2002. în situaţia de faţă, medicul de întreprindere colaborează cu un medic de medicina muncii, iar concluziile le iau împreună. în urma înţelegerii stabilită de cei doi medici, medicul de întreprindere întocmeşte avizele pentru societate. Acest procedeu este legal şi în concordanţă cu legislaţia în materie.
în aceste condiţii, recurenta susţine că a respectat legislaţia în vigoare, iar decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă în condiţii de legalitate.
Prin decizia civilă nr. 201 din 2006 a C.A. BV., a fost respins recursul, reţinându-se următoarele:
Prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 61 lit. c) C. muncii, conform cu care concedierea angajatului survine din motive care nu ţin de persoana acestuia şi când se constată printr-o decizie a organelor competente de expertiză medicală inaptitudinea fizică a salariatului, inaptitudine ce nu permite salariatului să îşi îndeplinească atribuţiile corespun-zătoar. Constatările medicului de întreprindere împreună cu medicul de medicina muncii nu sunt suficiente, şi conforme cerinţelor prevăzute de dispoziţiile legale sus-menţionate. Se impunea aşadar existenţa unei expertize medicale care să stabilească incapacitatea de muncă a salariatului, astfel că în lipsa acestei probe, măsura luată de uniate este una nelegală şi abuzivă.
Prin „organele competente de expertiză medicală”, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. c) C. muncii, nu se înţelege în nici un caz comisia formată din medicul de întreprindere în colaborare cu medicul de medicina muncii, ci este vorba de o comisie de medicină a muncii care are abilitatea de a emite decizii în acest sens.
