Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea din data de 11.03.2011,
Constatând că s-au întocmit şi comunicat notificările în condiţiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei,
Având în vedere ca debitoarea nu deţine in patrimoniu bunuri care sa fie valorificate in cadrul procedurii, procedura insolventei in forma simplificata deschise impotriva debitoarei poate fi inchisa, fiind aplicabile prevederile art.131 din Legea nr.85 / 2006 privind procedura insolventei, care prevede ca “in orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă sa avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţa de închidere a procedurii prin care se dispune si radierea debitorului din in care este înmatriculata.
Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 131 din Legea nr. 85/2006, se reţine că alin. (1) al art. 4 din Legea reorganizării judiciare şi a falimentului prevede regula potrivit căreia toate cheltuielile aferente procedurii se suportă din averea debitorului, iar alin. (4) reglementează excepţia referitoare la utilizarea fondului de lichidare în lipsa disponibilităţilor din contul debitorului. Această excepţie nu îşi găseşte însă aplicarea decât în situaţia în care se justifică desfăşurarea în continuare a procedurii în scopul prevăzut de art. 2 din de acoperire a pasivului, întrucât, în cauză, este necontestată lipsa bunurilor din averea debitoarei, nu se poate pune problema acoperirii pasivului şi, prin urmare, nu se justifică nici folosirea fondului de lichidare pentru continuarea procedurii, doar creditorii putând să-şi asume riscul avansării de noi sume şi implicit, al creşterii pasivului.
Cu privire la obiecţiunile formulate la dosar, instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii.
Astfel, noţiunea de „raport final”, se diferenţiază de totalitatea raporturilor cu caracter ordinar pe care administratorul judiciar şi lichidatorul, după intrarea în faliment, au obligaţia să le efectueze în cauză. Raportul final este actul final al lichidatorului, pe care legea îl reglementează sub aspectul conţinutului său, în art. 129 din Legea insolvenţei.
Raportul final presupune lichidarea averii debitorului, întocmirea situaţiilor financiare care se comunică tuturor creditorilor şi debitorului, respectarea anumitor condiţii de publicitate cu privire la acesta, precum şi o modalitate specială de contestare recunoscută de lege în favoarea creditorilor şi intitulată „obiecţiuni la raportul final”.
Împrejurarea că lichidatorul, fără niciun act efectiv de lichidare a averii debitorului, fără distribuire de sume şi fără întocmirea situaţiilor financiare ale lichidării întocmeşte un ultim raport în care prezintă situaţia precară a averii debitorului, lipsa bunurilor valorificabile şi în consecinţă, imposibilitatea efectuării actelor de lichidare, nu pune semnul egalităţii între acest raport şi raportul final special reglementat prin art. 129 din Legea nr. 85/2006.
Or, în lipsa acestei echivalenţe între raportul pe care legea îl recunoaşte sub titulatura de raport final şi acel raport pe care lichidatorul l-a întocmit la 22.11.2011, rezultă că împotriva acestuia creditorul interesat sau comitetul creditorilor nu are deschisă calea procedurală specială a obiecţiunilor, ci pe cea a contestaţiei la raportul lichidatorului, acţiune reglementată de dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006.
O asemenea contestaţie nu a fost formulată, deşi raportul a fost depus la dosar.
Cum în cauză creditoarea a formulat obiecţiuni, prevăzute în dispoziţiile art. 129 din Legea 85/2006 instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii şi în consecinţă va respinge obiecţiunile formulate de creditoarea AVAS.
Instanţa constată că prin modificările aduse art. 131 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei prin O.U.G. 173/2008, legiuitorul nu a mai lăsat la latitudinea judecătorului închiderea procedurii, sintagma „judecătorul sindic va putea da o sentinţă de închidere” fiind înlocuită cu „judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere”.
Faţă de aceste considerente, instanţa,
În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 va închide procedura falimentului şi va dispune radierea debitoarei din R.C., iar în temeiul art. 136 din lege, va descărca de îndatoriri şi responsabilităţi lichidatorul judiciar şi persoanele care l-au asistat.
În ce priveşte cheltuielile deprocedură solicitate de lichidatorul judiciar se reţine că în Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în la capitolul XII „Procedura de administrare a fondului de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei” se prevăd dispoziţiile legale pentru modalitatea de plata a tuturor onorariilor si a cheltuielilor de procedura.
Instanţa reţine astfel că aceste dispoziţii legale prevăd în mod amănunţit modalitatea de decontare a cheltuielilor de procedură, fără a fi necesară intervenţia judecătorului sindic.
Mai mult de cât atât, potrivit art. 4 al.4 din Legea 85/2006 prevede „ În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat.”
Având în vedere că Legea 85/2006 nu prevede în mod expres ca judecătorul sindic să aprobe anumite cheltuieli de procedură, ci face referire la art. 37 al.4 din O.U.G. 68/2006, actual art. 38 al. 5 din OUG 86/2006 constatăm că „Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă – administratori judiciari sau lichidatori ori a cheltuielilor de procedură se va face din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR.”
Verificând atribuţiile UNPIR astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art.50 al.1 lit.k din O.U.G. 86/2006, aceasta „administrează fondul de lichidare constituit potrivit legii, în conformitate cu prevederile Statutului. Toate cheltuielile efectuate de UNPIR pentru administrarea fondului de lichidare, atât la nivel central, cât şi la nivelul filialelor, sunt suportate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare;”
In final, reluam dispoziţiile în temeiul cărora judecătorul sindic nu precizat suma ce se cuvine lichidatorului judiciar ca onorariu şi cheltuieli de procedură. Astfel, potrivit art. 88 al. 11 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă” În cazul în care, conform practicii locale, instanţele consideră că nu este necesară aprobarea pentru decontarea din fondul de lichidare, aceasta este de competenţa filialei UNPIR care va dispune aprobarea conform criteriilor stabilite de OUG nr. 86/2006 şi ale prezentului statut.”
Constatând că art. 11 al.1 lit. n din Legea 85/2206 prevede ca atribuţie a judecătorului sindic, „ pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.”, fără a avea stabilit în mod legal şi obligatoriu calcularea cheltuielilor de procedură cuvenite administratorului/lichidatorului judiciar, instanţa constată că această obligaţie revine conform art. 4 al.4 din legea 85/2006, art. 38 al. 5 din OUG 86/2006 art.50 al.1 lit.k din O.U.G. 86/2006 şi art. 88 al. 11 din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă, filialei UNPIR.
Faţă de aceste considerente, instanţa, Admite excepţia inadmisibilităţii.
Respinge obiecţiunile formulate de AVAS la raportul cu propunere de închidere, ca inadmisibile.
In temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, închide procedura falimentului împotriva S.C. V. S.R.L.
