DECIZIA PENALĂ NR.615/R/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Prin decizia penală nr. 81 din 6 mai 2009 pronunţată în dosarul nr(…) al Tribunalul u i M a r a m u r e ş în temeiul art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat J. E. N. (CNP_ ) fiul lui E. şi J., născut la 10.03.1982 în B M, jud. M, domiciliat în B M(…)/109 jud. M împotriva sentinţei penale nr.21 din 27 ianuarie 2009 a Judecătoriei S i g h e t u M a r m a ţ i e i. În temeiul art.379 pct.2 lit.b C.pr.pen.s-a admis apelul declarat de apelantul-parte civilă M. N., domiciliat în S. de T. nr.2. jud. M împotriva sentinţei penale nr.21/27 ianuarie 2009 a Judecătoriei S i g h e t u M a r m a ţ i e i, pe care o desfiinţează în parte şi judecând: Au fost majorate daunele morale acordate părţii civile; obligă în solidar inculpatul împreună cu partea responsabilă civilmente T. H. S.R.L. B M să plătească părţii civile M. N. suma de 1500 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii efective. Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile suma de 1000 RON, cheltuieli judiciare pentru judecata la instanţa de fond. S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate. În temeiul art.192 alin.2 C.pr.pen. apelantul-inculpat a fost obligat la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 21 din 27 ianuarie 2009 Judecătoria S i g h e t u M a r m a ţ i e i a dispus condamnarea inculpatului J. E. N., născut la 10 martie 1982 în B M, fiul lui E. şi J., CNP_ , domiciliat în B M,_/109, jud. M, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit. e Cod penal, la 500 lei amendă penală. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC H. SRL B M, să plătească părţii civile M. N. daune morale în cuantum de 900 lei şi părţii civile Spitalul Municipal S M, despăgubiri civile în cuantum de 2060 lei. Inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 500 lei. Prin rechizitoriul nr. 570/P/2005 din 20 aprilie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria S i g h e t u M a r m a ţ i e i a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului J. E. N., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul Penal.
Din probele administrate în cauză s-a reţinut că, la data de 31 mai 2005, în jurul orelor 10,00, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare_ , proprietatea SC H. Com SRL B M, pe DN 18 pe traseul Vişeu de T.-S M, în localitatea S. de T., inculpatul J. E. N. s-a angajat în depăşirea părţii vătămate M. N. care se deplasa pe carosabil în aceeaşi direcţie de mers pe o bicicletă şi prin nerespectarea distanţei faţă de aceasta a agăţat cu partea laterală dreapta a furgonului bicicleta, motiv pentru care partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut. Ca urmare a căderii părţii vătămate M. N. i s-au produs leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico legală nr. 1268/2005 emis de Serviciul medico-legal Judeţean B M (f. 25,26). În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului J. E. N. care la data de 31 mai 2005, în timp ce conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ pe drumurile publice prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind depăşirea altor vehicule a accidentat pepartea vătămată M. N. care se deplasa pe o bicicletăcauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă prev. şi ped. de art. 184 alin 2 şi 4 Cod penal. În baza probelor administrate, Judecătoria S i g h e t u M a r m a ţ i e i a constatat că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, motiv pentru care în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală a hotărât condamnarea lui la pedeapsa stabilită prin dispozitiv, având în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei dispoziţiile art. 72 şi 52 Cod penal şi făcând aplicarea art. 74 lit. a şi c şi art. 76 lit. e Cod penal. La stabilirea pedepsei, prima instanţă a ţinut cont de modul concret în care s-au produs vătămările pricinuite părţii civile raportat la declaraţiile martorilor audiaţi în faza cercetării judecătoreşti, sens în care a reţinut şi culpa părţii vătămate la producerea accidentului de circulaţie. Cu privire la numărul de zile de îngrijire medicală acordate părţii vătămate, deoarece acestea au fost contestate, judecătoria a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico legală la Institutul de Medicină Legală C, acesta stabilind acelaşi număr de zile de îngrijire medicală, adică 80-90. Judecătoria S i g h e t u M a r m a ţ i e i a constatat că inculpatul era la momentul producerii accidentului angajat cu contract de muncă nr. 885.677/13.01.2004 la SC H. Com SRL motiv pentru care această societate dobândeşte calitate de parte responsabilă civilmente(fila 156). De asemenea, în cauză a fost introdus în calitate de asigurător răspundere civilă societatea SC B. Ţ. Asigurări SA, societate la care era asigurat autovehiculul. Cu privire la latura civilă a cauzei, judecătoria a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii vătămate daune morale în cuantum de 900 lei. Cu privire la asigurătorul de răspundere civilă, în baza deciziei 1/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurs în interesul legii, prima instanţă a constatat că aceasta a fost introdusă în cauză doar pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, neavând calitatea de parte responsabilă civilmente şi deci nu poate fi obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile. De asemenea inculpatul şi partea responsabilă civilmente au fost obligaţi în solidar să plătească Spitalului Municipal S M despăgubiri civile în cuantum de 2060 lei, reprezentând îngrijirile medicale acordate părţii vătămate, conform constituirii de parte civilă existente la dosarul cauzei (fila 195). În temeiul art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul J. E. N. şi partea civilă M. N.. În motivarea apelului inculpatului J. E. N. a solicitat desfiinţarea hotărârii pronunţate de Judecătoria S i g h e t u M a r m a ţ i e i şi procedând la o nouă judecată, tribunalul să dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 alin. 1 pct. 2 lit. a şi 10 lit. d şi e din C o d u l d e procedură penală şi art. 47 Cod penal, inculpatul apreciind că nu se face vinovat de producerea accidentului, culpa exclusivă în cauzarea evenimentului rutier revenind părţii vătămate M. N.. Partea civilă M. N. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, criticând hotărârea pronunţată de Judecătoria S i g h e t u M a r m a ţ i e i, atât în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, cât şi în ceea ce priveşte latura civilă. Partea civilă a solicitat tribunalului, ca procedând la o nouă judecată să reţină culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului. De asemenea, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea civilă a apreciat că daunele morale acordate sunt într-un cuantum foarte scăzut în raport de suferinţa fizică şi psihică produsă, necesitând pentru vindecare un număr ridicat de zile de îngrijiri medicale, suferind mai multe intervenţii chirurgicale. Procedând la judecarea apelurilor prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, tribunalul a reţinut următoarele: Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă în baza probelor administrate. Mai exact, la data de 31 mai 2005, în timp ce conducea autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ pe DN 18 pe traseul Vişeu de T.- S M, inculpatul, prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind depăşirea altor vehicule a accidentat pe partea vătămată M. N., care se deplasa pe o bicicletă, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale. În mod corect, instanţa de fond a apreciat că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, realizând totodată o individualizare judiciară corespunzătoare a pedepsei apelicate, reţinând atât criteriile generale de individualizare, cât şi circumstanţele atenuante personale. În mod greşit însă, instanţa de fond a reţinut o culpă concurentă a victimei şi a inculpatului în comiterea infracţiunii, fără însă a arăta nici gradul culpei fiecărui participant şi nici dispoziţiile legale încălcate de către aceştia. Tribunalul a apreciat că de producerea accidentului rutier se face vinovat exclusiv inculpatul, acesta încălcând dispoziţiile articolului 118 alin. c din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice unde este prevăzut expres faptul că, conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat „să păstreze în timpul depăşirii o distanţă laterală suficientă faţă de vehiculul depăşit”. Astfel, apărările inculpatului nu au putut fi primite, probaţiunea administrată confirmând că evenimentul rutier s-a produs datorită culpei sale exclusive, ca urmare a neadaptării unei distanţe corespunzătoare faţă de biciclist, în momentul când s-a angajat şi a efectuat manevra de depăşire a acestuia. În ceea ce priveşte apelul părţii civile, prin prisma celor menţionate anterior este întemeiat şi în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, tribunalul admiţând apelul, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi judecând, reţinând culpa exclusivă a inculpatului, a dispus majorarea daunelor morale acordate părţii civile. Tribunalul a avut în vedere faptul că părţii vătămate i-a fost cauzată o traumă fizică şi psihică puternică, suferind mai multe intervenţii chirurgicale şi chiar imobilizare la pat pentru o perioadă de timp. În consecinţă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile suma de 1500 Euro sau echivalentul în lei la data plăţii. De asemenea, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a cheltuielilor judiciare suportate de aceasta cu ocazia judecăţii la instanţa de fond, inculpatul aflându-se în culpă procesuală exclusivă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, inculpatul J. E. N. şi partea civilă M. N.. Inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate şi a sentinţei instanţei de fond şi rejudecând, în principal să se dispună achitarea inculpatului conform art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d sau e C.pr.pen. cu aplic.art.47 C.pen. sau în subsidiar, achitarea în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen. coroborat cu art.18/1 C.pen. În motivarea recursului, s-a arătat că inculpatul nu are nicio culpă în producerea accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost partea vătămată M. N., întrucât a circulat regulamentar, a avertizat sonor pe partea vătămată care suferă de hipoacuzie bilaterală, dar aceasta a intrat cu bicicleta în autoutilitara inculpatului în momentul în care a vrut să ocolească o groapă din asfalt. Probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti sunt insuficiente în sensul că nu s-a efectuat o expertiză privind dinamica producerii accidentului, iar declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii şi nu se coroborează cu declaraţiile martorilor. Partea civilă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi rejudecând să se dispună majorarea daunelor morale de la 1500 euro la 3000 euro. În motivele scrise de recurs pe care apărătorul părţii civile le-a susţinut, aceasta a solicitat şi aplicarea unei pedepse cu închisoarea faţă de inculpat, apreciind că pedeapsa de 500 lei amendă nu este proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi făptuitorului. Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că instanţa de fond şi cea de apel, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească au stabilit în mod corect, că la data de 31 mai 2005 în jurul orelor 10, în timp ce conducea autoutilitara Mercedes Benz cu nr.(…), proprietatea SC H. SRL B M pe DN 18 pe traseul Vişeul de T.-S M, în localitatea S. de T., inculpatul s-a angajat în depăşirea părţii vătămate M. N., care se deplasa pe carosabil în aceeaşi direcţie de mers, pe o bicicleta şi ca urmare a nerespectării distanţei faţă de acesta a agăţat cu partea laterală dreapta a furgonului bicicleta, astfel că partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind leziuni corporale vindecabile în 80-90 zile de îngrijiri medicale. Această stare de fapt a fost dovedită cu declaraţia părţii vătămate M. N., procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia martorului E. G, fotografii judiciare, certificatul medico-legal nr.614 din 27 iulie 2005, raportul de constatare medico-legală nr.1268/2005 emise de Serviciul Medico-Legal Judeţean B M, declaraţia inculpatului, rezultând în mod cert că cel care nu a respectat dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice a fost inculpatul, întrucât angajându-se în depăşire nu a respectat o distanţă corespunzătoare, încălcând astfel disp.art.118 alin.5 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002. Nu s-a dovedit că şi partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului şi că prin modul în care a circulat pe şosea, între rezultatul produs şi acţiunea sa ar exista o legătură de cauzalitate, în sensul că şi în situaţia în care s-ar accepta ideea că partea vătămată a făcut o manevră spre stânga, inculpatul trebuia să păstreze o distanţă laterală suficientă pentru a evita producerea accidentului, însă din cele mai T. menţionate, rezultă că acesta s-a aflat în depăşire la o distanţă foarte mică de biciclist. Astfel, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel au stabilit încadrarea juridică a faptei în prevederile art.184 alin.2 şi 4 C.pen., fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, cu reţinerea de către instanţa de apel, în mod judicios, a culpei exclusive a inculpatului, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev.de art.72 C.pen. Nu sunt aplicabile în cauză disp.art.181 C.pen., întrucât raportat la urmările produse de fapta inculpatului, care era şofer profesionist, nu se poate considera că, în concret, aceasta este lipsită în mod vădit de importanţă, chiar dacă inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare în cursul procesului şi nu are antecedente penale. În consecinţă, recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat şi va fi respins în baza art.38515 pct.1 lit.b C.pr.pen. De asemenea, despăgubirile civile au fost stabilite în mod corect şi proporţional cu suferinţa fizică şi psihică la care a fost supusă partea vătămată ca urmare a faptei săvârşite de inculpat şi nu se justifică majorarea acestora, motiv pentru care recursul părţii civile va fi respins în baza aceloraşi dispoziţii legale. În baza art.192 al.2 cod pr.penală, a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 420 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului. În termen legal, a declarat recurs inculpatul S. J. prin care critică hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei încadrări juridice. Astfel, apărătorul inculpatului a susţinut că, în urma incidentului din 14 octombrie 2006, partea vătămată O. H. a suferit o leziune craniană ce a necesitat de 35-40 zile de îngrijiri medicale, că a rămas cu o pareză facială, rămânând cu infirmitate fizică permanentă – cofoză urechea dreaptă. S-a solicitat a se constata că, încadrarea juridică corectă ar fi cea prev. de art.184 alin.1 cod penal rap. la art.181 cod penal şi, în raport de noua încadrare juridică să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate, în raport de critica formulată cât şi din oficiu, curtea reţine următoarele: Instanţa de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi a realizat o corectă încadrare juridică faţă de probele ce s-au administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti. Nu se impune schimbarea încadrării juridice şi reţinerea la încadrarea juridică a disp.art.181 cod penal aşa cum se solicită în recurs. Potrivit art.181 cod penal, constituie infracţiunea de vătămare corporală, fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii, o vătămare care necesită pentru vindecare, îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile. Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin orice acţiune ce are drept rezultat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei care necesită pentru vindecare, îngrijiri medicale de la 21 de zile până la cel mult 60 de zile. Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunea de vătămare corporală se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă. Potrivit art.184 cod penal, constituie infracţiunea de vătămare corporală din culpă fapta prev. în art.180 alşin.2 şi 2 ind.1 cod penal, care a pricinuit victimei o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 10 zile, precum şi cea prev. în art.181 săvârşită din culpă. Fapta este mai gravă dacă a avut vreuna din urmările prev. în art.182 alin.1 sau 2 cod penal. Din raportarea disp.art.184 alin.1 la disp.art.180 alin.1 şi 2 cod penal, art.181 cod penal, rezultă că, ne găsim în prezenţa infracţiunii de vătămare din culpă numai dacă durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare este mai mare de 10 zile, dar cel mult de 60 de zile. Fapta de vătămare corporală din punct de vedere al laturii subiective este săvârşită din culpă. Infracţiunea din culpă înseamnă că activitatea materială a fost săvârşită in vederea altui rezultat decât cel care s-a produs ( recurentul a împins-o pe partea vătămată care să nu fie lovit cu sticla în cap) făptuitorul nu a prevăzut, deşi ar fi trebuit şi putut să prevadă rezultatul intervenit sau, deşi, a avut previziunea lui a sperat în mod uşuratic că el nu se va produce. În afară de modalităţile formei simple, infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevede şi trei modalităţi mai grave, astfel, art.184 alin.2 pentru care s-a dispus condamnarea recurentului este sancţionată mai B., atunci când acţiunea a produs vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii victimei pentru a cărei vindecare sunt necesare peste 60 de zile sau când s-a produs pierderea unui simţ sau organ. Aşa cum am arătat mai sus, infracţiunea prev. de art.18 cod penal se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, iar infracţiunea prev. de art.184 alin.2 este săvârşită numai din culpă. Raportarea unei infracţiuni săvârşită din culpă ( sancţionată mai uşor ) la o infracţiune săvârşită cu intenţie ( sancţionată mai grav), aşa cum s-a cerut în recurs, constituie o agravare a situaţiei recurentului ceea ce ar duce la încălcarea disp.art.385 ind.8 cod pr.penală. Urmează, deci ca în temeiul art. 38515 pct.1 lit.b cod pr.penală a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. J. şi în baza art.192 cod pr.penală, a-l obliga la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
