BILET LA ORDIN. CERINŢE DE FORMĂ

Biletul la ordin nu este nul dacă pe faţa acestuia este menţionată denumirea prescurtată a emitentului, acesta poartă semnătura autorizată şi ştampila firmei respective.
Precizarea din instrucţiunile Băncii Naţionale a României ca denumirea emitentului să corespundă cu cea înscrisă în este o adăugire la lege; or, legea nu cuprinde o asemenea precizare; necuprinzând-o, legea nu poate fi modificată pe calea unor norme de aplicare a ei.
(Secţia comercială, decizia nr. 574 din 3 februarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la numărul 206 din 9 ianuarie 1998 la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, reclamanta B. S.A. Bucureşti în calitate de creditoare a cerut autorizarea vânzării gajului constituit de pârâta garantă S.C. „GC & P” S.A. Bucureşti, asupra unui număr de 208 acţiuni mentionate în contractul de gaj nr. 167/23 august 1996.
Prin ordonanţa nr. 138 din 19 ianuarie 1998 tribunalul a admis cererea creditoarei şi a încuviinţat vânzarea în mod public, prin executorii judecătoreşti a acţiunilor.
împotriva ordonanţei debitoarea a formulat opoziţie considerând-o netemeinică şi nelegală.
Prin sentinţa civilă nr. 1585 din 15 aprilie 1998 a aceluiaşi tribunal a admis opoziţia, s-a schimbat ordonanţa nr. 158 din 19 iunie 1998, în sensul că s-a respins cererea de autorizare a vânzării gajului.
S-a motivat că deşi biletul la ordin nu poate fi considerat nul, cum a susţinut opozanta, avalizarea acestuia s-a făcut cu încălcarea Normelor nr. 6/1994 pct. 190 ale B.N.R. de către creditoarea B. S-a mai reţinut că au fost încălcate şi prevederile art. 41 şi 42 din Legea nr. 58/1934 privind prezentarea la plată a biletului la ordin în termenele prevăzute de lege.
împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, apelanta-creditoare B. considerând-o netemeinică şi nelegală.
Prin motivele scrise apelanta a susţinut că avalizarea biletului la ordin s-a făcut în conformitate cu art. 33 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 care stipulează că: „Această garanţie (avalul) poate fi dată de un terţ sau chiar de un semnatar al cambiei”.
De asemenea, se susţine că greşit instanţa de fond a reţinut că s-ar fi încălcat prevederile pct. 190 din Normele B.N.R. care interzic avalul dat de trăgător sau acceptant, deoarece aceştia s-au obligat deja cambial. Or, B. nu are calitate nici de trăgător nici de acceptant. Aceasta deoarece în cazul biletului la ordin, emitentul este cel care, potrivit art. 107 din Norme are dublă calitate de trăgător şi acceptant. Prin efectuarea plăţii la scadenţă, B. a devenit creditoarea opozantei intimate iar dovada a făcut-o prin posesia biletului la ordin emis de opozantă, înfăţişat instanţei, care însă nu a ţinut cont de acest lucru, pronunţând astfel o soluţie în contradicţie cu situaţia de fapt, dovedită.
Aceasta deoarece din conţinutul art. 55 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 rezultă că, „atunci când avalistul plăteşte cambia, el dobândeşte drepturile izvorând din ea împotriva celui garantat.
Mai mult, debitoarea a recunoscut datoria sa făcând mai multe oferte de plată însă acestea, presupunând alte avalizări, în mod justificat au fost respinse ca inacceptabile de către apelantă.
în ce priveşte motivarea instanţei de fond cum că creditoarea nu a prezentat la scadenţă biletele la ordin debitoarei, apelanta, pe baza circuitului legal al unui asemenea document a susţinut că nici nu putea fi prezentat întrucât acesta fiind cu bilet la purtător se afla, la data scadenţei în mâna terţului în favoarea căruia s-a făcut plata şi a intrat în posesia lui după efectuarea plăţii, de altfel această posesie făcând dovada efectuării plăţii. Or, chiar dacă l-ar fi avut şi nu l-ar fi prezentat sancţiunea prevăzută de art. 58 din Legea nr. 58/1934 coroborat cu art. 107 şi art. 35, rezultă că singura sancţiune aplicabilă nu priveşte decăderea din drepturile sale faţă de emitent.
Prin decizia nr. 491 din 8 martie 1999 Curtea de Apel Bucureşti – secţia comercială, însuşindu-şi ca întemeiate criticile formulate în apel, a admis apelul creditoarei ca întemeiat constatând că faţă de probele administrate şi dispoziţiile legaie incidente însă instanţa de fond le-a dat o interpretare greşită – soluţia pronunţată de aceasta fiind nelegală şi neteminică, inclusiv referitoare la autorizarea vânzării gajului.
în consecinţă a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa în sensul respingerii ca nefondate a opoziţiei şi menţinerea ordonanţei de autorizare a vânzării gajului nr. 158/19 iunie 1998 a Tribunalului Bucureşti – secţia comercială.
împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, debitoarea-intimată S.C. „G.C.P.”S.A. Bucureşti.
Prin motivele de recurs invocate se susţine nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel în temeiul art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Printr-un prim motiv recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat prevederile art. 190 din Normele B.N.R. şi ale art. 197 privind semnătura avalistului care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea 58/1934 şi pct. 60 din Normele B.N.R. 6/1994.
în al doilea motiv de nelegalitate se referă la lipsa denumirii exacte a recurentei persoană juridică aşa cum este ea înscrisă la Registrul Comerţului, cerinţă prevăzută de art. 104 din Legea nr. 58/1934 precum şi pct. 490 şi 509 din Normele B.N.R. 641994. în acelaşi sens se susţine că nici semnătura avalistului nu este valabilă, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale, deoarece este indescifrabilă.
Pentru toate acestea, susţine recurenta, biletele la ordin pentru a căror s-a cerut instanţei autorizarea vânzării gajului sunt nule absolut.
Printr-un al treilea motiv ce ar constitui tot cazul de casare invocat se susţine nulitatea avalului deoarece a fost dat de trăgător, fiind astfel interzis de lege. în aceste condiţii B. a încasat şi comision în dublă calitate de trăgător şi avalist.
în fine, se mai susţine că B. nu a respectat nici dispoziţiile legale privind plata, neprezentând biletul la ordin în temeiul stabilit de art. 41 şi respectiv 42 din Legea nr. 58/1934.
Criticile sunt neîntemeiate iar recursul se va respinge ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
în ce priveşte critica privind nulitatea biletului la ordin care nu cuprinde toate cerinţele prevăzute de art. 104 din Legea nr. 58/1934 respectiv punctele 490, 509 din Normele cadru 6/1994 ale A. N.R. necuprinzând numele emitentului aşa cum este el înregistrat la Registrul Comerţului.
Critica este neîntemeiată, exigenţele cerute de normele legale invocate au raţiunea de a se putea identifica toate persoanele juridice şi fizice care intervin titlului respectiv. Câtă vreme în biletul la ordin în cauză este inserată pe faţa acestuia denumirea prescurtată a emitentului GC & P, denumire consacrată pentru emitent, poartă semnătura autorizată şi ştampila firmei nu se poate susţine că biletul este afectat de nulitate.
în argumentarea susţinerii sale, recurenta arată că biletul la ordin în cauză a fost redactat şi scris (acelaşi lucru n.a.) de către B. Or, potrivit dispoziţiilor legale exactitatea datelor ce trebuie să cuprindă biletul la ordin cade în sarcina emitentului. în nici un caz acesta, în speţă recurenta, nu poate invoca propria culpă pentru necompletarea biletului la ordin cu datele necesare şi exacte.
Se reţine aici că precizarea din instrucţiunile
A. N.R. ca denumirea emitentului să corespundă cu cea înscrisă în Registrul Comerţului este o adăugire la lege, or, legea nu cuprinde o asemenea precizare şi, necuprinzând-o, legea nu poate fi modificată pe calea unor norme de aplicare a ei. Cea de a doua critică -susţine lipsa de validitate a avalului pe motivul că semnătura avalistului este indescifrabilă şi nu au fost respectate dispoziţiile art. 190 din Normele nr. 6/1994 ale B.N.R. Or, critica este rezultatul necunoaşterii poziţiei juridice a fiecărui participant la operaţiile pe care le presupune circuitul biletului la ordin de la emiterea până la încasarea lui.
în acest sens, recurenta este în eroare când susţine că B. are calitatea de trăgător când în realitate, anterior avalizării, B. avea calitatea de beneficiară. Or în această calitate nici o dispoziţie legală nu interzice avalizarea.
în fine, nici ultima critică nu este întemeiată deoarece biletul la ordin a fost prezentat la locul consemnat a se efectua plata dovada fiindcă el a rămas în posesia lui B., aceasta cu atât mai mult cu cât pe faţa documentului liber de cheltuieli, taxe… prezente sau viitoare de orice natură ar fi ele.