Dreptul la primele de vacanţă, a fost abrogat începând cu 1 ianuarie 2003, în ceea ce Fi priveşte pe magistraţi, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 iar până la abrogare s-a dispus suspendarea succesivă a acestuia prin legile bugetare.
în ceea ce priveşte plata primelor de vacanţă pentru personalul auxiliar, aferentă anilor 2003-2004, chiar dacă dreptul acestora nu a fost abrogat, ca în cazul magistraţilor, plata sumelor de bani este suspendată în continuare.
în ceea ce priveşte plata primelor de vacanţă pentru personalul auxiliar, aferentă anilor 2003-2004, chiar dacă dreptul acestora nu a fost abrogat, ca în cazul magistraţilor, plata sumelor de bani este suspendată în continuare.
I.C.C.J. s-a pronunţat prin decizia nr. 23 din 12 decembrie
2005, printr-un recurs în interesul legii, în sensul că de prime de concediu, beneficiază personalul auxiliar şi magistraţii numai pentru anii 2001 şi 2002 iar în temeiul dispoziţiilor art. 329 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Decizia civilă nr. 457/M din 12 decembrie 2006 – C.M.T.
Prin sentinţa civilă nr. 1095/2006, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi a obligat pârâţii P.I.C.C.J., PCA şi PT să plătească reclamanţilor primele de concediu aferente anilor 2003-2004, reactualizate la data plăţii reţinându-se că prin O.U.G. nr. 38/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 s-a prevăzut la pct. 38 completarea art. 41 cu art. 41 în sensul recunoaşterii dreptului magistraţilor şi a celorlalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi la prima de concediu.
Articolul 18 C. muncii, în forma avută la data suspendării, a abrogării, prevedea în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă, nu pot face obiectul vreunei tranzacţii, renunţări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încadrări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu”, iar României nu prevedea posibilitatea suspendării unor drepturi constituţionale, existând numai posibilitatea restrângerii unor drepturi sau libertăţi în anumite situaţii.
In privinţa reclamanţilor care au calitatea de funcţionari publici, dreptul la prima de vacanţă a fost recunoscut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici, prevederi suspendate succesiv până la 31.12.2004, astfel că argumentele expuse sunt valabile şi pentru aceştia.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul P.J.C.C.J., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că dreptul la primele de vacanţă, a fost abrogat începând cu 1 ianuarie 2003, în ceea ce îi priveşte pe magistraţi, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din
O.U.G. nr. 177/2002 iar până la abrogare s-a dispus suspendarea succesivă a acestuia prin legile bugetare.
Recursul a fost admis prin decizia civilă nr. 457/2006, care a modificat în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi, cu opinia separată exprimată în sensul acordării primelor de vacanţă numai pentru reclamanţii C.G., A.R. care se încadrează în categoria funcţionarilor publici, pentru perioada 2003-2004.
în cuprinsul deciziei arată că sentinţa primei instanţe, prin care au fost acordate primele de vacanţă pentru magistraţi şi personalul auxiliar a fost pronunţată în data de 20.12.2005, după ce I.C.C.J. s-a pronunţat prin decizia nr. 23 din 12 decembrie 2005, printr-un recurs în interesul legii, în sensul că de prime de concediu, beneficiază personalul auxiliar şi magistraţii numai pentru anii 2001 şi 2002 iar în temeiul dispoziţiilor art. 329 alin. (3) teza a doua, C. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
In cuprinsul opiniei separate se arată că intimaţii reclamanţi C.G. şi A.R. se încadrează în categoria şi le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999.
Prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, aprobată prin Legea nr. 386/2001, s-a prevăzut că se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002, prevederile art. 34 alin. (2) referitoare la acordarea primei de concediu iar, apoi, suspendarea acestui drept s-a realizat succesiv prin Legea nr. 734/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2002 şi Legea nr. 379/2005 cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, deoarece dreptul la prima de vacanţă nu a fost restrâns, ci îngrădit, atingând chiar existenţa dreptului.
Pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină lipsit de conţinut, redus la „nudum jus”, nu poate fi considerat că nu există în perioada de timp în care exerciţiul lui a fost suspendat şi nu înlăturat, pentru că astfel, s-ar ajunge la situaţia în care un drept patrimonial a cărui existenţă este necunoscută, să fie vidat de substanţa sa.
Aplicarea în prezent a dispoziţiilor de prelungire succesivă a termenelor de aplicare a art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, prin invocarea legilor bugetului de stat dintre anii 2001-2005, contravine principiului neretroactivităţii legii civile prevăzut în Constituţie.
în aceeaşi măsură, normele legale de suspendare contravin şi dispoziţiilor art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, acestea nefiind aplicate în mod nediscri-minatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
