în lipsa unor reglementări clare materializate printr-un înscris, care să ateste raporturile dintre părţi sub aspectul duratei, formării profesionale, inclusiv a obligaţiilor contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul şi a modalităţilor de suportare a cheltuielilor profesionale, instanţa în aplicarea dispoziţiilor art. 193 C. muncii, a apreciat că ne aflăm în situaţia perfecţionării profesionale iniţiată de salariat
Decizia civilă nr. 24/M din 20 ianuarie 2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 404/2005 a Tribunalului B., a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâta SC „K.” SC – S. pentru:
1. plata orelor suplimentare pentru perioada 19.10.2004 –
14.12.2004.
2. plata sumei pentru activitatea prestată în 1.12.2004
3. plata diurnei
4. daune morale în cuantum de 25.000 euro.
A respins cererea formulată de pârâtă privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că:
Reclamantul P.M. a avut calitatea de salariat în cadrul pârâtei SC „K.” SCS în baza contractului individual de muncă nr. 4745 din
19.10.2004.
în primul petit din cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de reprezentând orele suplimentare prestate în intervalul 19.10.2004 – 14.12.2004.
Din materialul probator administrat în cauză, instanţa constată faptul că în cauză nu a fost vorba de o delegare prevăzută de art. 4 alin. (1) C. muncii.
Perioada 19.10.2004 – 14.12.2004 nu reprezintă o delegare a reclamantului la alt loc de muncă pentru a desfăşura activitatea pentru care a fost angajat. Această perioadă este o perioadă de pregătire profesională pentru pe care reclamantul urma să o desfăşoare în ţară după întoarcerea din Cehia.
Perioada de pregătire o reprezintă perioada în care reclamantul a fost şcolarizat şi a luat cunoştinţă de atribuţiile ce-i revin unui director de magazin şi anume de supraveghere, control şi coordonare, stagiul presupunea cunoaşterea de către acesta, în detaliu, a tuturor activităţilor desfăşurate de magazinele „K.”
înscrisurile depuse la dosar de pârâtă relevă faptul că încă de la angajare, respectiv plecarea reclamantului în Cehia, acesta a luat cunoştinţă de stagiul de pregătire şi activităţile ce urmau a le desfăşura.
Stagiul de pregătire urmat de reclamant în „C.” se încadrează în prevederile dispoziţiilor art. 189 lit. c) C. muncii care prevede că:
„Formarea profesională a salariaţilor se poate realiza prin următoarele forme:
– stagii de practică şi specializare în străinătate”.
In cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 43 C. muncii privind delegarea salariatului, pentru a efectua lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă, în speţă fiind vorba de pregătire şi luarea la cunoştinţă a atribuţiilor ce urma a fi exercitate de reclamant în funcţia ce urma a fi îndeplinită ulterior la întoarcerea în ţară.
Instanţa a înlăturat apărările reclamantului în ceea ce priveşte delegarea acestuia şi la plata orelor suplimentare de către pârâtă ca fiind nefondate.
în petitul doi din cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând plata zilei de
1.12.2004, pentru care nu s-a acordat zi liberă.
Dispoziţiile legale privind acordarea de sporuri salariale pentru neacordarea unei sărbători legale nu sunt aplicabile persoanelor care participă la o modalitate de perfecţionare profesională.
La data de 1.12.2004, reclamantul nu îşi îndeplinea sarcinile de serviciu, acesta participând la stagiul de pregătire, ipoteză în care pârâta nu avea obligaţia de a-i plăti un spor de salarizare pentru ziua respectivă.
Reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 134 C. muncii, pentru că acesta nu a desfăşurat activitate pentru angajator, fiind plecat din ţară pentru şcolarizare şi pregătire pentru funcţia pe care urma să o desfăşoare la întoarcere.
Mai mult, cursurile de pregătire profesională s-au desfăşurat pe teritoriul altui stat care nu are prevăzută ca sărbătoare legală nelucrătoare ziua de 1 decembrie, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând diferenţă diurnă faţă de diurna acordată. în susţinerea acestui petit reclamantul a depus un mod de calcul al pretenţiilor solicitate în conformitate cu Hotărârea nr. 741 din 14 mai 2004.
Tot în susţinerea acestui petit, reclamantul mai arată că deplasarea din perioada 15.10.2004 – 17.12.2004 a fost făcută cu documente turistice iar angajatorul, în lipsa unor reglementări oficiale interne, a diminuat din proprie iniţiativă şi cu bună ştiinţă cuantumul categoriei de diurnă. Contrar afirmaţiilor reclamantului, pârâta a depus la dosar înscrisuri care atestă cheltuielile efectuate de aceasta la deplasarea reclamantului în Cehia, precum şi cuantumul sumei încasate de P.M.
Instanţa a înlăturat apărările reclamantului în ceea ce priveşte H.G. nr. 518/1995 cu privire la acordarea unei diurne superioare ca şi cuantum, aceasta nefiind aplicabilă, societatea în cauză fiind cu capital privat.
Dispoziţiile art. 16 din H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar nu sunt aplicabile, iar art. 17 din acelaşi act normativ are un caracter orientativ pentru societăţile cu capital privat din care face parte şi pârâta în cauză.
în consecinţă, pârâta avea obligaţia legală sau convenţională de a plăti reclamantului diurnă într-un anumit cuantum pentru deplasarea acestuia în străinătate, situaţie în care nu poate fi vorba despre diferenţă de diurnă neacordată. în cauză, nu s-a făcut nici dovada că între părţi s-ar fi semnat acte adiţionale la contractul de muncă, în care să se prevadă pe perioada şcolarizării în străinătate plata unei diurne mai mari decât cea acordată.
Pârâta a depus la dosar probe, care atestă faptul că i-a acordat reclamantului diurnă, motiv pentru care instanţa a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
în petitul 4 din cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând prejudiciul cauzat de angajator ca urmare a trimiterii lui în Republica Cehă, fără viză legală, peste perioada prevăzută de legislaţia în vigoare. Reclamantul mai arată faptul că pentru încălcarea Legislaţiei pentru străini cu privire la şederea pe teritoriul altui stat a fost anchetat, amprentat, sancţionat, lipsit de libertate şi i s-a aplicat pe paşaport „Ordin de părăsire” de către Poliţia pentru Străini din „P.”.
în primul rând, reclamantul nu a dovedit existenţa unui prejudiciu suferit de acesta din culpa societăţii. Necunoaşterea legii nu poate fi folosită în susţinerea cererii privind acordarea de daune morale.
Instanţa înlătură apărările reclamantului în ceea ce priveşte obţinerea de vize pentru şedere peste termenul legal de 30 de zile prevăzut de H.G. nr. 605 nr. 605/1995 de către pârâtă. Având în vedere faptul că există un act normativ care trebuie cunoscut de fiecare care părăseşte teritoriul ţării, acesta nu poate invoca necunoaşterea legii întrucât „ ne mo censetur ingnore legem
Chiar în motivarea acţiunii, reclamantul menţionează termenul pentru care trebuia să părăsească teritoriul ţării în vederea pregătirii pentru postul pe care urmează să-l ocupe. Mai mult decât atât nu s-a făcut dovada faptului că s-ar fi solicitat în scris angajatorului obţinerea acelei vize pentru studii, iar angajatorul să fi refuzat efectuarea demersurilor legale obţinerii ei.
Reclamantul nu a dovedit, conform art. 1169 C. civ., faptul că imaginea publică i-a fost afectată.
Din declaraţia martorilor audiaţi, F.B. şi L.D. rezultă că participanţii la stagiul de pregătire în Cehia s-au prezentat la Poliţie unde s-a desfiinţat procedura standard privind identificarea şi luarea de declaraţii persoanelor în cauză. Amenda care a fost aplicată salariaţilor aflaţi la pregătire a fost achitată de angajator care a urmărit să protejeze imaginea salariaţilor angajaţi la „K”.
Mai mult, între reclamantă şi pârâtă au existat raporturi de natură contractuală, astfel încât nu se poate aprecia că fapta culpabilă a pârâtei a creat reclamantei un prejudiciu ce trebuie integral acoperit, motiv pentru care instanţa a respins şi acest capăt de cerere.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurentul P.M. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod eronat instanţa a apreciat că activitatea preponderent fizică desfăşurată de reclamant reprezenta „pregătirea profesională” şi nu muncă în favoarea societăţii „K.” – C., cum a fost în realitate. în considerarea greşelii de judecată prezentată mai sus stă şi faptul că instanţa a respins pretenţiile reclamantului în ceea ce priveşte plata zilei de 1.12.2004, pentru care nu s-a acordat zi liberă.
In ceea ce priveşte obligaţia convenţională, se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs că dreptul la diurnă se stabileşte prin contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate însă în lipsa acestuia, unitatea trebuia să procedeze la aplicarea legii.
Referitor la respingerea capătului de cerere de chemare în judecată privind acordarea daunelor morale, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, nefiind legal şi moral ca angajatorul să fie exonerat de orice răspundere atunci când îşi trimite în mod ilicit salariaţii la muncă în străinătate.
Din probele administrate în cauză rezultă că imaginea publică a recurentului a fost afectată, întrucât a fost supus unui tratament asemenea infractorilor, expunându-se pericolului de a nu mai intra pe teritoriul Uniunii Europene, fără vreo vină.
Prin decizia civilă nr. 24/2006 a Curţii de Apel B. a fost respins recursul declarat în cauză, reţinându-se următoarele:
Prima instanţă, în mod corect a apreciat faptul că în speţă nu este vorba de o detaşare în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 45 C. muncii, ci ne aflăm în situaţia perfecţionării profesionale iniţiată de salariat, dat fiind lipsa unui înscris care să dovedească situaţia formării profesionale din iniţiativa angajatorului. Prin urmare obligaţiile părţilor precum şi drepturile acestora, nu pot fi stabilite cu exactitate în lipsa unui asemenea înscris. Astfel, în mod corect, prima instanţă a procedat la respingerea capetelor de cerere, privind plata orelor suplimentare, diurna şi plata zilei de 1.12.2004. în ceea ce priveşte înscrisul intitulat act adiţional la contractul de muncă, acesta vizează numai clauza contractuală privind salarizarea şi nu perfecţionarea profesională.
Aşadar, în lipsa unor reglementări clare materializate printr-un înscris, care să ateste raporturile dintre părţi sub aspectul duratei, formării profesionale, inclusiv a obligaţiilor contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul şi a modalităţilor de suportare a cheltuielilor profesionale, prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 193 C. muncii.
Referitor la acordarea daunelor morale, şi acestea, în mod corect au fost respinse de prima instanţă.
Dovada prejudiciului moral suferit de recurent este, prin derogare de la regula generală instituită în dreptul muncii, în sarcina reclamantului. Modul de soluţionare al capetelor de cerere principale influenţează acordarea daunelor morale tocmai pentru argumentele care s-au expus mai înainte şi anume lipsa vinovăţiei angajatorului ca urmare a neasumării vreunor obligaţii de către acesta din urmă, în situaţiile reglementate de dispoziţiile art. 189 lit. c) raportat la art. 18
C. muncii.
Capitolul III. Răspunderea materială
