Dosar nr. 1049/88/2008SENTINTA CIVILA NR.175Sedinta publica din data de 5 februarie 2009
Prin cererea adresata Tribunalului Tulcea si înregistrata la nr. 1049/88/12 mai 2008, reclamantul… a solicitat obligarea Administratiei Finantelor Publice Tulcea la restituirea taxei de prima înmatriculare achitata, în cuantum de 5752 lei, cu dobânda legala aferenta pâna la data platii.
In motivare, reclamantul arata ca, la data de 29 iulie 2007, a cumparat un autoturism second-hand, marca Wolkswagen Golf, an de fabricatie 2001, norma de poluare Euro 3, neînmatriculata în România, dupa care, pentru a fi pus în circulatie pe drumurile publice, a fost obligat la plata taxei de prima înmatriculare, în temeiul art. 2141 – 2143 Cod fiscal, pe care a achitat-o cu chitanta TS 2A nr. 9020757 din 4 septembrie 2007.
Reclamantul mai sustine ca taxa prevazuta de art. 2141 contravine art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, fiind încalcat principiul nediscriminarii produselor importate fata de produsele interne, reglementat de art. 25, 28 si 90 din Tratat si constituie o plata nedatorata, în conditiile în care CJE în cauza Weigel a statuat ca obiectivul reglementarii comunitare este asigurarea liberei circulatii a marfurilor între statele comunitare în situatii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie ce decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din alte state membre.
Se mai învedereaza ca, potrivit art. 148 din Constitutie, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de legislatia interna, iar instantele trebuie sa le aplice prioritar fata de normele interne contrare, în acelasi sens fiind si jurisprudenta Curtii de justitie Europene în cauza Costa/Enel si cauza Simmenthal.
In drept, reclamantul si-a întemeiat cererea pe dispozitiile aret. 1092 Cod civil, art. 992 – 997 Cod civil, art. 90 din Tratatul CE si art. 11 din Constitutia României.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, contract de vânzare-cumparare din 29 iulie 2007, autorizatie de circulatie provizorie, certificatul de înmatriculare al autoturismului, chitanta nr. 9020757/4 septembrie 2007, cererea nr. 4032/7 martie 2008, adresa nr. 1032 din 20 martie 2008, si alte înscrisuri.
In cursul procesului, reclamantul a precizat ca întelege sa se judece cu D.G.F.P. TULCEA.
In aparare, institutia pârâta a depus întâmpinare.
Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanta retine ca reclamantul a achizitionat în luna iulie 2007 un autoturism fabricat în anul 2001, marca Wolkswagen Golf, iar pentru înmatriculare în România a platit taxa speciala pentru autoturisme în cuantum de 5752 lei conform chitantei seria TS 2A nr. 9020757 din 4 septembrie 2007.
Reclamantul s-a adresat institutiei pârâte pentru restituirea acestei taxe, considerata discriminatorie în raport de prevederile europene, însa prin adresa nr. 4052 din 20 martie 2008, i s-a comunicat ca taxa este legal platita si nu poate fi restituita.
In sustinerea refuzului de restituire a taxei s-au invocat prevederile art. 2141 alin. 1 si 2 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Problema dedusa judecatii consta în a lamuri daca taxa de înmatriculare, a carei plata este prevazuta ca obligatorie de textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozitiilor Codului fiscal si a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusa judecatii, sa aiba în vedere si dispozitiile art. 11 si 148 din Constitutia României, Legii nr. 157/2005 si jurisprudentei Curtii de Justitie Europene.
Astfel, se constata ca, în reglementarea interna, taxa de prima înmatriculare a autoturismelor a fost introdusa prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 2141 – 2143 care stabilesc obligatia achitarii, modul de calcul al taxei si scutirile de la plata acesteia:
“Art. 2141) – (1) Intra sub incidenta taxei speciale autoturismele si autovehiculele comerciale cu masa totala maxima autorizata de pâna la 3,5 tone inclusiv, cu exceptia celor special echipate pentru persoanele cu si a celor apartinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si membrilor acestora, precum si altor organizatii si persoane straine cu statut diplomatic care îsi desfasoara activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevazut în anexa nr. 4 care face parte integranta din prezentul titlu. Pentru autoturismele si autoturismele de teren a caror prima înmatriculare în România se realizeaza dupa data de 1 ianuarie 2007 si pentru care accizele au fost platite cu ocazia importului sau a achizitionarii de pe piata interna în cursul anului 2006, taxa speciala nu se mai datoreaza.
(2) Intra sub incidenta taxei speciale si autovehiculele comerciale cu masa totala maxima autorizata de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un numar de peste 8 locuri pe scaune în afara conducatorului auto, cu exceptia autovehiculelor speciale destinate lucrarilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum si a autovehiculelor destinate a fi utilizate de fortele armate, fortele de securitate a statului, politie, jandarmerie, politie de frontiera, de serviciile de ambulanta si medicina. Nivelul taxei speciale este prevazut în anexa 4.1. care face parte integranta din prezentul titlu.
In continuare, în art. 2142) din Legea nr. 571/2003, se statueaza ca taxele speciale se platesc cu ocazia primei înmatriculari în România, iar în art. 2143) din acelasi act normativ se prevad autoturismele care sunt scutite de plata taxelor speciale.
Din economia textelor redate mai sus, rezulta ca taxa de înmatriculare se datoreaza doar pentru autoturismele noi, ca si pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state si reînamtriculate în România, dupa aducerea lor în tara si dupa data de 1 ianuarie 2007, aceeasi taxa nefiind perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
In conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunitatii europene, “Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”.
Se constata ca normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele nationale, ceea ce rezulta din Constitutia României, din jurisprudenta Curtii de Justitie Europene, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 si 2 din Constitutie, “Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutie statueaza: “Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constitutionale citate si fata de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta ca, urmare a aderarii României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar daca statul român a adoptat, prin introducerea art. 2141 – 2143) din Codul fiscal, norme de fiscala între produsele importate si cele similare autohtone, se constata ca dispozitiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul national, în temeiul principiului suprematiei dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice norma comunitara are forta juridica superioara normelor nationale, chiar si atunci când acestea din urma sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic national si de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instantelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuata si prin Hotarârile pronuntate de CJE în cauzele Flaminio Costa v. Enel (15 iulie 1964), precum si Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Potrivit considerentele CEJ, redate în aceste hotarâri, la intrarea în vigoare a Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a Statelor Membrei, instantele din aceste state fiind obligate sa îl aplice. Curtea a retinut ca “o instanta nationala ce este chemata, în limitele competentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligatia de a aplica aceste prevederi, daca este necesar chiar refuzând sa aplice legislatia nationala, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanta sa ceara sau sa astepte abrogarea prevederilor contrare de catre puterea legislativa sau Curtea Constitutionala”. Aceeasi obligatie a judecatorilor nationali rezulta si din prevederile art. 10 din Tratat.
Este de mentionat ca, pe rolul Curtii de Justitie Europene, s-au aflat cauzele reunite… si… contra autoritatilor ungare, solutionate prin Hotarârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind ca art. 90 paragraf 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxa de tipul celei prevazute de legea maghiara privind taxele de înmatriculare, asemanatoare celei introduse de autoritatile române.
In aceste conditii, este evident ca normele interne ce reglementeaza obligatia de plata a taxei de prima înmatriculare în România contravin dispozitiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie si care încalca principiul liberei circulatii a marfurilor.
Ca atare, apararile pârâtei referitoare la respectarea Legii nr. 571/2003 republicata sunt lipsite de relevanta si vor fi înlaturate, cu atât mai mult cu cât obligatia de respectare a normelor comunitare incumba nu doar initiatorului legii interne si organelor fiscale care încaseaza taxa, ci tuturor autoritatilor publice, dupa cum stipuleaza si art. 11 si art. 148 din Constitutie.
Aplicarea în speta a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare contravine principiilor privind neretroactivitatea legii si stabilitatea raporturilor juridice. O.U.G. nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata în Monitorul Oficial nr. 327/25 aprilie 2008, intra în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14). Exigibilitatea taxei intervine la fel ca în reglementare precedenta, în momentul primei înmatriculari a unui autovehicul în România (art. 4). Taxa rezultata ca diferenta între suma achitata de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonantei de urgenta (art. 11). La data intrarii în vigoare a ordonantei de urgenta se abroga art. 2141) – 214 3) din Legea nr., 571/2003 privind Codul fiscal (art. 14).
In conformitate cu art. 15 (2) din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile. Fata de acest principiu, raportat la momentul exigibilitatii taxelor, cel al primei înmatriculari în România, nu se poate aplica retroactiv o dispozitie a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculari în România pentru produsele importate. In acelasi sens, este afectata si stabilitatea raporturilor juridice, deoarece la data efectuarii importului si achizitionarii autoturismului, reclamanta a efectuat operatiunea juridica cunoscând legislatia aplicabila la acea data, astfel ca nu se poate aplica o prevedere legala ce nu era în vigoare la data importului.
Asa fiind, având în vedere argumentele expuse, instanta urmeaza a admite cererea formulata si a obliga pârâta sa restituie reclamantului suma de 5752 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare achitata, cu dobânda legala aferenta, calculata de la data platii si pâna la restituirea efectiva.
Facând si aplicarea prevederilor art. 274 Cod proc. civ., pârâta va fi obligata la plata sumei de 43,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, catre reclamant.
