Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. TRECEREA DIN DOMENIUL PUBLIC ÎN DOMENIUL PRIVAT AL E TERENURILOR FORESTIERE. LEGALITATEA HOTARÂRII AUTORITATII ADMINISTRATIVE LOCALE.
Terenurile forestiere din patrimoniul unitatilor administrativ teritoriale fac parte din domeniul public, ele neputând sa aiba regimul juridic al proprietatii private.
În acest sens pct.9 din Anexa III din Legea 213/1998 prevede ca terenurile cu destinatie forestiera fac parte din domeniul public al unitatilor administrativ teritoriale, fiind exceptate doar terenurile din domeniul privat al statului, precum si terenurile din proprietatea persoanelor fizice si juridice de drept privat.
Art.3 din OG 96/1998 privind regimul silvic si administrarea fondului forestier national enumera toate formele de proprietate existente care alcatuiesc fondul forestier national si în care nu se regaseste ca existând fond forestier proprietatea unitatilor administrativ teritoriale.
Art.54 alin.1 din Codul silvic interzice reducerea suprafetei fondului forestier proprietate publica, pentru care hotarârea consiliului local prin care se trece un teren forestier din domeniul public în domeniul privat este nelegala.
– pct.9 din Anexa III din Legea 213/1998; art.3 si 24(1) din OG 96/1998; art.54 alin.1 din Codul silvic.
Prin sentinta nr.197 din 9.05.2007 Tribunalul Satu Mare s-a respins actiunea în contencios administrativ înaintata de reclamantul prefectul judetului împotriva pârâtului consiliul local pentru anularea Hotarârii nr. 262/2006 adoptata de pârât.
Pentru a pronunta astfel instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin Hotarârea nr. 262/21.12.2006 adoptata de consiliul local s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului cu destinatie forestiera.
Din expunerea de motive la Proiectul de hotarâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al acestui a terenului forestier rezulta ca s-au avut în vedere dispozitiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 modificata si completata, prin care se impune obligatia primarului sa afiseze lunar, în termen de cel mult 10 zile, la loc vizibil tabelul cuprinzând bunurile disponibile ce pot acordate în compensare, precum si faptul ca pentru ca terenul forestier sa poata face obiectul acordarii de bunuri prin compensare si de a fi depus la dispozitia titularilor notificarilor la legea mentionata se impune trecerea acestora în domeniul privat al municipiului.
În vederea executarii controlului asupra legalitatii acesteia, hotarârea a fost comunicata Institutiei Prefectului la data de 10.01.2007. Astfel, data la care reclamantul a luat la cunostinta de existenta acestei hotarâri este 10.01.2007.
Potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 – lege cu valoare generala în materie de contencios administrativ “în cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vatamati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si în cazul prevederilor art. 4 alin. 2, nu este obligatorie procedura prealabila”. Cu toate acestea , prin art. 26 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul si institutia prefectului, care desi anterioara Legii nr. 554/2004 are valoare de lege speciala cu privire la dispozitiile de procedura pe care le cuprinde, s-a prevazut ca “în exercitarea atributiei cu privire la verificarea legalitatii actelor administrative ale consiliului judetean, ale presedintelui consiliului judetean, ale consiliului local sau ale primarului, prefectul, cu cel putin 10 zile înaintea introducerii actiunii în contencios administrativ, va solicita autoritatilor care au emis actul, cu motivarea necesara, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificarii sau, dupa caz a revocari acestuia”.
În cazul actiunilor în contencios administrativ introduse de prefect, acesta este obligat sa îndeplineasca procedura prealabila reglementata de art. 26 din Legea nr. 340/2004 nefiind aplicabile dispozitiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocate de pârât în aparare pentru a justifica tardivitatea formularii plângerii prealabile.
Retinând ca prefectul a formulat plângerea prealabila la data de 14.03.2007 si a introdus actiunea în contencios administrativ în a 10-a zi de la data formularii acesteia, respectiv la 23.03.2007 în termenul de decadere de 1 an de la data la care a luat cunostinta de actul administrativ unilateral apreciat ca nelegal, termen prevazut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, instanta de fond a apreciat ca apararile invocate de pârât în legatura cu nerespectarea dispozitiilor legale privind termenele de formulare a plângerii prealabile sunt nefondate, urmând a fi înlaturate.
Pe fondul cauzei, actiunea în contencios administrativ înaintata de reclamant a fost apreciata ca nefondata, acesta interpretând în mod eronat dispozitiile legale invocate prin actiunea introductiva.
În mod gresit reclamantul a retinut ca potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile ulterioare, terenurile cu destinatie forestiera proprietate a unitatilor administrativ-teritoriale pot face parte doar din domeniul public al acestora si ca transmiterea terenurilor forestiere din domeniul public al comunelor, oraselor si municipiilor în domeniul privat al acestora nu se poate realiza prin hotarâre a consiliului local, ci poate face doar obiectul unui act normativ cu aceeasi forta juridica ca si legea speciala care reglementeaza administrarea fondului forestier national.
Într-adevar Anexa III pct. 9 din Legea nr. 213/1998 prevede ca fac parte din domeniul public al unitatilor administrativ teritoriale “terenurile cu destinatie forestiera daca nu fac parte din domeniul privat al statului si daca nu sunt proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat”. Din aceasta dispozitie legala rezulta însa în mod indubitabil ca legiuitorul nu a exclus posibilitatea ca terenurile forestiere sa faca parte din chiar domeniul privat al statului (contrar prevederilor art. 3 alin. 1 lit. a din OG nr. 96/1998 asupra carora vom reveni în continuare), iar prin dispozitiile art. 10 alin. 2 din aceasta lege a prevazut posibilitatea ca terenurile apartinând domeniului public al unitatilor administrativ teritoriale, indiferent de natura acestora, sa poata trece în domeniul privat al acestora prin hotarâre a autoritatilor deliberative a unitatii administrativ teritoriale.
Legea nr. 26/1996, Codul Silvic si OG nr. 96/1998 – aceasta din urma cuprinzând dispozitii speciale fata de Codul Silvic -, reglementeaza regimul juridic al fondului forestier national si cuprind dispozitii privind conditiile exercitarii dreptului de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul forestier national. Art. 1 din Legea nr. 26/1996 prevede “padurile, terenurile destinate împaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, productie ori administratie silvica, iazurile, albiile pârâurilor, precum si terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice în conditiile legii, constituie indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier national”, iar la art. 4 alin. 1 prevede “Fondul forestier national este dupa caz, proprietate publica sau privata …”.
Verificând în ansamblu prevederile OG nr. 96/1998 privind regimul silvic si administrarea fondului forestier national, instanta constata ca prin art. 3 din acest act normativ potrivit caruia “Dupa forma de proprietate, fondul forestier national, definit la art. 1 din Codul silvic este constituit din:
a). fondul forestier proprietate publica a statului,
b). fondul forestier proprietate publica a unitatilor administrativ teritoriale (comune, orase, municipii),
c). fondul forestier proprietate privata a unitatilor de cult (parohii, schituri, monarhii), a institutiilor de învatamânt, Academiei Române sau a altor persoane de drept privat;
d). fondul forestier proprietate privata indiviza a persoanelor fizice (fosti composesori, mosneni si razesi sau mostenitori ai acestora),
e). fondul forestier proprietate privata a persoanelor fizice,”
s-a explicat continutul notiunii de fond forestier national definita în Codul Silvic, realizându-se totodata o clasificare a terenurilor ce constituie acest fond forestier national.
Constatând ca aceasta clasificare a terenurilor ce intra în fondul forestier national carora li se aplica regimul silvic prevazut de Codul Silvic, nu este exhaustiva – din aceasta clasificare fiind excluse chiar terenurile forestiere aflate în domeniul privat al statului, retinând caracterul OG nr. 96/1998 de norma speciala fata de Legea nr. 26/1996 privind Codul Silvic si nu fata de Legea nr. 213/1998, ca actele normative care reglementeaza regimul silvic cuprind un sistem unitar de norme cu caracter tehnic silvic, economic si juridic, referitor la amenajarea, paza, protectia contra daunatorilor, exploatarea si regenerarea padurilor, în vederea asigurarii gestionarii durabile a ecosistemelor forestiere, iar respectarea acestor norme este obligatorie pentru toti proprietarii de paduri, indiferent de format de proprietate (art. 7 alin. 1 si 2 din OG nr. 96/1998) si nu cuprind dispozitii imperative referitoare la natura juridica a drepturilor de proprietate asupra terenurilor forestiere ce intra în fondul forestier national, precum si dispozitiile Legii nr. 10/2001, respectiv ale Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar care prevad în mod expres posibilitatea restituirii în natura sau prin compensare a terenurilor forestiere preluate de la fostii proprietari, instanta a apreciat ca, trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unitatilor administrativ teritoriale în domeniul privat al acestora nu este interzisa în mod direct sau implicit de vreo dispozitie legala în vigoare.
În conditiile în care nici Legea nr. 26/1996 si nici OG nr. 96/1998 nu prevad o procedura speciala de trecere din domeniul public în domeniul privat a terenurilor cu destinatie forestiera consiliul local a procedat în mod corect si legal atunci când a adopta hotarârea obiect al prezentei actiuni în baza art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs Prefectul, care solicita casarea sentintei si rejudecarea cauzei în fond în sensul anularii Hotarârii nr.262/2006 de Consiliul local.
În motivare se arata ca hotarârea a fost data cu încalcarea si gresita aplicare a legii, respectiv Legea 213/1998 prevede ca, termenele cu destinatie forestiera proprietatea unitatilor administrativ – teritoriale pot face parte doar din domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor – pct.III din anexa la lege – , în general, trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat facându-se, dupa caz, prin hotarâre a guvernului, a consiliului judetean sau consiliului local, daca prin Constitutie sau prin lege nu se dispune altfel, conform art.10 alin.2 din Legea 213/1998.
Arata ca OG 96/1998 este un act normativ cu caracter special, prevederile acesteia derogând de la prevederile legii generale – Legea 213/1998- transmiterea terenurilor forestiere din domeniul public al comunelor, oraselor si municipiilor în domeniul privat al acestora neputându-se realiza prin hotarâre a consiliului local, ci poate face obiectul unui act normativ cu aceeasi forta juridica ca si legea speciala care reglementeaza administrarea fondului forestier national.
Precizeaza ca unitatile administrative pot detine terenuri forestiere în domeniul public conform art. 3 din OG 96/1998, în continuare redând apartenenta fondului forestier national dupa forma de proprietate, dupa OG 96/1998, art. 3 si art. 1 din Legea 26/1996 (Codul silvic), cu trimitere la art.10 alin.2 din legea 213/1998 privind modul de trecere din domeniul public în domeniul privat, pentru sustinere invocând si adresa MAI nr.7448/VPD/20.02.2007, potrivit careia orice transmiteri de terenuri forestiere din domeniul public al unitatilor administrativ – teritoriale în domeniul privat al acestora, efectuata prin hotarâre de consiliu local este ilegala.
Privitor la reconstituirea dreptului de proprietate publica asupra suprafetei de 151,28 ha teren cu vegetatie forestiera pentru municipiul Satu Mare, arata ca aceasta s-a facut prin Hotarârea nr.16/22.04.2004 a Comisiei Judetene Pentru Aplicarea legii fondului funciar Satu Mare, potrivit art. 6 lit. d) din HG 1172/2001, solutionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate publica a comunelor, oraselor si municipiilor pentru terenuri forestiere revine Comisiei Judetene, obligatia primarului prevazuta în art. 1 alin.5 din Legea 10/2001 nefiind relevanta în cauza.
Mai sustine ca daca s-ar admite ca legala hotarârea de consiliu local privind trecerea în domeniul privat a suprafetei în cauza, cu invocarea art. 6 din HG 1172/2001, care stabileste ca atributie a comisiei judetene reconstituirea dreptului de proprietate publica a unitatilor administrativ – teritoriale pentru terenurile forestiere, s-ar crea un precedent ce ar putea duce la abuzuri ca urmare a introducerii în circuitul civil a terenului.
Arata ca daca Legea 26/1996 si OG 96/1998 nu prevad nici o procedura speciala de trecere din domeniul public în domeniul privat a terenurilor cu destinatie forestiera, aceasta procedura nu poate fi creata, proprietatea publica apartinând unitatilor administrativ – teritoriale.
Prin întâmpinarea depusa în cauza, Consiliul Local solicita respingerea recursului ca netemeinic si nelegal, invocând în drept prevederile art. 10 alin.2 din Legea 213/1998 raportat la prevederile OG 96/1998 si Legea 26/1996, Hotarârea Consiliului Local nr.262/2006 fiind temeinica si legala.
Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs, a actelor de la dosar si dispozitiilor legale aplicabile spetei, se retine urmatoarele:
Prin Hotarârea nr.262/21.12.2006 data de Consiliul Local s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat a terenului cu destinatie forestiera, în suprafata de 151,28 ha înscris în CF nr.622, nr. top.2017 si CF nr.623, nr. top.2018, temeiul legal invocat fiind prevederile art.10 alin.2 din legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si art. 38 alin.2 lit.c) si art. 46 alin.2/1 din Legea 215/2001 privind administratia publica.
Potrivit prevederilor art. 54 alin.1 din Codul silvic reducerea suprafetei fondului forestier proprietate publica este interzisa. Alin.2 al aceluiasi articol reglementeaza exceptiile de la prevederile alin.1.
Potrivit art. 53 din aceeasi lege, Regia Nationala a Padurilor poate cumpara terenuri… în vederea împaduriri, aceste terenuri intrând în domeniul public al statului.
De asemenea, potrivit art. 24 (1) din Ordonanta nr.96/1994, republicata, privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national este interzisa reducerea suprafetelor padurilor din fondul forestier national, cu exceptia situatiilor prevazute la literele a) -d).
Cum motivele invocate de catre intimat – atribuirea de bunuri în compensare – nu se încadreaza în niciuna dintre exceptiile prevazute de cele doua dispozitii legale citate mai sus, dispozitii legale care au caracter de reglementari speciale fata de prevederile Legii 213/1998, Curtea a apreciat solutia data de instanta de fond ca fiind netemeinica si nelegala, a admis recursul si a modificat sentinta atacata în sensul ca a admis actiunea introdusa de Prefect, dispunând anularea Hotarârii nr.262/21.12.2006 emisa de pârât.
(Decizia nr.247/CA/26.09.2007 a Curtii de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).
