Poliţist. Prime de concediu pentru perioada 2002 – 2003. Inexistenţa dreptului vătămatLegea nr. 360/2002, art. 78 alin. (2)Legea nr. 188/1999 art. 34 alin. (2) devenit art. 35 alin. (2)Legea nr. 138/1999
Nu se justifică acţiunea în administrativ privind prima de concediu pentru funcţionarii publici din Ministerul de Interne, pentru perioada 2002 – 2003..
Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 1173 din 5 noiembrie 2008 (judecător Rodica Olaru)
Prin sentinţa civilă nr. 588 din 24 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2552/30/2008, Tribunalul Timiş a respins cererea reclamantului, funcţionar public în cadrul Ministerului de Interne, de a i se acorda prima de concediu pentru perioada 2002 – 2003.
Recursul declarat de reclamant în cauză a fost respins de Curtea de Apel Timişoara prin decizia civilă nr. 1173 din 5 noiembrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2552/30/2008 cu motivarea că reclamantul – A.N. – are calitatea de poliţist, activând în prezent în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vrancea, iar în perioada 2002-2004 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative la plata primei de concediu aferentă anilor 2002-2004, iar instanţa de fond a admis în parte acţiunea, respingând cererea de obligare a instituţiilor pârâte la plata primei de concediu aferentă anilor 2002-2003.
În rezolvarea acestei chestiuni, instanţa a observat că, prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unor dispoziţii legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru poliţişti, stabilind, în dispozitiv, că în aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, () prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 – 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală menţionată.”
În privinţa acestei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa a observat că aceasta a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se asigura” – potrivit art. 329 alin. (1) C.proc.civ. – interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României”. Fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispoziţiile art. 329 alin. (3) teza a II-a C.proc.civ., conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe”.
De asemenea, instanţa a reţinut şi că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admiţându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
Dispoziţiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal”.
Din deciziile menţionate anterior rezultă că poliţiştii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 – 2006 în baza dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Reclamantul solicită însă acordarea primei de concediu pentru perioada anterioară celei menţionate în Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv pentru anii 2002 şi 2003, invocând dispoziţiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
Reclamantul a susţinut că dispoziţiile din Statutul îi sunt aplicabile, întrucât poliţiştii sunt funcţionari publici cu statut special.
Aşadar, problema în discuţie este dacă până la intrarea în vigoare a O.G. nr. 38/2003, sunt aplicabile poliţiştilor dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 privind salarizarea funcţionarilor publici.
În soluţionarea acestei chestiuni, Curtea a observat că statutul reclamanţilor este reglementat prin Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind Statutul poliţistului, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, fiind ulterior modificată prin mai multe acte normative, respectiv prin Legea nr. 281/2003; prin O.U.G. nr. 89/2003, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004); prin Legea nr. 101/2004; prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2004, (aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2005); prin Legea nr. 562/2004; şi prin Legea nr. 24/2005.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului”.
De asemenea, potrivit art. 78 alin. (1) din aceeaşi lege, dispoziţiile prezentei legi se completează, după caz, cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarului public, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale altor acte normative în vigoare”.
Art. 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, prevede însă că până la adoptarea legii privind salarizarea poliţiştilor acestora le sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională”.
În raport cu dispoziţiile 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, instanţa a constatat că reclamantului îi sunt aplicabile – până la adoptarea legii privind salarizarea poliţiştilor, respectiv a O.G. nr. 38/2003 – dispoziţiile legale referitoare la salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, respectiv dispoziţiile Legii nr. 138 din 20 iulie 1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.
Aşadar, instanţa a reţinut că pentru perioada 2002-2003 nu sunt aplicabile în cazul reclamantului dispoziţiile art. 34 alin. (2) [devenit art. 35 alin. (2)] din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ci dispoziţiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Întrucât dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 privind acordarea primei de concediu nu sunt aplicabile reclamantului pentru perioada 2002-2003, iar dispoziţiile Legii nr. 138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar nu prevăd acordarea primei de concediu, instanţa a constatat caracterul nefondat al cererii reclamantului.
