O.G. nr. 9/2000
Dat fiind faptul că recalcularea pensiei şi a plăţii drepturilor restante s-a făcut cu întârziere, din culpa C.J.P., acesteia îi revine şi obligaţia de plată a dobânzii legale aferente sumei reprezentând drepturile restante neîncasate în baza O.G. nr. 9/2000.
Decizia civilă nr. 456/M din 11 decembrie 2006-A. P.
Prin sentinţa civilă nr. 414/2006 Tribunalul B. a dispus următoarele:
S-a admis în parte cererea formulată de contestatorul O.A.T. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii B. şi a obligat intimata să plătească contestatorului suma reprezentând drepturi de neachitate.
A obligat intimata să plătească contestatorului dobânda legală calculată potrivit O.G. nr. 9/2000 aferentă sumei neîncasată de contestator pe perioada 1.07.2005 — 31.03.2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Contestatorul O.A.T. beneficiar al drepturilor de stabilite în temeiul Legii nr. 3/1977 prin decizia nr. 124575/28.11.1989, a solicitat intimatei Casa Judeţeană de Pensii B., la data de 22.11.2005 recalcularea drepturilor sale de pensie în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, pe baza înscrisurilor noi (adeverinţe) din care rezultau drepturi cu caracter salarial ce pot fi luate în calculul punctajului mediu anual.
Cererea contestatorului nu a fost soluţionată decât la data de
29.03.2006 când intimata a emis decizia de recalculare nr. 124575 din care rezultă că drepturile de pensie ale contestatorului au fost majorate.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii B. invocând faptul că decizia de recalculare s-a emis în 29.03.2006, iar în data de 15.04.2006, înainte de primul termen de judecată i-a virat reclamantului suma reprezentând drepturile de pensie restante calculate începând cu 1.07.2005.
Consideră că îndeplinindu-şi obligaţia de recalculare a pensiei şi plată a drepturilor restante, recurenta nu poate fi obligată nici la plata dobânzii legale aferente sumei reprezentând drepturile restante pentru perioada din 1.07.2005 – 31.03.2006.
Analizând recursul, instanţa constată că este întemeiat doar în parte, în sensul admiterii ca verosimil a primului motiv de recurs referitor la greşita obligare la plată a sumei reprezentând drepturi restante.
Nu poate fi înlăturată în schimb, obligaţia intimatei de a-i plăti dobânda legală aferentă sumei în litigiu pentru perioada 1.07.2005 –
31.03.2006, deoarece subzistă culpa intimatei în efectuarea cu întârziere a recalculării pensiei şi respectiv a plăţii drepturilor restante.
Pentru aceste considerente, instanţa va respinge acest motiv de recurs ca neîntemeiat.