H.G. nr. 1223/1990, art. 2
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1223/1990 „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a ll-a de muncă se face de către
consiliile de administraţie împreună cu sindicatele libere din unitate.
Acordarea grupei de muncă, este un atribut exclusiv al unităţii a cărei conducere avea obligaţia împreună cu sindicatele să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupe superioare de muncă, contestarea legalităţii şi autenticităţii adeverinţei care să ateste încadrarea într-o grupă de muncă se poate face prin plângere penală.
Până la dovedirea falsului, instanţa civilă nu poate înlătura adeverinţa emisă de unitate care îşi produce efecte, este considerată valabilă şi nu prezintă evidente şi vădite neconcordanţe în ceea ce priveşte încadrarea locului de muncă deţinut de contestator şi poziţia din Ordinul nr. 50/1990.
Decizia civilă nr. 105/Asig. din 12 aprilie 2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 70/2006 a Tribunalului B., a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii B., a obligat intimata să revizuiască drepturile de ale contestatorului prin includerea în stagiul de cotizare a perioadei 3.01.1987 – 31.03.2001 ca fiind lucrată în condiţii de grupa a Il-a de muncă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că:
Contestatorul B.I. beneficiază de de invaliditate gradul II (în baza deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 1351/28 iunie 2005) drepturile de pensie fiind stabilite prin decizia nr. 248442/10.08.2005 începând cu data de 1.07.2005.
Prin prezenta acţiune, pensionarul a contestat decizia nr. 248442/2005 care nu a inclus în stagiul de cotizare realizat, perioada 3.01.1987 -31.03.2001 cât acesta a desfăşurat activitate în condiţii de grupă superioară, respectiv grupa a Il-a de muncă.
In conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului s-a emis H.G. nr. 1223 din 20 noiembrie 1990 privind încadrarea în grupa a Il-a de muncă în vederea pensionării, a unor locuri de muncă sau activităţi în construcţii – montaj.
Potrivit art. 1 din actul normativ sus-menţionat „personalul care este în activitate şi care a lucrat la locurile de muncă sau activităţi cu condiţii de muncă nocive, grele sau periculoase de pe şantierele de construcţii – montaj, grupurile de şantiere şi întreprinderile şantier, inclusiv unităţile de deservire ale acestora, bazele de producţie, depozitele, laboratoarele, unităţile de mecanizare se încadrează în grupa a Il-a de muncă în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969.
în perioada 3 ianuarie 1987 – 1 ianuarie 1991, contestatorul a îndeplinit funcţia de director antrepriză construcţii (fost şef lot) conform adeverinţei nr. 1496 din 7.09.2005 la o unitate componentă a T.C. B. iar ulterior, din 1991 a fost numit director general la SC „L.” SA – B., fără însă ca atribuţiile sale în conducerea operativă a unităţii să difere cu mult faţă de cele anterioare, aşa cum rezultă din fişele postului din dosarul cauzei, în sensul desfăşurării activităţii în condiţii de şantier.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1223/1990 „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa a Il-a de muncă se face de către consiliile de administraţie împreună cu sindicatele libere din unitate, dispoziţie cuprinsă şi la pct. 6 din Ordinul comun al M.M.P.S., M.S. şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi a Il-a de muncă în vederea pensionării.
Conformându-se acestor dispoziţii, unitatea angajatoare a nominalizat în fiecare an, împreună cu sindicatul din unitate, persoanele care beneficiau de grupă superioară de muncă (T.E.S.A.) printre care şi contestatorul, lista acestora constituind o anexă a contractului colectiv de muncă.
Menţiunile privind încadrarea în grupa a Il-a de muncă au fost înscrise în carnetul de muncă şi certificate de I.T.M. – B.
Cum potrivit pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele superioare de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării în carnetul de muncă sau prin adeverinţe emise de unităţi, în mod nejustificat şi intimata nu a luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie a perioadei 3.01.1987 – 31.03.2001 cât contestatorul şi-a desfăşurat activitatea în grupa a Il-a de muncă.
Nici Ordinul nr. 50/1990 şi nici H.G. nr. 1223/1990 nu exceptează dreptul de încadrare în grupa a Il-a de muncă a acelor persoane care, întocmai reclamantului, au deţinut funcţii de conducere.
împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către recurenta Casa Judeţeană de Pensii B., criticând-o pentru nelegalitate şi nete-meinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arată că metodologia de încadrare în grupele I şi II de muncă prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 trebuie respectată cu stricteţe. Se mai arată în motivele de recurs că nu pot fi încadrate în grupa a Il-a de muncă, persoanele care nu lucrează nemijlocit în activităţi specifice de construcţii montaj şi nici personalul de conducere întrucât prin natura funcţiilor, nu îşi desfăşoară activitatea, cel puţin 70% din programul de lucru în condiţii de şantier.
Printr-o adresă emisă de M.M.P.S. se menţionează faptul că nu pot beneficia de grupa a Il-a de muncă, directorul general, în cazul constructorului, directorul tehnic şi directorul economic, iar plata contribuţiei C.A.S. nu înseamnă acordarea şi încadrarea în grupa de muncă. Răspunderea pentru încadrarea în grupa a Il-a de muncă revine în exclusivitate conducerii societăţii.
Se mai arată în cuprinsul motivelor de recurs faptul că în cazul contestatorului, adresa în discuţie este semnată tot de contestator în calitate de director cât şi ca reprezentant al consiliului de administraţie.
Recursul nu este fondat şi prin decizia civilă nr. 105/2006 a Curţii de Apel B. a fost respins.
Acordarea grupei de muncă, este un atribut exclusiv al unităţii a cărei conducere avea obligaţia împreună cu sindicatele să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupe superioare de muncă. Prin urmare, în cauză s-a dovedit că contestatorul a beneficiat de grupă de muncă în perioada 3.01.1987 – 31.03.2001, iar recurenta dacă contesta legalitatea şi autenticitatea înscrisului invocat putea formula plângere penală.
Până la dovedirea falsului, instanţa civilă nu poate înlătura adeverinţa în discuţie, care îşi produce efecte, este considerată valabilă şi nu prezintă evidente şi vădite neconcordanţe în ceea ce priveşte încadrarea locului de muncă deţinut de contestator şi poziţia din Ordinul nr. 50/1990.
în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru încadrarea locului de muncă în categoria locurilor de muncă din grupa a Il-a, revine exclusiv unităţii, iar recurenta nu poate ignora acest lucru, neavând competenţa de a cenzura actele emise de unitate.
