Codul de procedură penală, art.379 alin. 1 pct. 2
litera b, art. 197 alin. 1şi 2, art, 431,
Codul penal, art. 114, art. 48,
Codul familiei, art. 146 şi urm.,
Legea nr. 487/2002
Constatându-se că a fost investită pentru stabilirea existenţei unei fapte prevăzute de legea penală şi de o persoană iresponsabilă în sensul art. 48 cod penal, prima instanţă este obligată să se supună prevederilor procedurale ce asigură protecţia efectivă a intereselor acesteia în procesul penal, respectiv sesizarea autorităţii tutelare competente pentru instituirea curatelei speciale în persoana unui curator apreciat ca întrunind condiţiile de oportunitate impuse de Leg. nr.487/2002 şi art. 431 cod proc. penală.
Nerespectarea acestor reguli este sancţionată cu nulitate absolută în sensul art. 197 alin.1 şi 3 cod procedură penală, care se ia în discuţie din oficiu, indiferent de stadiul judecăţii şi soluţia adoptată în gradul de jurisdicţie anterior, constituind o vătămare a intereselor procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei de prima instanţă.
Decizia penală nr.831, din 19 noiembrie 2009
Prin rechizitoriul nr. 399/P/2005 din 29 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, între alţii, şi a inculpatei-recurente pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art. 208 al.1 , art. 209 al.1 litera a cod penal.
În fapt, s-a reţinut că la data de 6 aprilie 2007 în înţelegere, coinculpatele au pătruns, fără drept, în imobilul părţii vătămate, de unde şi-au însuşit suma de 70 milioane ROL şi 100 grame bijuterii din aur.
Apreciindu-se că deşi s-a făcut dovada existenţei faptei, nu s-a probat cu certitudine că persoanele deduse judecăţii au sustras bunurile reclamate prin plângerea adresată organelor de cercetare penală, prin sentinţa penală nr. 163/4 iulie 2008 a Judecătoriei Răcari s-a dispus achitarea acestora în baza art. 11 pct.2 lit. a combinat cu art. 10 lit. c cod procedură penală.
Hotărârea primei instanţe a fost apelată, în termenul legal, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari şi partea vătămată, susţinându-se că este nelegală şi netemeinică.
Unitatea de parchet a solicitat desfiinţarea acesteia, reţinerea existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatelor, urmând ca două dintre acestea să fie condamnate pentru furt calificat prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a cod penal iar faţă de intimata-recurentă să se ia măsura internării medicale conform art. 114 cod penal, având discernământul abolit.
Admiţând căile de atac promovate prin decizia penală nr. 93/1 iunie 2009, Tribunalului Dâmboviţa a desfiinţat în tot sentinţa apelată şi potrivit art. 379 al.1 pct.2 lit. b cod. procedură penală a dispus rejudecarea cauzei de aceiaşi instanţă.
S-a apreciat că judecata la primul grad de jurisdicţie s-a efectuat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 146 codul familiei, deoarece deşi s-a stabilit medico-legal că inculpata-recurentă are discernământul abolit şi deci, nu a putut avea o comunicare normală cu avocatul ales, nu s-a dispus instituirea curatelei speciale de către autoritatea tutelară competentă, măsură necesară asigurării exercitării dreptului la apărare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs ultima inculpată, susţinând că este nelegală, cât timp nu a invocat o atare nulitate în calea apelului iar drepturile procesuale nu i-au fost vătămate în vreun mod, în primă instanţă fiind asistată de avocat ales, precum şi soţul său, în persoana căreia este instituită o curatelă generală pentru asigurarea exercitării drepturilor civile.
Recursul nu este fondat.
Este de necontestat că recurenta inculpată face parte din categoria persoanelor bolnave psihic, iar prin mai multe expertize medico-legale efectuate începând cu anul 1994, inclusiv la nivelul Institutului de Medicină legală Prof. Dr. Mina Minovici Bucureşti, a fost încadrată în categoria persoanelor cu discernământul abolit.
Actele doveditoare, pertinente stabilirii limitelor responsabilităţii penale s-au depus după trimiterea în judecată situaţie în care, fiind supusă unor noi evaluări medico-legale în condiţiile art. 117 alin. 2 cod procedură penală, prin raportul de expertiză nr. 115/P/2007 din 14 mai 2008 Serviciul de Medicină legală Târgovişte a reconfirmat că la data de 06 aprilie 2005 aceasta prezenta diagnosticul de schizofrenie reziduală.
Totodată s-a concluzionat că nu are capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei de furt calificat pentru care este învinuită, faţă de care nu a avut discernământ, opinându-se pentru aplicarea măsurii de siguranţă medicală prevăzută în art. 114 cod penal.
Or, în raport de aceste date, constatându-se că a fost investită pentru stabilirea existenţei unei fapte prevăzute de legea penală şi de o persoană iresponsabilă în sensul art. 48 cod penal, prima instanţă era obligată să se supună prevederilor procedurale ce asigură protecţia efectivă a intereselor acesteia în procesul penal, respectiv sesizarea autorităţii tutelare competente pentru instituirea curatelei speciale în persoana unui curator apreciat ca întrunind condiţiile de oportunitate impuse de Leg. nr.487/2002 şi art. 431 cod procedură penală.
Atari reguli procedurale, – esenţiale pentru exercitarea dreptului la apărare, mai ales atunci când se pune problema siguranţei libertăţii unei persoane diagnosticată cu tulburări psihice -, sunt de strictă interpretare şi nu pot fi suplinite de asistenţa juridică prin avocat ales ori de soţul inculpatei-recurente, deţinătorul unei procuri generale de reprezentare, semnată în faţa notarului în anul 2005, deci după instalarea stării de incapacitate psihică.
Nerespectarea acestora este sancţionată cu nulitate absolută în sensul art. 197 alin.1 şi 3 cod proc. penală, care se ia în discuţie din oficiu, indiferent de stadiul judecăţii şi soluţia adoptată în gradul de jurisdicţie anterior, constituind o vătămare a intereselor procesuale ce nu poate fi înlăturată decât prin rejudecarea cauzei de prima instanţă şi cu respectarea întocmai a cadrului legal ce protejează drepturile persoanelor, identificate după trimiterea în judecată ca având discernământul abolit în raport cu faptele penale pentru care sunt inculpate.
