Indemnizaţia de maternitate. Modalitate de calcul. Art. 99 din Legea nr. 19/2000


Legea nr. 19/2000, art. 98 alin. (1) lit. a), b),

c), d), e), art. 99 alin. (1)

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modifi-

cările şi completările ulterioare, „baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 98 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrise în certificatul de concediu medical, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective, conform prevederilor art. 23 şi/sau drepturile prevăzute în alin. (9) sau (10), după caz, din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare”.

Decizia civilă nr. 135 din 5 mai 2006 – C.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 182/2006 a Tribunalului C., pârâta A.J.O.F.M. C. a fost obligată să calculeze indemnizaţia de maternitate cuvenită reclamantei F.A. în perioada 26 noiembrie – 31 decembrie 2005 potrivit art. 99 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 19/2000, respectiv ţinând seama de numărul de zile lucrătoare din perioada de 6 luni anterioare primei zile de concediu medical.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta beneficiază de ajutor de şomaj din 5.01.2005 şi a fost în concediu medical în perioada 25 noiembrie 2005 — 30 noiembrie 2005 şi 1 decembrie 2005 – 31 decembrie 2005. Prin cererea nr. 16958/28.XI.2005 reclamanta a solicitat pârâtei indemnizaţia de maternitate, iar aceste drepturi i-au fost acordate în sumă de 97 lei RON. In drept, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 99 din Legea nr. 19/2000 nu disting între angajaţi şi şomeri.

împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta A.J.O.F.M.C., iar prin motivele de recurs se arată că, în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţiile de şomaj, baza de calcul o reprezintă media indemnizaţiei de şomaj raportată la zilele calendaristice şi nu lucrătoare deoarece contribuţia individuală de asigurări sociale s-a achitat corespunzător numărului de zile calendaristice, în cazul şomerilor nu se poate distinge între zile libere şi zile lucrătoare.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele considerente.

în fapt, reclamanta a solicitat recalcularea indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă de care a beneficiat în perioada 25.XI.2005- 31.XI.2005

Potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, „baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 98 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) se determină ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni anterioare primei zile de concediu medical înscrise în certificatul de concediu medical, pe baza cărora s-a datorat sau, după caz, s-a achitat contribuţia individuală de asigurări sociale în lunile respective, conform prevederilor art. 23 şi/sau drepturile prevăzute în alin. (9) sau (10), după caz din cele 12 luni din care s-a constituit stagiul de cotizare”.

Susţinerile recurentei potrivit cărora în cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, baza de calcul o reprezintă media indemnizaţiei de şomaj, raportată la zilele calendaristice şi nu lucrătoare, nu sunt susţinute de nicio dispoziţie legală ci, dimpotrivă astfel cum a reţinut prima instanţă, legea nu distinge între angajaţi şi şomeri pentru calcularea indemnizaţiilor de asigurări sociale.