Soluţiile la judecata în recurs. Termenul de declarare a recursului.
Recursul peste termen. Major internat în centru de reeducare minori.
Recursul tardiv.
C.proc. pen., art.385/15 pct.1 litera a,
art. 385/3, art. 385/4 raportat art. 363- 365,
C.pen., art.104, art.106
Potrivit dispoziţiilor art.3854 raportat la art.363 Cod procedură penală la al treilea grad de jurisdicţie, verificarea hotărârilor pronunţate de instanţele anterioare este condiţionată de exercitarea recursului, în termenele procedurale.
Când partea interesată nu s-a prezentat în faţa instanţei, lipsind la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, potrivit dispoziţiilor art.365 din acelaşi Cod aceasta, aceasta poate declara recurs şi peste termenul legal, dar nu mai târziu de 10 zile, durată calculată de la data începerii executării pedepsei, după caz a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Repunerea în termenele de exercitare a căii de atac, mai sus determinate, este admisibilă numai când se dovedeşte că nerespectarea lor este consecinţa unor cauze temeinice de împiedicare, dar independente de voinţa recurentului.
Decizia penală nr.228 din 05.03.2010
Prin sentinţa penală nr. 92 din 19 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis sesizarea formulată de Compartimentul Executări Penale din cadrul aceleiaşi instanţei şi în conformitate cu dispoziţiile art. 106 alin.2 C.pen., s-a prelungit măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pentru inculpatul aflat în libertate, pe durată de doi ani.
În fapt s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 228 din 27 octombrie 2005 pronunţată de aceeaşi instanţă s-a dispus internarea acestuia, minor la acea dată, într-un centru de reeducare, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 litera b şi c şi alin.21 litera a, cu aplic. art.99 C.pen., până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Sentinţa primei instanţe a rămas definitivă prin neapelare.
Mandatul de nr. 778 emis la data de 01 noiembrie 2005, nu a putut fi adus la îndeplinire deoarece din verificările efectuate de organele de poliţie a rezultat că în luna martie 2005 minorul a părăsit legal teritoriul României, situaţie în care prin dispoziţia nr. S/89860/02 februarie 2006 a IGPR acesta a fost dat în urmărire internaţională.
La data de 13 martie 2008 inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani, motiv pentru care tribunalul a constatat că, sunt întrunite dispoziţiile art.160 alin.1 şi 2 Cod penal, şi se impune prelungirea internării pe o durată de încă doi ani, măsură necesară realizării scopului urmărit de legiuitor.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs inculpatul, prin apărătorul ales la data de 19 februarie 2010.
Motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate pe fond, în calea de atac exercitată, nu pot fi luate în examinare.
Potrivit dispoziţiilor art. 3854 raportat la art.363 Cod procedură penală, la al treilea grad de jurisdicţie verificarea hotărârilor pronunţate de instanţele anterioare este condiţionată de exercitarea recursului, în termenele procedurale.
Astfel partea care a lipsit atât la dezbateri cât şi la pronunţare este îndreptăţită să atace hotărârea pronunţată de tribunal în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe dispozitivul acesteia la ultima adresa indicată ca loc pentru transmiterea actelor procedurale efectuate, în cursul procesului.
Când partea citată în condiţiile expuse nu s-a prezentat în faţa instanţei, lipsind la toate termenele de judecată, cât şi la pronunţare, conform prevederilor art. 365 din acelaşi Cod poate declara recurs şi peste termenul legal, dar nu mai târziu de 10 zile, durată calculată de la data începerii executării pedepsei, după caz a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile.
Repunerea în termenele de exercitare a căii ordinare de atac, mai sus determinate, este admisibilă numai când se dovedeşte că nerespectarea lor este consecinţa unor cauze temeinice de împiedicare, dar independente de voinţa recurentului.
Din actele procedurale instrumentate în dosarul nr.1184/114/2008 rezultă cu certitudine că sesizarea formulată de compartimentul executări penale din cadrul Tribunalului Buzău şi având ca obiect prelungirea duratei măsurii educative a internării într-un centru de reeducare conform art. 106 Cod penal, a fost soluţionată în lipsa recurentului inculpat.
Constatându-se că acesta a părăsit teritoriul României încă de la data de 02 martie 2005, s-a considerat ca procedură legal îndeplinită afişarea citaţiei la ultimul domiciliu declarat la judecata cauzei în fond şi respectiv la sediul consiliului local al unităţii administrative.
Prin cererea de declarare a recursului în prezenta cauză, condamnatul a arătat că în executarea ordinului de urmărire internaţională a fost arestat de poliţia spaniolă la data de 16 ianuarie 2010 iar la circa o săptămână a fost predat autorităţilor Statului Român.
Aceste susţineri s-au confirmat prin relaţiile înaintate de Centrul de reeducare minori din care rezultă că a fost internat în această unitate la data de 5 februarie 2010 şi în executarea măsurii educative dispuse prin sentinţa penală nr. 92 din 19 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Internarea recurentului în centrul de reeducare specializat în executarea măsurilor aplicate de instanţele penale conform art.104 şi art.106 Cod penal s-a realizat cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale ce asigură informarea condamnaţilor asupra hotărârilor judecătoreşti aflate în curs de executare şi posibilităţilor de contestare a acestora.
Că este aşa, rezultă fără dubiu din conduita adoptată de familia acestuia imediat după preluarea în custodia administraţiei penitenciare, respectiv angajarea unui avocat ales încă din data de 01 februarie 2010 care în baza împuternicirii avocaţiale, la rândul său chiar a doua zi, deci înlăuntrul termenului de 10 zile prevăzut de art. 365 c.proc.pen., a solicitat instanţei de executare eliberarea unor copii de pe sentinţele penale, obiect al prezentei cauze.
Aşadar, recurentul a avut cunoştinţă de soluţia pronunţată prin care s-a dispus prelungirea măsurii educative încă din data de 05 februarie 2010, dar atât condamnatul ( major în vârstă de 19 ani) cât şi avocatul său au rămas în pasivitate, cererea de recurs fiind depusă la 19 februarie 2010, după 15 zile de la începerea executării sancţiunii penale contestate.
Faţă de cele ce preced, rezultă că exercitarea căii de atac cu nerespectarea dispoziţiilor dirimante înscrise în art.3854 raportat la art.365 C.proc.pen., nu se datorează vreunei cauze întemeiate, independente de voinţa sa ori a apărătorului ales ci este consecinţa propriei conduite culpabile pe care au înţeles să o adopte în cauză, probabil şi în considerarea faptului că executarea măsurii educative înceta de drept la 13 martie 2010, dată când recurentul împlinea vârsta de 20 ani.
În atare situaţie se constată că nu sunt motive pentru repunerea recurentului în termenul de recurs iar durata legală admisă de art. 365 combinat cu art. 186 din acelaşi cod, pentru atacarea sentinţei penale nr. 92/19 iunie 2008 a Tribunalului Buzău a expirat la 17 februarie 2010, dată la care soluţia adoptată în primul grad de jurisdicţie a intrat sub puterea lucrului judecat, prin nerecurare.
