»
C. proc. civ., art. 103 C. muncii, art. 41
Decizia de schimbare din funcţie a salariatului aflat în condiţiile art. 103 C. proc. civ., într-o împrejurare mai presus de voinţa sa, constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fapt interzis de dispoziţiile art. 41 C. muncii.
în aceste condiţii este întemeiată cererea salariatului de repunere în termenul de contestare a deciziei şi totodată constatarea nulităţii acestei decizii cu consecinţa reîncadrării sale în postul deţinut anterior, cu plata drepturilor salariale rezultate din contractul individual de muncă, nelegal modificat şi a diferenţelor salariale neîncasate pe perioada cuvenită.
Decizia civilă nr. 208/M din 26 iunie 2006 – N.G.
Prin sentinţa civilă nr. 155/2006 a Tribunalului B. s-a luat act de renunţarea reclamantului D.D. la judecarea petitului privind plata indemnizaţiei de incapacitate de muncă, formulat şi precizat în cererea de chemare în judecată a pârâtei SC „S.” UTB SA – B.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâta SC „S.” UTB SA – B. şi în consecinţă:
A fost anulată decizia nr. 33 din 25 octombrie 2005 emisă de administratorul unic al pârâtei şi a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei sus-menţionate, respectiv acela de director executiv, începând din data de 1 noiembrie 2005 având un salariu aferent acestei funcţii.
A fost obligată pârâta la achitarea diferenţelor salariale neîncasate de reclamant, începând cu data de 17.01.2006 şi până la reîncadrarea efectivă în funcţie.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantului şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 25.10.2005 pârâta SC „S” UTB SA B. a emis decizia nr. 33 a administratorului unic prin care se dispune că începând cu
data de 01.11.2005 reclamantul, care până atunci îndeplinea funcţia de director executiv, să îndeplinească funcţia de inginer, cu consecinţa reducerii drepturilor salariale.
Această decizie constituie, în esenţă, o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, fapt interzis de dispoziţiile art. 41 C. muncii potrivit cărora contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor în oricare dintre următoarele elemente şi anume: durata contractului, locul muncii, felul muncii, condiţiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.
Faptul că reclamantul s-a aflat în concediu medical fiind internat în spital datorită unor afecţiuni psihice şi locomotorii constituie o împrejurare mai presus de voinţa părţii, în sensul art. 103 C. proc. civ.
Consecinţa constatării nulităţii deciziei emise de pârâtă o constituie reîncadrarea salariatului în postul deţinut anterior emiterii deciziei cu plata drepturilor salariale rezultate din contractul individual de muncă nelegal modificat precum şi a diferenţelor salariale neîncasate începând cu data de 17.01.2006.
In timpul procesului reclamantul a înţeles să renunţe la judecata capătului de cerere vizând plata indemnizaţiilor aferente perioadei de concediu medical arătând că aceste drepturi salariale au fost achitate de către pârâtă.
în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata unor dobânzi penalizatoare pentru neachitarea indemnizaţiilor aferente, conform prevederilor legale, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinse decât dobânda legală, afară de regulile speciale, în materie de comerţ, fideiusiune şi societate
Aceste dispoziţii trebuie raportate şi la cele cuprinse în art. 1079, art. 1081, art. 1082 C. civ. Apreciind că reclamantul în sensul celor de mai sus a pus în întârziere pe pârâtă prin însăşi introducerea acţiunii de faţă, având în vedere şi împrejurarea că drepturile salariale nu sunt purtătoare de dobânzi, reclamantul trebuia să-şi cuantifice pretenţiile cu atât mai mult cu cât în timpul procesului a renunţat la judecată cu privire la plata drepturilor salariale aferente perioadei de concediu medical fără a arăta concret data încasării plăţii.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta SC „S.” SA criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greşit prima instanţă a admis cerea de repunere în termen, întrucât decizia de desfacere a contractului de muncă a fost comunicată către contestator în data de 28.10.2005 şi putea să o atace până în data de 28.11.2005.
Cu toate acestea contestaţia a fost formulată în cursul lunii ianuarie 2006, deci în afara termenului legal de contestare, iar instanţa dând o interpretare greşită prevederilor art. 103 C. proc. civ., a admis cererea de repunere în termenul de contestare.
Hotărârea primei instanţe nu este, motivată în drept, iar dispoziţiile art. 41, art. 42 şi art. 48 C. muncii nu sunt aplicabile în speţă. Se mai arată, în cuprinsul motivelor de recurs, faptul că o societate comercială, indiferent de natura capitalului social este organizată pe principii economice de rentabilitate. In speţa de faţă nu este vorba de schimbarea din funcţie a intimatului reclamant şi numirea altei persoane în locul său, ci de desfiinţarea funcţiei pe care o ocupă şi preluarea atribuţiilor de către administratorul unic.
în continuare, se mai arată faptul că decizia emisă de recurentă în perioada în care se afla în incapacitate temporară de muncă, şi-a produs efectele numai după ce acesta şi-a reluat activitatea, iar schimbarea din funcţie a avut loc începând cu data de 23.01.2006
Cele reţinute de instanţa de judecată referitor la nelegalitatea schimbării din funcţie a contestatorului şi trecerea într-o funcţie de execuţie, nu poate fi primită şi este contrazisă de practica judiciară. In felul acesta s-ar limita şi dreptul patronului de a dispune acele măsuri organizatorice care să asigure rentabilizarea societăţii comerciale. Pentru aceste considerente, instanţa urmează să admită recursul şi să modifice în tot sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Prin decizia civilă nr. 208/2006 a Curţii de Apel B. s-a respins recursul declarat în cauză, reţinându-se următoarele:
Contestatorul s-a aflat în incapacitate de muncă din cursul lunii septembrie 2005 până în luna ianuarie 2006, perioadă în care conducerea unităţii recurente, a emis decizia privind modificarea unilaterală a contractului de muncă al contestatorului ce face obiectul prezentei contestaţii. Lipsa de la locul de muncă a contestatorului, face ca decizia luată de unitatea recurentă să nu fi fost luată ca şi consimţământul său la această măsură, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 41 şi art. 42 C. muncii.
Faţă de această stare de fapt, instanţa nu poate reţine critica din recurs legată de faptul că decizia emisă astfel produce efecte numai de la data la care contestatorul şi-a reluat activitatea, întrucât efectele acesteia curg de la data la care a rămas definitivă. Ori, admiţându-se cererea de repunere în termenul de contestare, decizia nu putea fi considerată definitivă.
Este adevărat că fiecare societate comercială este în măsură să aprecieze oportunitatea şi necesitatea înfiinţării şi desfiinţării posturilor din schema de personal, în raport de eficienţa economică şi situaţia financiară, însă măsura dispusă trebuie să fie în concordanţă cu dispoziţiile codului muncii, lucru care în speţă nu s-a respectat.
Prin urmare, având în vedere faptul că contestatarul s-a aflat în incapacitate de muncă, ca urmare a spitalizării şi imobilizării la domiciliu, instanţa de fond a apreciat în mod legal că este întemeiată cererea de repunere în termen şi în mod corect a procedat la admiterea acesteia.
