Încheierea pronunţată de instanţă prin care s-a respins plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara nu este suspusă căii de atac a recursului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 552 din 25 septembrie 2009
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23.09.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 1402C.proc.pen., s-a respins ca nefondată cererea de revocare formulată împotriva ordonanței procurorului privind prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara nr. 63/D/2009 din 21.09.2009 dispusă de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău, cerere formulată de inculpatul G.I.
De asemenea, prin aceeași încheiere s-a respins cererea de încuviințare de instanță de a părăsi țara pe o perioada limitată ca nefondată.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
în temeiul art. 192 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut următoarele:
Sub nr. 6112/110/2009 a fost înregistrată plângerea inculpatului G.I. împotriva ordonanței procurorului nr. 63D/P/2009 (143D/P/2005) din 21.09.2009 emisă de D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Bacău, prin care s-a dispus prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara, solicitând, în principal, revocarea acestei masuri, iar, în subsidiar, încuviințarea de a părăsi țara pe o perioadă limitată, întrucât, pe de o parte, nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, în cauză neexistând date care să justifice luarea acestei măsuri, ea fiind una abuzivă și, de asemenea, a solicitat a se lua în considerare faptul că starea de sănătate a tatălui sau este una precară, urmează a fi operat și din luna iunie nu și-a mai văzut familia.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază că plângerea petentului sub ambele capete de cerere este nefondata pentru considerentele ce vor fi expuse:
Potrivit art. 1451C.proc.pen., măsura obligării de a nu părăsi țara constă în îndatorirea impusă inculpatului de procuror sau judecător, în cursul urmăririi penale sau de instanța de judecată, în cursul judecății de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus aceasta măsură.
Potrivit art. 1402alin. (7) C.proc.pen., instanța dispune revocarea măsurii când consideră ca aceasta este ilegală sau nu este justificată.
Analizând plângerea inculpatului prin coroborarea atât a datelor și indiciilor existente în cauză, cât și a motivelor invocate de acesta, Tribunalul apreciază că aceasta măsură este justificată și chiar excesiv de blândă față de întreaga situație reținută în sarcina acestuia.
Inculpatul G.I. este cercetat în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art. 7 alin. (1) și (3), cu referire la art. 2, lit. a), lit. b pct. 5, 14, 20 și lit. c) pct. 1 din Legea nr. 39/2003, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C.pen., evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 13 C.pen., instigare la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin mijloace frauduloase cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 25 C.pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., instigare la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 25 C.pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. și art. 13 C.pen., folosirea activelor societății în interes personal, comisă în formă continuată, prevăzută de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1), teza a II-a C.pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 291 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., spălare de bani, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., iar datele și indiciile existente în cauză demonstrează pe deplin presupunerea rezonabilă că acesta ar fi prezumtivul al infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel încât se impune cel puțin luarea măsurii împotriva căreia acesta a formulat plângere în momentul de față.
Măsura obligării de a nu părăsi țara luata față de inculpat este una care se impune tocmai pentru a se asigura un minimum de condiții pentru buna desfășurare a procesului penal, aspect care a fost constatat și de instanța de recurs, aceasta măsura fiind una necesară, raportat la natura și gravitatea faptelor pentru care este acuzat, rezonanța socială deosebită a acestora, care ar crea o stare de temere, insecuritate și lipsă de respect față de valorile sociale ocrotite de lege, dacă față de inculpat nu s-ar dispune nici un fel de măsură preventivă.
Susținerile inculpatului că luarea acestei măsuri este una abuzivă și că ne aflăm în prezența unor simple speculații ale organelor de anchetă este una pur subiectivă, la acest moment procesual nu poate fi pusă în discuție vinovăția sau nevinovăția inculpatului, ci doar se analizează datele și indiciile existente în cauză, date și indicii care pledează și susțin măsura luata în cauză.
Nici starea de sănătate precară a tatălui și nici data comiterii faptelor nu se încadrează în dispozițiile legale care să ducă la aprecierea că măsura este ilegală sau nejustificată sau care să determine instanța să aprecieze că ar putea încuviința părăsirea țarii pe o perioada limitată; între interesul bunei funcționări a justiției, a aflării adevărului și interesul personal al inculpatului, Tribunalul le va avea în vedere pe primele două, care susțin și pledează în favoarea măsurii dispuse de procuror, și anume aceea de a nu părăsi țara.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
Curtea va analiza admisibilitatea recursului declarat de recurentul-inculpat.
Introducerea recursului are efectul de a învesti instanța cu verificarea hotărârii atacate cu recurs.
Producerea unui astfel de efect depinde însă de valabilitatea recursului declarat, de introducerea lui în condițiile legii.
Așa cum este cunoscut, recursul este inadmisibil atunci când a fost declarat în cazuri și condiții neprevăzute de lege.
Dacă au fost încălcate dispozițiile legale de care depinde valabilitatea recursului, instanța de recurs trebuie să se pronunțe cu privire la valabilitatea recursului, respingându-l ca introdus cu încălcarea legii.
Curtea de Apel Bacău prin încheierea nr. 53 din 26.06.2009 a admis recursul declarat de recurenții-inculpați: G.I., G.E.C. și R.V. împotriva încheierii din data de 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, prin care s-a luat împotriva celor trei inculpați măsura arestului preventiv, a fost casată încheierea, iar în baza art. 1491alin. (12), coroborat cu art. 1451C.proc.pen., s-a dispus luarea împotriva inculpaților a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru o durată de 30 de zile.
Măsura arestului preventiv a fost prelungită de Ministerul Public, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bacău și prin ordonanța din data de 24.08.2009, respectiv, din 21.09.2009.
Așa cum rezultă și din conținutul introductiv al cererii formulate de recurentul-inculpat, acesta a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 21.09.2009, prin care s-a prelungit durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, acest lucru rezultând din formularea expresă din cerere „plângere împotriva ordonanței procurorului” și din temeiul în drept invocat în cerere, respectiv art. 1402C.proc.pen.
în conformitate cu dispozițiile art. 1451alin. (2), raportat la art. 145 alin. (2) C.proc.pen., „în cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute în alin. (1) nu poate depăși 30 de zile, afară de cazul când ea este prelungită în condițiile legii. Măsura obligării de a nu părăsi localitatea poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, în caz de necesitate și numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile. Dispozițiile art. 1402C.proc.pen. se aplică în mod corespunzător. Durata maximă a măsurii prevăzute în alin. (1) în cursul urmăririi penale este de un an. în mod excepțional, când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maximă a obligării de a nu părăsi localitatea este de 2 ani”.
Așa cum rezultă din acest text, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, în cursul urmăririi penale, poate fi prelungită, fiecare prelungire neputând să depășească 30 de zile, fiind aplicabile dispozițiile art. 1402C.proc.pen.
Potrivit acestui din urmă text, „plângerea împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive prevăzute în art. 136 lit. b) și c).
împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, învinuitul sau inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță.
Plângerea se va soluționa în camera de consiliu.
Citarea învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Neprezentarea acestuia nu împiedică judecarea plângerii.
Participarea procurorului la judecarea plângerii este obligatorie.
Dosarul va fi înaintat instanței în termen de 24 de ore, iar plângerea se soluționează în termen de 3 zile.
Instanța se pronunță în aceeași zi, prin încheiere.
Când consideră că măsura preventivă este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei.
Plângerea învinuitului sau inculpatului împotriva ordonanței procurorului, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive, nu este suspensivă de executare.
Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii”.
Din examinarea acestui text, rezultă că împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori a măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul poate face plângere în termen de 3 zile de la luarea măsurii, la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, plângere care se soluționează prin încheiere în termen de 3 zile în camera de consiliu.
Legiuitorul nu a prevăzut nicio cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins plângere formulată de inculpat împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Nu se poate susține nici faptul că ar fi incidente dispozițiile art. 1433alin. (1) C.proc.pen., deoarece denumirea marginală a acestui text este „calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive” și are următorul conținut: „împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum și împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioară în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac”.
Așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. XII/21.11.2005, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, „în aplicarea dispozițiilor art. 1403alin. (1) și ale art. 141 C.proc.pen., stabilesc:
1. încheierea prin care se dispune, în cursul urmăririi penale, respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs.
2. încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune respingerea cererii de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată, separat, cu recurs”.
în raport cu prevederile art. 1403alin. (1) C.proc.pen., a recunoaște calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunțate în cursul urmăririi penale, în primă instanță sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. (7) și art. 129 din Constituție, potrivit cărora încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
în același timp s-ar încălca art. 3851alin. (2) C.proc.pen., în temeiul căruia încheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată.
Rațiunile pentru care în art. 1403alin. (1) și art. 141 C.proc.pen. nu a fost reglementat recursul împotriva încheierilor prin care, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă instanță ori în apel, a fost respinsă cererea de revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive constau, pe de o parte, în faptul că o nouă cerere de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, pentru motive noi, poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale sau al judecății.
Pe de altă parte, prin dispozițiile art. 146 alin. (12), art. 1491alin. (13), art. 159 alin. (8), art. 160aalin. (2) și art. 160b C.proc.pen., se asigură atât controlul judiciar imediat, realizat de către o instanță ierarhic superioară, asupra legalității și temeiniciei arestării preventive în cursul urmăririi penale și al judecății, cât și verificarea periodică a legalității și temeiniciei acestei măsuri preventive în cursul judecății.
Aceleași rațiuni au fost avute în vedere de legiuitor și în momentul în care nu a prevăzut o cale de atac împotriva încheierii pronunțate de instanța de judecată prin care s-a respins plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Oricând, inculpatul pe durata pentru care s-a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara are posibilitatea să solicite revocarea acestei măsuri preventive.
în același sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție, tot în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 10.03.2008.
Totodată, lipsa posibilității de a ataca, separat, cu recurs încheierea pronunțată de instanță în cursul urmăririi penale prin care s-a respins plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, nu contravine nici art. 5 parag. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia „orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală”.
Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 5 parag. 4 din Convenție nu garantează dreptul la o cale de atac împotriva hotărârilor privitoare la arestarea preventivă, ci garantează un grad de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, pentru luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive.
Or, în cazul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului garantează un grad de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, pentru luarea, prelungirea sau menținerea arestării preventive, cu atât mai puțin s-ar justifica un recurs împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul urmăririi penale prin care s-a respins plângerea inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care a dispus prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Gradul de jurisdicție, reprezentat de o instanță independentă, în cazul plângerii inculpatului împotriva ordonanței procurorului prin care a dispus în cursul urmăririi penal prelungirea duratei măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara îl constituie plângerea la instanța de judecată, prevăzută de art. 1402C.proc.pen.
Faptul că încheierea prin care instanța respinge plângerea împotriva ordonanței procurorului prin care prelungit durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara rezultă și din faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 1402alin. (9) C.proc.pen., instanța care a soluționat plângerea are obligația să restituie dosarul procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii.
în condițiile în care legiuitorul ar fi înțeles ca astfel de încheieri să fie suspuse recursului, ar fi prevăzut-o în mod expres și nu ar fi prevăzut ca dosarul să fie restituit procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii, ci așa cum este prevăzut în art. 1403alin. (9) C.proc.pen. (calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul urmăririi penale privind măsurile preventive), art. 159 alin. (10), cu referire la art. 1403alin. (9) C.proc.pen. (procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale): „Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului”, art. 141 C.proc.pen. (calea de atac împotriva încheierii pronunțate de judecător în cursul judecății privind măsurile preventive): „Instanța de recurs va restitui dosarul primei instanțe în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului”, art. 1609C.proc.pen. (recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie): „Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului”.
De altfel, nu ar fi posibil ca o încheiere prin care instanța dispune luarea în cursul urmăririi penale a măsurii preventive cea mai severă, cea a arestării preventive, sau prelungirea duratei acestei măsuri să fie supuse doar unei singure căi de atac, cea a recursului la instanța ierarhic superioară, în timp ce ordonanțele procurorului prin care ia sau se prelungește măsurile preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara să fie supuse atât controlului judiciar pe cale plângerii la instanța de judecată căreia i-ar reveni competența să judece cauza în prima instanță, cât și pe calea recursului la instanța ierarhic superioară.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515alin. (1) pct. 1 lit. a) C.proc.pen., Curtea de Apel Bacău a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-inculpat.
