Netemeinicia apelului. îndreptare eroare materială.
îndreptarea unei erori materiale privind calităţile părţilor se face pe calea prevăzută de art 281 Cod procedură civilă, de către instanţa care a pronunţat hotărârea respectivă, iar nu pe calea apelului.
(Secţia comercială, decizia nr. 219/4.02.1998)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 3.113/1997, reclamanta S.C. „P”-S.A. a solicitat obligarea pârâtei R.A.C.A.-ARAD la plata sumei de 445.440 lei, contravaloare prestaţii, 445.470 lei, penalităţi de întârziere şi 15.000 lei, cheltuieli de judecată. Prin sentinţa civilă nr. 996/9.10.1997, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea.
împotriva acestei soluţii a promovat apel S.C. „P.”-S.A., arătând că este reclamată la fond şi nu pârâtă – cum eronat a reţinut prima instanţă – care a pronunţat o soluţie aberantă, obligând reclamanta la plata prestaţiilor solicitate de sine către pârâtă.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca inadmisibil, faţă de incidenţa art. 281 Cod proc. civilă.
Analizând cererea de apel, în contextul prevederilor art. 281 Cod proc. civ., tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat. Motivarea este dată de alegerea eronată a căii de atac de către apelantă, care a cerut, în fapt, îndreptarea unei erori materiale asupra calităţilor părţilor, de competenţa chiar a instanţei de fond, care ar urma să se pronunţe printr-o încheiere.
Cât despre susţinerea în sensul că instanţa de apel trebuie să desfiinţeze prima soluţie şi să trimită dosarul instanţei de fond spre rectificare, aceasta nu poate fi primită, deoarece nu este vorba de o cerere greşit îndreptată, ci tocmai de un apel neîntemeiat.
Totodată, este de reţinut caracterul pur accesoriu al procedurii de îndreptare a unei erori materiale şi – prin urmare – hotărârea dată într-o astfel de cerere de rectificare trebuie să fie supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea care s-a cerut a fi rectificată.