Amenda judiciara aplicata prin ordonanta contestata a fost dispusa de catre un procuror al Parchetului dpl Judecatoria Constanta intr-un dosar de cercetare penala aflat pe rolul acestei unitati de parchet.
Petentul nu si-a întemeiat plângerea pe disp. art. 278/1 cod pr. penala care, eventual, ar fi putut atrage o alta competenta materiala potrivit art. art. 278/1 al. 1 cod pr. penala.
Potrivit art. 25 al. 1 C.p.p., instanta competenta este Judecatoria Constanta, ce are plenitudine de competenta de judecata in prima instanta in lipsa unor dispozitii procedurale contrare si exprese.
Incalcarea dispozitiilor privind competenta materiala sunt sanctionate cu nulitate absoluta potrivit art. 197 al. 2 cod pr. penala si atrag potrivit art. 379 pct. 2 lit. b cod pr. penala teza finala, admiterea ambelor apeluri, desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei in vederea rejudecarii la instanta competenta, Judecatoria Constanta.
Incidenta acestei nulitati absolute face inutila examinarea celorlalte critici formulate de catre apelanti, urmând ca Judecatoria Constanta, cu ocazia judecarii cauzei in prima instanta, sa stabileasca natura penala sau civila a plângerii, stabilind completul si materia in care se solutioneaza, si urmând a examina cu privire la admisibilitatea plângerii respectarea dispozitiilor art. 199 cod pr. penala sau incidenta disp. art. 399 al. 3 cod pr.civila.
Prin sentinta penala nr. 50/12.02.2010, Tribunalul Constanta a dispus urmatoarele:
„Admite plângerea formulata de petentul N.A. împotriva ordonantei nr. 670/II/2/2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta.
Desfiinteaza ordonanta contestata.
Dispune reducerea cuantumului amenzii judiciare aplicata petentului prin Ordonanta nr. 670/II/2/2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta de la 5000 lei la 1000 lei.
Se comunica organului financiar învestit cu executarea debitului.”
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut urmatoarele:
La data de 21.01.2010, petentul N.A. a formulat plângere împotriva Ordonantei procurorului nr. 670/II/2/2008.
Petentul a sustinut faptul ca în conformitate cu dispozitiile art. 21 din Constitutie, orice persoana se poate adresa justitiei si ca plângerea sa este admisibila, fiind vorba de un act administrativ al procurorului, ce nu poate excede controlului judecatorului.
Mentioneaza ca s-a prezentat la Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, pentru a asigura asistenta juridica clientilor sai si dupa ce a asteptat 45 de minute, a insistat sa fie primit la procuror, însa dupa o perioada de timp procurorul a iesit din cladire si a refuzat în continuare sa îi permita sa ia legatura cu clientii. Întrucât i s-a refuzat accesul în sediu pentru a fi prezent la ancheta clientilor sai, a afirmat ca se va plânge la barou pentru modul în care a fost împiedicat sa îsi exercite profesia, si ca va chema presa, motiv pentru care a fost sanctionat cu amenda.
Arata ca a facut simple afirmatii si nu crede ca a fost jignitor, indiferent de tonul pe care l-a folosit.
Analizând plângerea formulata instanta retine urmatoarele:
Prin ordonanta nr. 670/II/2/2008 din 14.03.2008 petentului, în calitate de aparator ales al învinuitilor C.A.G., S.E. si P.C.F., i s-a aplicat amenda judiciara în cuantum de 5000 lei.
La data de 17.03.2008, petentul a formulat cerere prin care a solicitat reanalizarea si scutirea de amenda aplicata prin ordonanta nr. 670/II/2/2008, cerere care i-a fost respinsa ca nefondata prin ordonanta nr. 670/II/2/2008 din 27.03.2008.
La data de 01.04.2008, N.A. a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta împotriva ordonantei nr. 670/II/2/2008 din 14.03.2008 solicitând desfiintarea acesteia si restabilirea cadrului legal, plângere care prin rezolutia nr. 623/II/2/2008 din 23.10.2008 a fost respinsa ca nefondata.
S-a retinut ca la data de 08.03.2008, ora 15,45, domnul avocat N.A. se afla în fata sediului parchetului si s-a manifestat ireverentios, ridicând tonul si l-a amenintat pe procuror, spunându-i ca va face plângere la barou, va chema presa si televiziunea, ca sa vada orasul ce se întâmpla la parchet. Fiind întrebat domnul avocat la ce se refera acesta pe un ton iritat si vizibil agitat, l-a apostrofat pe procuror, întrebându-l de ce trebuie sa dea declaratie concubina învinuitului C.A.G.
I s-a explicat domnului avocat ca procurorul a dispus ca organele de politie sa ia o scurta declaratie concubinei învinuitului, din care sa rezulte ca are cunostinta despre faptul ca acesta din urma este retinut, deoarece învinuitul a solicitat sa-i fie anuntata concubina despre aceasta masura.
S-a mai retinut ca N.A. a folosit un ton ridicat, fiind vizibil suparat ca procurorul a dispus ca persoanele care nu justificau prezenta în fata sediului parchetului si care o însoteau pe concubina învinuitului C.A.G. sa fie legitimate si audiate în legatura cu motivul prezentei acestora la data si la ora când se analiza referatul organelor de politie cu privire la punerea în miscare a actiunii penale si la sesizarea instantei de judecata. De asemenea, s-a retinut ca domnul avocat a facut remarci tendentioase cu privire la lipsa de profesionalism a organelor de politie si la presupuse abuzuri si nerespectari ale drepturilor omului, afirmând ca este torturata în sediul parchetului concubina învinuitului C.A.G.
Fata de aceste considerente, s-a considerat ca domnul avocat N.A. a avut o atitudine ireverentioasa fata de procuror, proferând amenintari cu presa si cu televiziunea, pentru a intimida procurorul.
Raportat la situatia de fapt prezentata, la prevederile legale în materie, instanta apreciaza ca plângerea de fata este admisibila pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia LVII(57)/24.09.2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul în interesul legii si a stabilit ca plângerea îndreptata împotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozitiilor date de aceasta, altele decât rezolutiile sau ordonantele procurorului de netrimitere în judecata, reglementate de art. 2781 alin.1 Cod proc.pen., este inadmisibila.
Din lecturarea considerentelor acestei decizii rezulta ca s-a dorit a se stabili o regula generala, si anume, controlul actelor efectuate de procuror se poate face pe tot parcursul urmaririi penale, conform art. 275 Cod proc.pen, care da posibilitatea atacarii acestora prin plângere, de catre persoana ale carei interese au fost vatamate.
Instanta va exercita un control de legalitate si temeinicie doar asupra solutiei finale de scoatere de sub urmarire penala sau neîncepere a urmaririi penale.
Situatia supusa analizei în prezentul dosar nu este cea care a generat decizia 57/2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, având în vedere ca, în concret, persoana ale carei interese au fost vatamate, respectiv petentul N.A., nu a avut la îndemâna pârghia legala de contestare a amenzii care i-a fost aplicata de procuror, faza de urmarire penala sfârsindu-se prin emiterea rechizitoriului dupa amendarea sa, astfel ca excede situatiei premisa ce a generat luarea deciziei enuntate de catre ÎCCJ.
Prin decizia nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea Constitutionala în referire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 199 din Codul de procedura penala, a statuat ca acestea nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constitutie si, respectiv, la art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Se arata în decizia Curtii Constitutionale cu privire la decizia organului emitent referitoare la cererea de scutire ori de reducere a amenzii judiciare, ca partea interesata are la indemana procedura prevazuta de art. 275 – art. 278 din Codul de procedura penala pentru a ataca ordonanta procurorului, iar ulterior va putea contesta in fata judecatorului de fond in situatia in care cauza este finalizata cu emiterea unui rechizitoriu sau va putea uza de dispozitiile art. 2781 din Codul de procedura penala in situatia in care cauza este finalizata cu o solutie de netrimitere in judecata.
S-a mai aratat ca s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, daca pentru orice masura sau act care in esenta dinamizeaza procesul penal ar fi posibila o contestare imediata.
În acelasi sens vine si Decizia 830 din 26 mai 2009 a Curtii Constitutionale.
Fata de aceste considerente, vazând si prevederile art. 6 din CEDO, instanta retine ca procurorul nu reprezinta o instanta independenta si impartiala care sa asigure liberul acces la justitie al petentului, ceea ce face ca solutia pronuntata de acesta sa aiba valoarea unui act administrativ jurisdictional care poate fi supus controlului de legalitate al instantei.
Pe fondul plângerii instanta retine urmatoarele:
Între petentul N.A., în calitate de avocat ales al inculpatilor C.A.G., S.E., P.C.F. si procuror care a instrumentat cauza au existat pe parcursul urmaririi penale, o serie de discutii contradictorii, care au condus la aplicarea de catre procuror a prevederilor art. 198 alin. 4 din Codul de procedura penala, referitoare la abaterea judiciara si la formularea de plângeri penale reciproce.
Cauza penala avea ca obiect printre altele cercetarea inculpatilor C.A.G., S.E., P.C.F., în stare de arest pentru savârsirea infractiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, proxenetism, iar domnul avocat N.A. a fost angajat sa exercite profesia de avocat, si implicit sa promoveze si sa apere drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale clientilor sai.
Se constata ca în cuprinsul ordonantei de aplicare a amenzii judiciare se mentioneaza ca petentul s-a manifestat ireverentios, ridicând tonul, amenintând spunând ca va chema presa si televiziunea, sa vada tot orasul ce se întâmpla la parchet, ca folosind un ton iritat si fiind vizibil agitat, a apostrofat procurorul întrebându-l de ce trebuie sa dea declaratii concubina învinuitului C.A.G., ca a facut remarci tendentioase cu privire la lipsa de profesionalism a organelor de politie si la abuzuri si nerespectari ale drepturilor omului.
Este adevarat ca avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice in fata instantelor judecatoresti si a altor organe de jurisdictie, a organelor de urmarire penala, a autoritatilor si institutiilor publice, precum si in fata altor persoane fizice sau juridice, care au obligatia sa permita si sa asigure avocatului desfasurarea nestingherita a activitatii sale, in conditiile legii, însa avocatul care asista ori îl reprezinta pe clientul sau trebuie sa adopte un comportament caracterizat prin ordine, disciplina si loialitate, starile emotionale si stresul activat pentru parti si avocat nu trebuie sa duca la o atitudine agresiva.
Fata de atitudinea petentului în cursul urmaririi penale, de gravitatea abaterilor, de împrejurarile concrete în care au fost savârsite, tinând seama si de faptul ca în raporturile cu Ministerul Public si cu celelalte autoritati, cu care intra în contact, avocatul e dator sa aiba un comportament demn si civilizat, dar si de contributia procurorului la declansarea starii conflictuale, instanta apreciaza ca cererea de scutire de amenda nu este întemeiata, însa se impune reducerea cuantumului acesteia, apreciind ca fiind mare, de la suma de 5000 lei la suma de 1000 lei.
Împotriva acestei sentinte s-a promovat recurs de catre Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta si de catre petentul N.A.
Prin încheierea din 6.04.2010, pronuntata de Curtea de Apel au fost calificate caile de atac promovate in cauza ca fiind apeluri, pentru motivele expuse în respectiva încheiere.
Asupra apelurilor de fata;
Apelantul petent N.A. si-a motivat calea de atac promovata oral, cu ocazia dezbaterii in sensul gresitei admiteri doar in parte a plângerii sale, apreciind ca in mod nelegal si fara sa existe o sustinere de fapt, procurorul prin ordonanta a dispus sanctionarea abaterii judiciare cu amenda.
Apelantul procuror in motivele continute de memoriu scris depus, a formulat doua critici cu privire la sentinta pronuntata de Tribunalul Constanta, respectiv nulitatea absoluta a hotarârii datorata lipsei de competenta materiala a Tribunalului Constanta in judecarea in prima instanta a acestei plângeri, si inadmisibilitatea plângerii întemeiata pe decizia 57 din 24.09.2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectiile unite.
Examinând criticile formulate de catre apelant curtea retine urmatoarele:
Petentul N.A., in data de 8.03.2008, avea calitatea de aparator ales al numitilor C.A.G., P.C.F. si S.E., învinuiti in dosarul penal nr. 7876/P/2007, al Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta.
In aceasta calitate, in data respectiva, s-a deplasat la sediul parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta, intrând in legatura cu procuror M.H. ce supraveghea efectuarea urmaririi penale in respectiva cauza.
Ca urmare a celor întâmplate in acea împrejurare, prin ordonanta nr. 670/II/2/2008 din 14.03.2008, emisa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, petentului i s-a aplicat amenda judiciara in cuantum de 5.000 lei.
Împotriva acestei ordonante, petentul a formulat la primul procuror al Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta plângere împotriva acestei ordonante, plângere care i-a fost respinsa ca nefondata prin rezolutia nr. 623/II/2/2008 din 23.01.2008.
Ulterior, la data de 21.01.2010 petentul a sesizat Tribunalul Constanta Sectia penala, cu o cerere introductiva prin care a solicitat admiterea plângerii împotriva ordonantei prin care s-a dispus aplicarea amenzii judiciare, desfiintarea acestei ordonante, retinerea cererii spre judecare de catre prima instanta si pe fond, a solicitat scutirea de la plata amenzii judiciare, care i-a fost aplicata de procuror in faza de urmarire penala.
Prin sentinta apelata Tribunalul Constanta i-a admis plângerea petentului, a desfiintat ordonanta contestata si a dispus reducerea cuantumului amenzii judiciare de la 5000 lei la 1000 lei.
Argumentele de drept expuse de prima instanta în ce priveste admisibilitatea plângerii, se refera la decizia 830/26.05.2009 a Curtii Constitutionale, coroborate cu disp. art. 6 al. 1 din CEDO.
In sentinta apelata prima instanta nu si-a verificat competenta materiala de judecat in prima instanta si nu a motivat în acest sens.
Din criticile formulate in prezentele apeluri prioritatea de examinare o are cea vizând lipsa de competenta materiala primei instante.
Aceasta întrucât înainte de a verifica admisibilitatea sesizarii adresate instantei, organul judiciar, in speta instanta, este obligata intâi sa-si verifice competenta.
In cauza, aceasta critica este întemeiata si conduce la admiterea apelurilor, la desfiintarea sentintei apelate si la trimiterea cauzei spre solutionare in prima instanta la instanta competenta, Judecatoria Constanta, pentru urmatoarele motive:
Nu exista nici un element caracterizant al cauzei care sa atraga aplicarea unei dispozitii procedurale vizând competenta materiala a tribunalului de a solutiona plângerea in prima instanta.
Amenda judiciara aplicata prin ordonanta contestata a fost dispusa de catre un procuror al Parchetului Judecatoria Constanta intr-un dosar de cercetare penala aflat pe rolul acestei unitati de parchet.
Petentul nu si-a întemeiat plângerea pe disp. art. 278/1 cod pr. penala care eventual ar fi putut atrage o alta competenta materiala potrivit art. art. 278/1 al. 1 cod pr. penala.
Ca atare, întrucât nu este incidenta nici o dispozitie procedurala care sa atraga competenta tribunalului, curtea constata ca, în cauza, instanta competenta potrivit art. 25 al. 1 c.p.p. este Judecatoria Constanta, ce are plenitudine de competenta de judecata in prima instanta in lipsa unor dispozitii procedurale contrare si exprese.
Incalcarea dispozitiilor privind competenta materiala sunt sanctionate cu nulitate absoluta protrivit art. 197 al. 2 cod pr. penala si atrag potrivit art. 379 pct. 2 lit. b cod pr. penala teza finala, admiterea ambelor apeluri, desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei in vederea rejudecarii la instanta competenta, Judecatoria Constanta.
Incidenta acestei nulitati absolute face inutila examinarea celorlalte critici formulate de catre apelanti, urmând ca Judecatoria Constanta cu ocazia judecarii cauzei in prima instanta, sa stabileasca natura penala sau civila a plângerii, stabilind completul si materia in care se solutioneaza, si urmând a examina cu privire la admisibilitatea plângerii respectarea dispozitiilor art. 199 cod pr. penala sau incidenta disp. art. 399 al. 3 cod pr.civila.
Se va stabili in acest context, in vederea respectarii atât a dreptului de acces la justitie cât si a dispozitiilor procedurale din dreptul intern, care este calificarea corecta a cererii formulate de petent si care este calea pusa la dispozitie de legiuitor pentru ca acesta sa invoce in fata instantei aparari de fond împotriva ordonantei prin care s-a dispus amenda judiciara, ordonanta ce are caracterulul si al unui titlu executoriu, continând o creanta bugetara, iar organul emitent al acestui titlu nefiind o instanta judecatoreasca.
Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 379 pct.2 lit.b cod procedura penala, va admite apelurile declarate de petent N.A. si Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, împotriva sentintei penale nr.50 din 12.02.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta.
Va desfiinta sentinta apelata si va dispune rejudecarea cauzei de catre instanta competenta, Judecatoria Constanta.
În baza art.192 alin.3 cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de catre stat în procesul penal vor ramâne în sarcina acestuia.
