Cumpărarea, de către o persoană fizică, de la o societate comercială, a unei microcentrale, care a fost instalată în locuinţa cumpărătorului, reprezintă un act civil, iar nu un act de comerţ.
(Secţia comercială, decizia nr. 986/3.11.1997).
Prin sentinţa civilă nr. 6.822/1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia comercială.
împotriva sentinţei a formulat apel reclamantul V. A., care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că:
– greşit a apreciat instanţa de fond natura comercială a litigiului, pe considerentul că este vorba de 2 vânzări, respectiv, între apelant şi intimată, şi între aceasta din urmă şi importatorul R., prin cumpărarea produselor în scop de revânzare. Tot astfel, instanţa de fond a apreciat că este vorba de un contract de intermediere între intimată şi importator;
– în speţă nu este cazul unei vânzări comerciale, cât timp apelantul a cumpărat pentru uzul său şi al familiei sale microcentralaîn discuţie, fără a avea intenţia revânzării, neoperând prevederile art. 56 şi art. 893 Cod comercial;
– litigiul dedus judecăţii rezultă dintr-un raport juridic de natură civilă şi chemarea în garanţie a S.C. “R.” nu poate schimba natura Sa.
Apelantul a mai susţinut că nu se aplică niciunul din cele 20 de cazuri prevăzute de art. 3 Cod comercial, cât timp bunul cumpărat de la intimată este o instalaţie de încălzire, ce s-a montat în clădirea sa din comuna F., judeţul C., ce are destinaţia de casă de locuit.
Se susţine că, prin destinaţie, acest bun a devenit un bun imobil, şi nu intră sub incidenţa art. 3 Cod comercial.
Analizând motivele de apel, în raport de probele dosarului, tribunalul reţine că sunt fondate criticile aduse hotărârii atacate, pentru considerentele de mai jos.
Fără dubiu că între apelant şi intimată s-a născut un raport juridic generator de drepturi şi obligaţii, concretizat în contractul de vânzare-cumpărare nr. 160/30.08.1995.
Tot astfel, de necontestat este faptul că apelantul a achiziţionat bunul în litigiu pentru sine şi familia sa, în care sens respectiva microcentrală termică a fost instalată în locuinţa sa din comuna F., judeţul C.
Prin montarea acestei instalaţii în locuinţa apelantului, bunul a devenit imobil prin destinaţie, dar cât timp a fost bun mobil la vânzare, nu se pune problema că nu s-ar încadra între bunurile mobile şi că se aplică art. 3 Cod comercial, pe acest considerent.
De asemenea, nu se poate pune problema că în speţă litigiul este comercial prin simplul fapt că intimata-pârâtă, societate specializată în lucrări de instalaţii, a achiziţionat echipamentele de instalaţii şi cazane pentru apă caldă de la chemata în garanţie.
Este normal ca pentru desfăşurarea activităţii sale intimata-pârâtă să-şi procure materialele necesare de la diverşi furnizori interni sau externi, precum, în speţă, intimata – chemată în garanţie.
Dar, această operaţie nu poate fi asimilată cu cumpărarea în scop de revânzare a produselor necesare desfăşurării activităţii sale.
Mai concret, intimata-pârâtă este societate specializată în instalaţii, acesta fiindu-i obiectul de activitate, şi este firesc să-şi procure instalaţii de la cei care le produc sau le au spre vânzare.
Aceste operaţiuni, ce ţin de obiectul de activitate al intimatei-pârâte, nu au nimic în comun cu raportul juridic născut între ea şi apelant, din punct de vedere al naturii comerciale.
în altă ordine de idei, coroborând dispoziţiile art. 3, 4, 56 şi 893 Cod comercial cu art. 5 Cod comercial, tribunalul, care nu este ţinut de temeiul juridic indicat de părţi, apreciază că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 5 Cod comercial, în raportul apelant-intimată pârâtă.
Cât despre raportul apelant-intimata chemată în garanţie, practic nu există un raport juridic şi, dacă ar exista, faţă de intimata-pârâtă este o chestiune ce trebuie să implice pe aceste pârâte şi nu pe apelant.
în nici un caz nu trebuie tergiversată soluţionarea cauzei prin implicarea unor terţi care nu sunt în raporturi juridice cu apelantul.
Concluzionând, tribunalul, în baza art. 296 coroborat cu art. 21-22 Cod proc. civilă, va admite apelul, va constata conflictul negativ de competenţă şi va trimite dosarul Curţii de Apel Bucureşti, pentru competentă soluţionare. Notă: Cum hotărârea de declinare a competenţei este supusă apelului şi recursului, în momentul pronunţării soluţiei de către tribunal, nu se ivise încă un conflict negativ de competenţă.
