Contestaţie la executare. Lipsa calităţii procesuale pasive a Biroului Executor Judecătoresc. Lipsa de relevanţă a faptului că cel care solicită executarea silită nu şi-a îndeplinit la rândul său obligaţiile stabilite prin titlul executoriu, atâta timp câ


In motivare a arătat că intimatul F.I. a solicitat punerea în executare a titlului executoriu Decizia nr 56/A/13.02.2009 pronunţată de T.M. în dosarul nr 557/274/2007, prin care a fost obligat la despăgubiri pentru suprafaţa de teren pe care a fost stabilită servitutea de trecere, însă intimatul nu şi-a îndeplinit propria obligaţie.

Legal citat intimatul F.I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, arătând că a achitat de bunăvoie sumele stabilite prin titlul executoriu si ca in mod legal a pus in executare titlul executoriu.

La dosarul cauzei au fost depuse la data de 04.10.2010 prin serviciul registratură copii certificate ale filelor din dosarul de executare 102/E/2010 al BEJ P.M. şi C.G , conform dispozitiilor art.402 alin.1 teza a II a C.proc.civila.

Prin sentinţa civilă nr 594/26.10.2011 Judecătoria Orşova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ P.M. şi C.G invocată din oficiu, a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul B.G în contradictoriu cu BEJ P.M. şi C.G, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul B.G. în contradictoriu cu intimatul F.I.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Orşova a constatat din ansamblul probatoriului administrat în cauză că :

Prin decizia civilă nr. 56/A din 13 februarie 2009 pronunţata de Tribunalul Mehedinţi in dosar nr.557/274/2007 a fost admis apelul formulat de pârâţii C.P. şi B.G. in contradictoriu cu intimaţii reclamanţi F.I., S.C., S.M. şi B.F., s-a dispus constituirea unei servituţi de trecere pe terenurile proprietatea pârâţilor, conform anexei 1 din raportul de expertiză întocmit de expertul P.O. în varianta a, au fost obligaţi reclamanţii la plata sumei de 945 lei fiecare cu titlu de despăgubiri către pârâtul B.G., către B.F. câte 674 lei, cu acelaşi titlu şi către pârâta C.P. la plata a câte 1011 lei cu titlu de despăgubire, de asemenea au fost obligaţi intimaţii reclamanţi la plata către apelanţii-pârâţi C.P. şi B.G. a câte 318 lei şi respectiv câte 18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sentinta ramasa definitiva si irevocabila la data de 25 mai 2009 prin respingerea recursului conform deciziei civile nr.685 din 25 mai 2009 pronuntata de Curtea de Apel Craiova.

Urmare a acestui titlu executoriu, creditorul F.I. s-a adresat executorului judecătoresc in vederea punerii in executare, iar prin incheierea din data de 21 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Orşova a fost admisă cererea înaintată de BEJ P.M. şi C.G şi încuviinţată executarea silită a deciziei civile nr 56/A/13.02.2009 a Tribunalului Mehedinţi.

Prin somaţia de executare nr.102/E/2010 din data de 28 iunie 2010 emisa de BEJ P.M. şi C.G a fost somat B.G. sa permită trecerea reclamantului F.I. la terenul proprietatea sa, întrucât a fost instituită servitute de trecere, si sa achite cheltuieli de executare de 1.152 lei.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BEJ P.M. şi C.G a apreciat că aceasta este întemeiată, urmând ca aceasta să fie admisă şi respinsă contestaţia la executare în contradictoriu cu acesta, pentru următoarele considerente:

Potrivit art 137 alin 1 C.pr.civ. „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

In cadrul contestatiilor la executare litigiul se poarta doar intre partile din cadrul executarii silite, in speta de fata intre creditor şi debitor, biroul executorului judecatoresc neavand calitate procesuala pasiva in astfel de cauze, in cadrul carora se contesta actele de executare intocmite.

In ceea ce priveste fondul contestatiei la executare instanta a apreciat contestatia la executare neintemeiata, urmand sa fie respinsa, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit art.399 alin.1 C.proc.civila “Împotriva executării silite, precum si împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vatamati prin executare. De asemenea, daca nu s-a utilizat procedura prevazuta de art.2811 , se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu…”.

După cum este îndeobşte cunoscut, regula este că executarea unui titlu executoriu se face de bunăvoie excepţia fiind executarea silită, în cadrul căreia judecătoresc constatând că debitorul obligaţiei instituite în titlul executoriu nu a executat-o de bunăvoie, declanşează executarea silită prin adresarea unei somaţii către debitor, prin care îi aduce la cunoştinţă că în cazul în care nu se conformează întru-totul dispozitivului cuprins în titlul executoriu se va proceda la executare silită conform legii.

Potrivit art.371 ind.1 alin.1 C.proc.civila „Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu se aduce la indeplinire de bunavoie.”

Conform art.371 ind.1 alin.2 C.proc.civila „ In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin execuare silita, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca legea nu prevede altfel.”

In conditiile in care contestatorul debitor nu si-a adus la indeplinire de bunavoie obligatia stipulata in cuprinsul titlului executoriu, in mod legal executorul judecatoresc a procedat la punerea in executare a hotararii judecatoresti, neavand relevanta faptul neindeplinirii obligatiei de plata a despagubirii de catre creditorul Fulga Ilie, avand in vedere ca debitorul nu a solicitat la randul sau punerea in executare a titlului executoriu.

De altfel, pe parcursul executarii silite, creditorul F.I. a consemnat contestatorului, prin mandat postal suma de 1281 lei reprezentand despagubiri si cheltuieli de judecata, asa cum rezulta din cuponul mandat postal(fila 20 dosar).

Nu pot fi primite sustinerile contestatorului referitoare la aspectul ca executarea silita este lovita de nulitate intrucat somatia nr.102/E/2010 din 28 iunie 2010 emisa de BEJ P.M. şi C.G contine o adresa gresita, fiind indicat localitatea G. str.T. nr.147 judetul Mehedinti in loc de localitatea G.-V. str.T nr.147 judetul Timis, in conditiile in care incalcarea normei incidente in cauza este sanctionata cu nulitatea relativa, conditionata de existenta unei vatamari care nu poate fi inlaturata altfel decat prin anularea actului.

Potrivit art.387alin.1 pct.3 C.proc.civila „In afara de cazurile in care legea prevede altfel, executarea poate incepe numai dupa ce se va comunica debitorului o somatie care va cuprinde urmatoarele:…3.numele sau domiciliul, au dupa caz, denumirea si sediul debitorului…”

Conform art.391 C.proc.civila „Incalcarea dispozitiilor art.384, 385, 387 si 389 atrage anularea executarii.”

Cum contestatorul nu a dovedit in cauza existenta unei vatamari si nici nu i s- a produs vreo vatamare prin comunicarea somatiei fara indicarea in mod exact al judetului de domiciliu, luand la cunostinta de somatie si formuland contestatia la executare in termenul legal prevazut de disp.art.401 C.proc.civila, s-a apreciat că executarea silită s-a derulat cu respectarea cerinţelor legii instituite prin disp. art.399 şi urm. C.pr.civ., iar apărarea contestatoarei referitoare la aspectul că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de executare în condiţiile în care nu i-a fost platita despagubirea, nu poate fi primită, o data declansata executarea silita, debitorul obligatiei fiind in culpa si obligat sa plateasca cheltuieli de executare.

Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de contestator.