Dacă pe parcursul executării contractului apare o nouă reglementare, aceasta nu poate modifica în nici un fel modul de şi clauzele contractului încheiat sub legea veche, ca un reflex al principiului neretroactivităţii legii, în ceea ce priveşte aplicarea ei în timp.
în sistemuljuridic românesc, practica judiciară nu reprezintă un izvor de drept, însă poate constitui un instrument de lucru în vederea definirii unei orientări unitare într-o anumită materie.
(Secţia comercială, decizia nr. 825/15.12.1994)
Prin acţiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. “CA.” – SA. Bucureşti pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, sub nr. 9.939/1992, s-a solicitat obligarea pârâtei S.C. “I.M.G.B.” – S.A. la plata sumei de 445.105,50 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată şi neachitată, precum şi cheltuieli de judecată aferente.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că a emis factura nr. 873414/bis/03.04.1991 pentru încasarea diferenţei de preţ de 445.105,50 lei, în contul produselor electrotehnice livrate pârâtei la data de 21.11.1990, aceasta din urmă refuzând plata, pe motiv că preţul tranzacţiei a fost deja negociat, fiind ferm stabilit în contractul părţilor. Reclamanta a mai arătat că a achitat, la rândul său, conform cu H.G. nr. 1109/1990 şi respectiv O.R.M.I. nr. 2.048, diferenţa de preţ către furnizorul constructor unic S.C. “E” – S.A. Bucureşti, urmând a recupera aceste diferenţe de la beneficiarii proprii.
Pârâta a depus la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea pretenţiilor formulate de către reclamantă şi a invocat prevederile H.G. nr. 1.109/1990, care au statuat în sensul că “toate contractele încheiate anterior datei de 1.11.1990 se realizează în condiţiile de preţ rezultate din negocierea părţilor”. Cum, în speţă, contractul s-a încheiat la 9.03.1990, produsele fiind livrate la data de 21.11.1990, la preţurile vechi, reclamanta nu este îndreptăţită să pretindă diferenţele de preţ calculate ulterior acestui moment, deoarece actul normativ nou nu produce efecte retroactive.
Reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinare, prin care, în esenţă, a invocat faptul că marfa vândută pârâtei a fost livrată acesteia abia la data de 21.11.1990, deci după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1.109/1990, situaţie care impune, în mod necesar, şi o recalculaţie a preţului din contract.
Soluţionând cauza, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a hotărât respingerea acţiunii ca neîntemeiată, reţinând, în principal, situaţia că toate contractele în curs de derulare la data apariţiei H.G. nr. 1.109/1990 se execută în condiţiile de preţ stabilite de părţi, numai contractele perfectate ulterior datei de 1.11.1990 se negociază, conform noului act normativ.
împotriva sentinţei civile nr. 1.313/10.02.1994 a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Apelanta a arătat că art. 2 din Ordinul Ministrului Comerţului nr. 2.048/5.03.1991, care stipulează: „preţurile maxime cu ridicata prevăzute de art. 1 sunt valabile începând cu data de 1.11.1990, şi se înţeleg în condiţia de livrare specificată în anexe. Cu data de 1.11.1990, preţurile de producţie şi de livrare vechi, din anexe, se abrogă”, ceea ce, în interpretarea apelantei, înseamnă că “indiferent când s-a încheiat contractul sau s-a livrat marfa, începând cu data de 1.11.1990, preţurile vechi se abrogă, şi, concomitent cu această dată, intră în vigoare preţurile noi”. Mai susţine apelanta că nu are “nici un fel de semnificaţie când a fost produs bunul respectiv”, acesta (bunul), chiar produs înainte de 1.11.1990, la preţul vechi, dar livrat beneficiarului după 1.11.1990, conduce la aplicarea preţului nou.
De asemenea, apelanta a depus la dosar, în xerocopie, mai multe hotărâri judecătoreşti care, în speţe similare, au soluţionat favorabil aceleaşi acţiuni.
Analizând cererea de apel, în contextul materialului probator administrat în cauză, tribunalul apreciază că demersul judiciar întreprins de către apelantă este nefondat şi urmează să-1 respingă ca atare. Contractul s-a încheiat la data de 9.03.1990. în mod firesc, conform cu elementele definitorii ale unui asemenea contract economic-comercial s-au putut stabili tipul mărfii, calitatea, cantitatea, condiţiile livrării fizice, condiţiile de plată şi preţul. Contractul respectiv s-a încheiat sub imperiul unui act normativ aflat în vigoare la acel moment, ca o aplicaţie a principiului de drepttempus regit actum. Apelanta face o confuzie între momentul încheierii contractului şi momentul executării acestuia care, de regulă, nu este instantaneu primului moment, ci ulterior, după fabricaţia produsului, livrarea şi efectuarea plăţii preţului.
Dacă pe parcursul executării contractului respectiv, cum este şi în speţă, apare o nouă reglementare, în mod normal această nouă legiferare nu poate modifica în nici un fel modul de executare şi clauzele contractului iniţial încheiat (sub legea veche). Acesta este un reflex al principiului neretroactivităţii legii în ce priveşte aplicarea în timp. Art. 27 al. 2 din H.G. nr. 1109/1990 precizează că toate contractele încheiate anterior datei de 1.11.1990, aflate în derulare, se realizează în condiţiile de preţ rezultate din negocierea părţilor; or, în speţă, preţul era negociat deja şi ferm stabilit. Nu se poate admite, ca idee de lucru, ca recalcularea unor diferenţe, în mod unilateral, de către o parte contractantă, să echivaleze cu o valabilă renegociere a preţului, atât timp cât cealaltă parte nu îşi dă acordul la aceasta şi cât timp nu sunt prevăzute posibilităţi de modificare unilaterală a clauzelor contractuale pentru situaţii de excepţie.
Chiar art. 2 din Ordinul Ministrului Comerţului nr. 2.048/1990 precizează că “preţurile maxime cu ridicata prevăzute la art. 1 (preţurile noi) sunt valabile începând cu data de 1.11.1990”, dată la care preţul din contractul părţilor era deja format, preţurile practicate de la 1.11.1990 vizează, desigur, noile niveluri, cu ocazia contractelor perfectate după această dată.
Cât priveşte argumentele de practică judiciară invocate de către apelantă, este bine de reţinut faptul că această practică nu reprezintă un izvor de drept în sistemul juridic românesc, deşi poate constitui, în mod neîndoielnic, un instrument de lucru în vederea definirii unei orientări unitare pe problema şi în materia respectivă.
Notă: Cu privire la H.G. nr. 1.109/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 9.
