Competenţa materială.
Hotărârea Comisiei de Arbitraj privind soluţionarea contestaţiei împotriva acţiunii de excludere dintr-o societate cooperatistă fiind definitivă, rezultă că singura cale de atac este cea a acţiunii în anulare, prevăzută de art. 340 şi urm. Cod procedură civilă.
Admisibilitatea acţiunii în anulare este reglementată de cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 364 lit. a) – i) din Codul de procedură civilă.
(Secţia comercială, decizia nr. 453/6.07.1994)
Prin acţiunea înregistrată la 23.11.1993, contestatorul G.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata S.C. “U.” – S.A., să fie desfiinţată hotărârea nr. 4, pronunţată la 5 mai 1993, de către Comisia de Arbitraj a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti.
în motivarea acţiunii sale, contestatorul a arătat că prin hotărârea arbitrală susmenţionată a fost respinsă ca netemeinică şi nelegală contestaţia formulată împotriva hotărârii nr. 2 din 23 martie 1993 a Consiliului de Administraţie al S.C.C.A. “C.” Horezu, prin care s-a dispus excluderea sa din societate, începând cu data de 24.03.1993. Contestatorul a învederat că, în mod greşit, s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea unor abateri foarte grave, ce cad sub incidenţa art. 39 lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al S.C.C.A. “C.” Horezu, iar, pe de altă parte, s-a considerat că are calitatea de membru cooperator, deşi nu a formulat nici o cerere în acest sens.
Prin cererea înregistrată la 23.02.1994, S.C.C.A. “C.” Horezu a formulat intervenţie în interes propriu, învederând că U. apare în prezentul litigiu numai ca organ cu activitate jurisdicţională, însă calitate procesuală pasivă nu poate avea decât societatea a cărei hotărâre a fost contestată pe calea arbitrajului.
Intervenienta a invocat, în principal, necompetenţa materială a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea prezentului litigiu, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea, ca nefondată, a acţiunii în anulare, motivând că hotărârea arbitrală este legală şi temeinică.
Excepţia de necompetenţă materială a fost reiterată în şedinţa publică de la 29.06.1994, când tribunalul a unit-o cu fondul cauzei.
Referitor Ia această excepţie, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Societatea comercială cooperatistă pe acţiuni “C.” Horezu a luat fiinţă prin însuşi contractul de societate încheiat între acţionari la 2.08.1991. Potrivit voinţei acţionarilor, regimul juridic al societăţii create este cel prevăzut în statutul propriu şi în legislaţia ţării. Această clauză de trimitere la legile aplicabile tipului de societate înfiinţată este, în absenţa altor stipulaţii contrare, de natură să facă incidente prevederile Regulamentului – model de ordine interioară pentru societatea comercială cooperatistă pe acţiuni, regulament aprobat prin decizia nr. 144 din 21.06.1991 a Biroului Executiv al Consiliului U., şi modificat prin Hotărârea U. nr. 15 din 16.12.1992.
Dispoziţiile acestui regulament sunt însă obligatorii pentru “organele de conducere ale societăţii, pentru membrii societăţii cu dublă calitate, de lucrători şi acţionari, precum şi persoanele încadrate în muncă în societate, indiferent de durata contractului de muncă”.
Prin semnarea contractului de societate, contestatorul dobândeşte dubla calitate de lucrător şi acţionar, în baza art. 4 din Hotărârea U. nr. 5 din 15.05.1992, care prevede că “personalul încadrat cu contract de muncă în organizaţiile cooperaţiei meşteşugăreşti, care au primit părţi sociale, contribuţii sau acţiuni, ca urmare a nominalizării patrimoniului cooperativelor meşteşugăreşti, uniunilor judeţene de cooperative, unităţilor anexe ale U. şi administraţiei centrale “U.”, dobândesc calitatea de cooperator, în temeiul acordului de participare la acţiunea de nominalizare”.
Pe cale de consecinţă, sancţiunile disciplinare susceptibile a fi aplicate persoanelor mai sus menţionate sunt cele prevăzute în Regulamentul -model de ordine interioară.
Potrivit aceluiaşi regulament, soluţionarea contestaţiei împotriva sancţiunii de excludere din societate este de competenţa Comisiei de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Organizaţiilor Cooperaţiei Meşteşugăreşti. Hotărârea Comisiei de Arbitraj fiind definitivă, potrivit art. 43 pct. 4, alin. 2 din Regulament, rezultă că singura cale de atac este cea a acţiunii în anulare, prevăzută de art. 340 şi urm. Cod proc. civilă. Regulamentul-model de ordine interioară, fiind normă obligatorie pentru categoria de persoane din care face parte şi contestatorul, tribunalul apreciază că dispoziţiile referitoare la competenţa Comisiei de Arbitraj au valoarea unei clauze compromisorii, fără a fi necesară reiterarea lor expresă în contractul de societate, din moment ce părţile au înţeles să completeze stipulaţiile acestuia cu celelalte reglementări în materie de societate comercială cooperatistă.
Pe de altă parte, susţinerea intervenientei că, cererea de faţă, nefiind patrimonială, nu poate constitui obiectul unei convenţii arbitrale, este neîntemeiată, dat fiind faptul că excluderea dintr-o societate antrenează atât efecte personal-nepatrimoniale, cât şi consecinţe patrimoniale.
Pentru aceste raţiuni, coroborat cu prevederile art. 364 Cod proc. civilă, potrivit cărora “părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale”, tribunalul apreciază că, în mod corect, a fost învestit cu soluţionarea prezentei acţiuni în anulare şi urmează a respinge, ca nefondată, excepţia de necompetenţă materială.
Referitor la fondul cauzei, se reţine că admisibilitatea acţiunii în anulare este reglementată de cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 364 lit. a) – i) Cod proc. civilă, iar contestatorul nu a precizat ipoteza legală aplicabilă litigiului său. Din analiza cererii de anulare rezultă că s-a invocat însuşi fondul cauzei, fără ca prin hotărârea pronunţată Comisia de Arbitraj să fi depăşit limitele competenţei sale sau să fi încălcat “ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii”.
în consecinţă, tribunalul apreciază că prezenta acţiune nu se întemeiază pe nici unul din cazurile enumerate de art. 364 Cod proc. civilă, spre a se impune desfiinţarea hotărârii arbitrale.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge, ca nefondată, acţiunea în anulare. Totodată, va fi respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie, faţă de respingerea excepţiei de necompetenţă şi faţă de împrejurarea că acţiunea în anulare a fost apreciată ca nefondată pentru alte considerente decât cele invocate de către intervenientă.
