Calitate procesuală pasivă a statului român reprezentat de Ministerul Finanţelor. Daune materiale şi moraleÎn acţiunea având ca scop repararea pagubei produse în procesul penal, persoana pretins vătămată în drepturile sale poate chema în judecată civilă statul, care este reprezentat de Ministerul Finanţelor. Reprezentarea în proces este prin Ministerul Finanţelor este dată de lege şi nu este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor impuse prin art. 504 şi art. 506 alin. 3 C.pr.civ., ci şi pentru orice alte pagube cauzate în procesul penal. Dacă şi în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile răspunderii pentru eroarea judiciară în sensul art. 504 C.pr.pen. ce se coroborează cu art. 998 C.civ. sau numai ale răspunderii civile având ca temei art. 998 – 999 C.civ. este o chestiune de probaţiune.Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 132 din 2 octombrie 2009Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 11.07.2008 reclamantul, deţinut în penitenciar, a solicitat de la statul român daune materiale şi morale de 5 (cinci) bani, în proporţie geometrică pe zi, pentru 60 de zile (5 bani) o zi; 10 bani a doua zi ş.a.m.d.Reclamantul a susţinut că urmare cercetării penale şi în cursul judecăţii statul prin reprezentanţii săi i-a încălcat drepturile constituţionale şi drepturile universale ale omului.În motivarea cererii de chemare în judecată au fost indicate articolele, textele de lege încălcate (art. 62, art. 64, art. 66, art. 92 Cod penal, precizate în Codul de procedură penală şi art. 172 Cod procedură penală), formulând critici şi cu privire la exercitarea mandatului de avocatul desemnat din oficiu.În baza sentinţei penale nr.212/2008 a Judecătoriei Piatra-Neamţ, reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de furt prevăzută de art. 208, art. 209 Cod penal şi se afla în executarea pedepsei.Reclamantul a precizat valoarea daunelor la suma de 5 milioane euro şi a motivat în fapt cererea de chemare în judecată, susţinând că în faza cercetării penale au fost încălcate dispoziţiile Codului de procedură penală indicate în cererea iniţială privind administrarea probelor, a cercetării la faţa locului, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 77002/14.01.2008.
La cererea reclamantului, tribunalul a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar în copie probele contestate, depoziţii de martori din dosarul penal, decizia penală nr. 150/AP/14.05.2008 a Tribunalului Neamţ – Secţia penală.Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 557 din 01 aprilie 2009, a respins ca nefondată acţiunea. Pentru a da hotărârea, tribunalul a constatat că la data de 18.01.2008 reclamantul a fost arestat, judecat penal, condamnat la 4 ani închisoare, fiind în executarea pedepsei la data sesizării instanţei.Încadrarea în drept a fost stabilită de prima instanţă în art. 998 Cod civil, iar în considerentele hotărârii s-a arătat că răspunderea statului este delictuală, obiectivă, întemeiată pe ideea de garanţie şi risc al activităţii pentru erorile judiciare. Simpla afirmaţie referitoare la existenţa unui prejudiciu nu îndreptăţeşte reparaţia prin echivalent bănesc, cel ce solicită daune având obligaţia de a le dovedi că s-au produs prin sentinţa evocată.În apelul declarat, reclamantul a formulat critici cu privire la aplicarea greşită a legii în stabilirea răspunderii statului, susţinând că sentinţa atacată nu cuprindea – în fapt şi în drept – acuzaţiile aduse statului român prin concluziile scrise, în care a arătat dispoziţiile din Codul de procedură penală încălcate în timpul anchetei şi prin condamnarea la privare de libertate. Apelantul a invocat că nu a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie, de dreptul la un proces echitabil, precum şi de dreptul de a fi egal în faţa legii, prezentând probele administrate în dosarul penal şi susţinând că urma papilară a fost plantată la locul faptei”, statul român fiind complice la înfăptuirea minciunii şi a falsului în justiţie.Prin întâmpinare, statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor a solicitat pe fond, respingerea apelului ca neîntemeiat, tribunalul reţinând, în raport de dispoziţiile art. 998-999 Cod civil, că nu au fost întrunite condiţiile răspunderii civile, reclamantul nedovedind legătura de cauzalitate între pretenţiile solicitate, prejudiciul cauzat, fapta ilicită, vinovăţia, condiţii prevăzute de art. 998-999 Cod civil, obligaţie impusă prin art.1169 Cod civil.
S-a mai invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive a statului român reprezentat de , fiind invocate dispoziţiile art.3 pct.81 din H.G. nr.34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, care prevăd că: Ministerul Finanţelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa organelor de justiţie, precum şi în alte situaţii în care participă în mod nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice civile, numai dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ”.Analizând lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că izvorul pretenţiilor reclamantului îl constituie cercetările penale ce au avut ca finalitate condamnarea reclamantului la o pedeapsă privativă de libertate. În acţiunea având ca scop repararea pagubei produse în procesul penal, persoana îndreptăţită poate chema în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice. În consecinţă, reprezentarea statului este dată de dispoziţiile legii speciale care reglementează, în speţă, cercetarea şi judecarea proceselor penale, a Codului de procedură penală. Dacă şi în ce măsură sunt îndeplinite condiţiile răspunderii, pentru eroarea judiciară în sensul art. 504 Cod procedură penală ce se coroborează cu art. 998 sau numai ale răspunderii civile, având ca temei art.998 – 999 Cod civil, este o chestiune de probaţiune. Reclamantul a invocat încălcarea drepturilor sale constituţionale, în opinia lui fiind incidente prevederile art. 52 din Constituţie ce reglementează dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică a obţine repararea prejudiciului cauzat. Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în condiţiile stabilite prin lege. Reprezentarea în proces de Ministerul Finanţelor Publice este dată prin lege nu numai de îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 504 şi 506 alin. 3 Cod procedură penală, ci şi pentru orice alte pagube cauzate în procesul penal.Cum reclamantul a indicat ca fapt cauzator al prejudiciului vătămarea dreptului său prin încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală privind administrarea probelor, calitatea procesuală pasivă revenea Ministerului Finanţelor Publice. Investind instanţa cu acţiune civilă, reclamantul avea obligaţia de a dovedi condiţiile răspunderii civile cerute de lege. Principiul răspunderii civile delictuale este enunţat de art. 998 Cod civil care prevede că orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”. Prejudiciul este elementul care determină obligaţia de reparaţiune, despăgubire fără daună, preexistentă nu se poate concepe. Alăturat acestuia trebuie să existe raportul de cauzalitate între culpă, care dă naştere responsabilităţi şi prejudiciu – din care decurge obligaţiunea de despăgubire.În cauză, reclamantul a indicat valoarea despăgubirilor, revenindu-i astfel şi sarcina probei în a dovedi existenţa prejudiciului, oricare ar fi fost componenţa acestuia, fie materială fie morală. Cercetarea penală s-a finalizat printr-o hotărâre definitivă a instanţei penale, ce are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, care judecă acţiunea civilă cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia (art.22 Cod procedură penală).În ce priveşte administrarea probelor în procesul penal, reclamantul – inculpat în acea cauză – a avut drept de plângere, de a formula apărări şi de a exercita căile de atac pentru a-şi dovedi nevinovăţia.
Dat fiind efectele hotărârii penale, instanţa civilă nu are competenţa de a stabili dacă a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie. Tribunalul a reţinut corect faptul că reclamantul nu se afla în situaţia achitării sau altei soluţii după condamnare, în care prejudiciul să fie prezumat, în sensul art. 504 Cod procedură penală, ci trebuia să îl dovedească pentru a se naşte obligaţia de desdăunare.Curtea a constatat că situaţia de fapt stabilită prin considerentele hotărârii atacate avea corespondent în probele dosarului. Hotărârea atacată cuprindea elementele prevăzute de art.261 pct.1-8 Cod procedură civilă, între care motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În partea introductivă a sentinţei au fost consemnate concluziile orale ale reclamantului, iar instanţa s-a pronunţat conform art.129 alin.6 Cod procedură civilă asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Faptul că în considerentele sentinţei nu erau redate concluziile scrise depuse de reclamant, în care îşi prezenta pretenţiile şi analiza probele administrate, nu a constituit motiv de nulitate care să impună, în apel, soluţia din art. 296 Cod procedură civilă, de schimbare în tot a hotărârii şi pe fond a admiterii pretenţiilor apelantului, iar în consecinţă, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea de apel a respins apelul ca neîntemeiat.
