– Legea nr. 53/2003: art. 283 alin. (1) lit. d)
– Legea nr. 130/1996: art. 12 alin. (2), art. 24 alin. (2), art. 25, art. 26
Art. 12 din Legea nr. 130/1996 prevede că, în cazul salariaţilor instituţiilor bugetare, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităţilor, la nivelul administraţiei sau al serviciilor publice locale pentru instituţiile din subordinea acestora şi la nivel departamental pentru instituţiile subordonate.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţilor de asistenţă socială, fără ca unităţile de asistenţă socială menţionate în lista publicată în Monitorul Oficial să fie în raporturi de subordonare cu părţile semnatare, pentru patronat, ale contractului colectiv de muncă este lovit de nulitate.
Verificarea formală efectuată de ministerul de resort, la înregistrarea contractului, potrivit condiţiilor de exigenţă ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 130/1996, nu paralizează o eventuală acţiune în nulitate pe aspectele supuse verificării, dat fiind că, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 şi art. 283 alin. (1) lit. d) C. mun., acţiunea în nulitatea unor asemenea contracte este admisibilă fără distincţie.
(Decizia civilă nr. 2331 din 19 octombrie 2010, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, dr. C.P.)
Prin sentinţa civilă nr. 371 din 10 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3710.1/30/2008, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Timiş în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, Federaţia Naţională Sindicală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România, Federaţia Sanitas şi Confederaţia Naţională a Sindicatelor Cartel Alfa şi s-a constatat nulitatea contractului colectiv de încheiat la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/16 din 26 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007 – 2009, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/16 din 26 noiembrie 2007 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 19 din 8 decembrie 2007, a fost încheiat din partea patronatului de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România.
Art. 12 din Legea nr. 130/1996 prevede că, în cazul salariaţilor instituţiilor bugetare, contractele colective de muncă se pot încheia la nivelul unităţilor, la nivelul administraţiei sau al serviciilor publice locale pentru instituţiile din subordinea acestora şi la nivel departamental pentru instituţiile subordonate. în speţă, contractul contestat a fost încheiat la nivelul unităţilor de asistenţă socială, fără ca unităţile de asistenţă socială menţionate în lista publicată în Monitorul Oficial să fie în raporturi de subordonare cu părţile semnatare, pentru patronat, ale contractului colectiv de muncă.
Potrivit art. 105 din Legea nr. 272/2004, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Nici la negocierea contractului colectiv de muncă, nici la semnarea acestuia nu au fost reprezentate Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţii aflate în subordinea consiliilor judeţene.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv Statutul Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România şi adresa nr. 214 din 20 martie 2008, emisă în dosarul nr. 3710/30/2008, tribunalul a reţinut că persoana care a participat din partea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, organizaţie neguvernamentală care reuneşte, pe baza liberului consimţământ, Consiliile Judeţene din România, nu a avut un mandat legal pentru a reprezenta membrii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România la negocierea şi semnarea contractului colectiv în cauză, aplicabil instituţiilor publice aflate în subordinea consiliilor judeţene.
în acest context, nu au fost reţinute apărările potrivit cărora, dacă Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a înregistrat şi a publicat în Monitorul Oficial, contractul colectiv de muncă la nivelul unităţilor de asistenţă socială pentru anii 2007-2009, se prezumă faptul că a fost verificată îndeplinirea condiţiilor legale necesare valabilităţii contractului colectiv, deoarece analiza şi constatarea nulităţii clauzelor contractuale este apanajul instanţei judecătoreşti competente, conform art. 24 din Legea nr. 130/1996.
Tribunalul a conchis că actul în discuţie nu se circumscrie, sub aspectul rolului şi mportanţei sale, prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, respectiv celor ale art. 236 alin. (4) C. mun., iar acţiunea în nulitate este întemeiată.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, solicitând modificarea în tot a sentinţei supusă reformării, în sensul admiterii acţiunii reclamantului, astfel cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, care, în opinia sa, se circumscri prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea a reţinut că ele au vizat, în esenţe faptul că aprecierile instanţei cu privire la legătura dintre reclamantul Consilii Judeţean Timiş şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România, persoan, juridică semnatară a contractului atacat, sunt contradictorii. Astfel, deşi s-a respin excepţia lipsei calităţii procesual active, ceea ce ar presupune că judecătorii fonduli au acceptat ideea că Uniunea a acţionat în calitate de reprezentantă a Consiliulu totuşi s-a apreciat că aceasta nu ar fi avut dreptul să semneze contractul în numeli autorităţii publice locale.
S-a arătat că, de vreme ce reclamantul nu are calitatea de semnatară ; contractului, el este lipsită de legitimare procesuală activă.
Cu privire la fondul litigiului, recurenta a susţinut, pornind de la conţinutul art. V. din Legea nr. 130/1996, că şi în cadrul instituţiilor publice contractele colective d< muncă pot fi încheiate pe mai multe niveluri, iar patronatul a fost legal reprezentat I; încheierea acordului colectiv a cărui nulitate s-a solicitat.
Inexistenţa raporturilor de subordonare între direcţiile generale de protecţie <copilului şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului este infirmat; de prevederile art. 2 lit. e) şi art. 17 din Legea nr. 252/2001, iar încheiere: contractelor colective de muncă la nivel de grup de unităţi nu reprezintă un atribu care să fie cu necesitate prevăzut de H.G. nr. 1432/2004, atâta timp cât acest< atribute sunt menţionate în Legea nr. 130/1996. încălcarea prevederilor art. 12 dir Legea nr. 130/1996 nu poate fi pusă în discuţie, atâta timp cât contractul a fos verificat pentru legalitate înainte de înregistrare.
Poziţia procesuală a intimatului reclamant Consiliul Judeţean Timiş a fost expri mată prin întâmpinarea depusă la dosar, prin care acesta a solicitat respingeree recursului, cu motivarea că legitimarea procesual activă în speţă se justifică prir pretinsa calitate de mandatar a Uniunii Consiliilor Judeţene din România care £ semnat contractul atacat, precum şi prin faptul că actul supus analizei produce efecte şi faţă de unitatea administrativ teritorială reclamantă.
Cu referire la fondul pretenţiilor, reclamantul susţine că în mod corect prime instanţă a constatat că între persoanele juridice care au semnat contractul colectiv de muncă pentru patronat şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Copilului Timiş nu există vreun raport de subordonare, iar atribuţiile Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România au fost depăşite prin semnarea actului.
Poziţia procesuală a reclamantului-intimat a fost susţinută şi de către Ministeru Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care, prin întâmpinarea depusă la dosar, a ceru respingerea recursului sindicatului pârât.
Analizând recursul pârâtului, prin prisma motivelor invocate şi a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare e prevederilor art. 3041 şi art. 312 alin. (1) C. pr. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Acţiunea reclamantului Consiliul Judeţean Timiş urmăreşte constatarea nulităţi absolute a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, pentru nerespectarea exigenţelor de reprezen-tativitate a persoanelor juridice care au semnat actul din partea patronatului, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Autoritates Naţională pentru Persoanele cu Handicap Bucureşti şi Unitatea Naţională a Consiliilor Judeţene din România.
Cum normele pe care reclamantul pretinde că părţile contractante le-au încălcat, respectiv cele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 130/1996, au un caracter absolut, fiind edictate pentru ocrotirea unui interes general, obştesc, este evident că acţiunea în nulitate poate fi invocată de orice persoană interesată.
Unitatea administrativ-teritorială este în mod direct interesată să obţină lipsirea de efecte a contractului în discuţie, de vreme ce actul a dat naştere unor obligaţii şi în sarcina sa.
Pe cale de consecinţă, Consiliul Judeţean Timiş are calitate procesual pasivă, iar critica recurentului adusă instanţei de fond pe această temă este nefondată.
Relativ la fondul litigiului dintre părţi, Curtea a constatat că în mod judicios prima instanţă a reţinut că Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unităţilor de asistenţă socială pe perioada 2007-2009, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse sub nr. 591/2007, încalcă prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă ale salariaţilor instituţiilor bugetare se pot încheia la nivelul unităţilor, la nivelul administraţiei sau al serviciilor publice locale, pentru instituţiile din subordinea acestora, şi la nivel departamental, pentru instituţiile subordonate.
în speţă, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, aşa cum a fost definită prin Statutul propriu, nu este o instituţie publică căreia să i se subordoneze, prin lege, autorităţile publice judeţene, ci o organizaţie neguvernamentală constituită conform Ordonanţei nr. 26/2000, care reuneşte pe baza liberului consimţământ consiliile judeţene din România.
Prin urmare, în lipsa unui mandat special, instituţia în discuţie nu poate să reprezinte, în cadrul convenţional reglementat de Legea nr. 130/1996, consiliile judeţene din România, ca instituţii publice ce au în subordine direcţiile judeţene de asistenţă socială.
Pe de altă parte, nici Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi nici Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap nu îndeplinesc exigenţele de reprezentativitate prevăzute art. 12 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.
Astfel, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului are, în esenţă, atribuţii generale în materie şi acţionează ca un garant al „respectării, pe teritoriul României, a drepturilor copilului prin intervenţia, în condiţiile legii, în procedurile administrative şi judiciare privind respectarea şi promovarea drepturilor copilului”.
Posibilitatea unei entităţi de a încheia în mod valabil un acord colectiv, potrivit legii-cadru, nu trebuie prevăzută expres în actul normativ care-i reglementează organizarea şi funcţionarea. în speţă, însă, între Autoritate şi direcţiile judeţene de asistenţă socială nu există un raport juridic de subordonare şi cu atât mai puţin, de finanţare, astfel încât instituţia în discuţie nu poate reprezenta în mod legal aceste direcţii, în înţelesul dat de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.
Cu atât mai evidentă este lipsa de calitate a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, deoarece O.G. nr. 14/2003, care reglementează organizarea şi funcţionarea acesteia exclude orice raport juridic de subordonare faţă de direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Cu privire la susţinerile recurentei că verificarea formală efectuată de ministerul de resort, la înregistrarea contractului, potrivit condiţiilor de exigenţă ale art. 25 şi 26 din Legea nr. 130/1996, ar paraliza o eventuală acţiune în nulitate pe aspectele supuse verificării, Curtea a constatat că, potrivit art. 24 alin. (2) din legea-cadru şi art. 283 alin. (1) lit. d) C. mun., acţiunea în nulitatea unor asemenea contracte este admisibilă fără distincţie.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt şi de drept mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) şi art. 3041 C. pr. civ., Curtea a respins recursul pârâtei.
