întrucât numai una dintre părţi este societate comercială, doar această putea acorda cocontractantului o participaţiune la beneficiile şi pierderile unei operaţiuni de comerţ.
Contractul de asociere nu conţine o clauză leonină câtă vreme fiecare parte şi-a asigurat realizarea unui interes practic.
(Secţia comercială, decizia nr. 888/9.09.1998)
Prin cererea formulată la 25.03.1998 împotriva sentinţei civile nr. 11.493/ 17.10.1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, apelanta S.C. „M.RT.”-S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata U.S.R., desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei, precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea apelului s-a susţinut nelegalitatea sentinţei pronunţate prin încălcarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, datorită faptului că, în cererea reconvenţională, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a convenţiei, cerere neevaluabilă în bani, şi a cărei soluţionare nu era în competenţa judecătoriei.
S-a susţinut, totodată, nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, concretizată în aceea că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că participarea atât la beneficii, cât şi la pierderile asociaţiunii este o condiţie de validitate a contractului, condiţie ce nu s-a îndeplinit, instanţa omiţând, în mod nejustificat, să observe că scutirea unuia din asociaţii în participaţiune este de fapt o clauză leonină, a cărei introducere în contract, explicit sau implicit, nu este permisă.
De asemenea, s-a susţinut netemeinicia sentinţei, prin aceea că intimata reclamantă, nefiind proprietara spaţiului, nu-1 putea închiria. Pentru a eluda dispoziţiile imperative privind închirierea, intimata reclamantă a recurs la forma contractului de asociere în participaţiune.
Apelanta a mai susţinut că preluarea şi folosirea spaţiului nu s-a făcut decât cu data de 1.10.1995, după ce s-au făcut reparaţiile pe cheltuiala sa, spaţiul fiind impropriu pentru a fi folosit.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele: Prin acţiunea formulată la 7.11.1996, reclamanta U.S.R. a solicitat obligarea S.C. „M.T.P.”-S.R.L. la plata sumei de 5.900.000 lei, din care 5.400.000 lei cheltuieli de tehnoredactare a revistei L. şi 500.000 lei contravaloarea folosinţei unor mijloace fixe, pe perioadele 14-30.09.1995 şi 1-20.04.1996, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii s-a susţinut că prin contractul de asociere în participaţiune pârâta s-a obligat să tehnoredacteze revista L. şi să plătească lunar suma de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea folosinţei unor mijloace fixe, obligaţii pe care pârâta nu şi le-a îndeplinit.
Prin cererea reconvenţională, pârâta-reclamantă a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune înregistrat sub nr. 232/14.09.1995, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 251 Cod comercial.
în motivarea cererii reconvenţionale s-a susţinut că în contract s-a prevăzut participarea reclamantei doar la beneficiile realizate şi nu s-a prevăzut şi participarea la pierderi, situaţie în care s-au încălcat dispoziţiile art. 251 Cod comercial.
Prin întâmpinare la cererea reconvenţională reclamanta a susţinut faptul că apărarea pârâtei-reclamante este eronată, întrucât, în realitate, s-a pus la dispoziţia acesteia un spaţiu de 57 m.p., cu dotările aferente necesare editării revistei P., revistă care a fost şi a rămas în permanenţă o afacere exclusivă a pârâtei. în contraprestaţie, pârâta s-a obligat să asigure tehnoredactarea revistei L. şi plata sumei de 500.000 lei.
De asemenea, a susţinut că nu a participat nici la beneficiile realizate de pârâtă şi că, potrivit art. 969,942,943,945,947 şi 948 Cod civil, contractul încheiat este perfect valabil.
Prin sentinţa civilă nr. 11.493/17.10.1997, instanţa a admis acţiunea reclamantei, a obligat pârâta la plata sumei de 5.900.000 lei şi la 10.000 lei cheltuieli de judecată, şi a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională.
Analizând cererile de chemare în judecată formulate de către ambele părţi, sub aspectul competenţei materiale a instanţei, se constată că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, competenţa soluţionării acţiunii reclamantei aparţine judecătoriei.
Potrivit aceluiaşi text de lege, cererea reconvenţională ar fi trebuit să se judece de către Tribunalul Bucureşti.
Conform art. 17 Cod procedură civilă, „cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală”.
Prin acest text de lege s-a consacrat o prorogare legală de competenţă, potrivit cu care instanţa învestită cu cererea principală este competentă a soluţiona şi cererile accesorii, precum şi cele incidentale.
Confruntată cu problema stabilirii competenţei materiale a instanţei în cazul în care una din cereri este de competenţa unei instanţe, iar a doua cerere este de competenţa altei instanţe, doctrina juridică a susţinut faptul că, într-o asemenea situaţie, cererea reconvenţională, fiind o cerere incidenţă, competenţa soluţionării ambelor cereri aparţine instanţei competente să judece cererea principală, potrivit art. 17 Cod procedură civilă.
Argumentul unei asemenea interpretări 1-a constituit faptul că dispoziţiile art. 17 Cod procedură civilă, fiind cuprinse în titlul III, cu denumirea „dispoziţii speciale”, derogă de la dispoziţiile generale de stabilire a competenţelor de soluţionare a cauzelor consacrate în art. 1-16 Cod procedură civilă.
Achiesând la o asemenea interpretare, primul motiv invocat de către apelantă este neîntemeiat.
în ce priveşte cel de al doilea motiv de apel, examinând dispoziţiile art. 251 Cod comercial, se reţine faptul că acest contract există atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăţi o participaţiune la beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregului comerţ.
în cauză, contractul s-a încheiat între U.S.R. şi S.C. „M.T.P.”-S.R.L. Din calităţile părţilor contractuale rezultă că numai S.C. „M.T.P.”-S.R.L. este societate comercială, U.S.R. neavând calitate de comerciant.
în consecinţă, numai S.C. „M.T.R”-S.R.L. putea acorda contractantului U.S.R. o participaţiune Ia beneficiile şi pierderile unei operaţiuni de comerţ.
Din conţinutul contractului rezultă faptul că U.S.R. a pus la dispoziţie S.C. „M.T.P.”-SRL un spaţiu de 57 m.p., cu dotările aferente şi mijloace fixe necesare pârâtei-reclamante, pentru editarea revistei R
în schimbul acestui aport la asociaţiune, pârâta-reclamantă s-a obligat să tehnoredacteze revista L. şi să plătească suma de 500 mii lei lunar, precum şi cheltuielile de întreţinere a spaţiului.
Potrivit art. 255 Cod comercial, „convenţiile părţilor determină forma, întinderea şi condiţiile asociaţiunii”.
Având în vedere faptul că numai S.C. „M.T.P.”-S.R.L. este societate comercială, rezultă că operaţiunea comercială pe care părţile trebuiau să o efectueze împreună în baza contractului de asociere în participaţiune nu poate fi decât editarea revistei P.
Pentru această operaţiune comercială, prin convenţie, părţile determină întinderea şi condiţiile asociaţiunii.
Din conţinutul contractului rezultă faptul că nu s-au stabilit condiţiile de participare la beneficiile şi pierderile editării revistei a ambelor părţi. în schimb pârâta reclamantă s-a obligat să asigure tehnoredactarea revistei L. şi să plătească suma de 500.000 lei lunar pentru folosirea mijloacelor fixe, obiectelor de inventar şi a celorlalte dotării aferente suprafeţei de 57 m.p.
Stabilind aceste condiţii şi întinderea obligaţiilor părţilor, reclamanta nu este ţinută să suporte eventuale pierderi ale operaţiunii comerciale, după cum nu participă nici la beneficiile rezultate din operaţiunea comercială.
Pentru a nu participa la beneficii şi pierderi părţile au convenit obligaţia pârâtei-reclamante de a asigura tehnoredactarea revistei L. şi plata sumei de 500 mii lei lunar.
Aceste condiţii ale contractului nu reprezintă o clauză leonină, câtă vreme reclamanta nu a participat la beneficiile operaţiunii de comerţ, ambele părţi realizându-şi practic un interes (pârâta beneficiind de dreptul de folosinţă a spaţiului şi a mijloacelor fixe, iar reclamanta dobândind obligaţia pârâtei la asigurarea tehnoredactării revistei şi a sumei de 500 mii lei).
în consecinţă, cel de al doilea motiv al apelului este neîntemeiat.
în ce priveşte cel de al treilea motiv, potrivit cu care reclamanta nu putea închiria spaţiul, întrucât nu avea drept de proprietate asupra acestuia, ci doar un drept de administrare, instanţa constată faptul că şi în condiţiile în care reclamanta ar fi avut doar un drept de creanţă prin folosirea spaţiului, acest drept putea face obiectul unui aport la asocierea în participaţiune, părţile fiind libere, potrivit art. 255 Cod comercial, să stabilească forma asocierii, întinderea şi condiţiile de ale contractului.
Având în vedere motivele de fapt reţinute de instanţă, precum şi temeiurile legale precizate în prezenta hotărâre, instanţa constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
