Autoritate de lucru judecat. Condiţii. Hotărâre care nu a fost comunicată. Apel. Admisibilitate.


O cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată.

Pentru a exista autoritate de luru judecat trebuie să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

O hotărâre care nu a fost comunicată, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

(Secţia comercială, decizia nr. 747/10.06.1998)

Prin sentinţa civilă nr. 1.001/26.01.1998, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind respinsă acţiunea reclamantei împotriva pârâtei.

împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat apel, arătând că sentinţa civilă nr. 5.242/8.05.1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 1, nu a fost comunicată, fiind privată astfel de exercitarea căii legale de atac (apel), iar, pe de altă parte, sentinţa de mai sus este nedefinitivă, neputându-se invoca excepţia autorităţii de lucru judecat.

La dosar a fost depusă adresa Judecătoriei sectorului 1 către reclamanta-apelantă, în care se arată că dovezile de comunicare ale sentinţei civile nr. 5.242/8.05.1996 nu sunt returnate pentru nici o parte, neapărând nici în borderoul de expedieri.

Analizând motivele de apel şi coroborând cu actele dosarului, instanţa reţine că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 1201 şi art. 166 Cod proc. civilă, o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.

Cum sentinţa civilă nr. 5.242/8.05.1996 nu a fost comunicată (dovezi în acest sens neexistând la dosar), iar termenul de apel curge de la comunicare, rezultă că această hotărâre nu este definitivă şi, deci, nu a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 166 Cod proc. civilă.

în consecinţă, instanţa de apel constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului şi, prin urmare, în conformitate cu art. 297 Cod proc. civ, va admite apelul, va desfiinţa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleeaşi instanţe.