Fond – Contencios administrativ – contestaţie la executare- competenţă materială


Dosar nr. 2758/88/2008TRIBUNALUL TULCEASECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIVSentinţa civilă Nr. 174Şedinţapublică de la 05 Februarie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2758/88/2008 contestatoarea… a formulat contestaţie, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Tulcea – Serviciul Impozite şi Taxe Locale, împotriva titlului executoriu nr. 119983 din 15.10.2008, a somaţiei de plată nr. 111765 din 15.10.2008 şi a procesului – verbal nr. 111764 din 15.10.2008

În motivare, contestatoarea a făcut o expunere a situaţiei de fapt arătând că deşi şi-a îndeplinit întocmai şi la timp obligaţiile fiscale, înregistrările efectuate de intimată nu au fost corect făcute.

S-a ataşat contestaţiei o serie de înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 29.01.2009 instanţa a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea.

Asupra acestei excepţii, instanţa reţine următoarele:

La data de 15.10.2008 intimata Primăria Municipiului Tulcea – Serviciul Impozite şi Taxe Locale a emis titlul executoriu nr. 119983, somaţia nr. 111765 şi procesul-verbal privind calculul majorilor de întârziere nr. 111764 toate privind-o pe contestatoarea… şi pe defunctul soţ al acesteia.

Conform art. 169 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului Cod de către organele de executare precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii iar potrivit art. 169 alin. 4 din O.G. nr. 92/2003 contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedura de urgenţă.Cum în cauză titlul de creanţă a devenit titlu executoriu fiind emisă şi o somaţie către contestatoare şi cum competenţa materială de a soluţiona contestaţia la executare revine judecătoriei, urmează ca instanţa să admită excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Tulcea şi să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea.