Cadru didactic. Decontare transport. Decontarea cheltuielilor de deplasare cu autoturismul personal doar pentru porţiunea de drum pe care nu există transport în comun. Nelegalitate


– Legea nr. 128/1997: art. 104 alin. 3

în cazul în care pe o porţiune de drum există transport în comun – respectiv pe aceea dintre localitate de domiciliu şi o localitate de pe traseu, iar pe o alta – de la această din urmă localitate şi până la sediul unităţii de învăţământ acest transport nu există, nu se poate accepta ca decontarea să se facă doar pentru porţiunea de drum pe care nu există transportul în comun. Aceasta întrucât astfel, persoana respectivă ar fi nevoită să-şi lase autoturismul în localitatea de pe traseu în permanenţă, fiind deci în imposibilitatea de a-şi utiliza autoturismul proprietate personală în localitatea de domiciliu sau, cu alte cuvinte, în afara scopului deplasării la unitatea de învăţământ, ceea ce nu poate fi admis.

(Decizia nr. 1188/R din 12 mai 2009)

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 13.02.2009, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Liber din învăţământ Maramureş în contradictoriu cu pârâţii: Şcoala Remetea Chioarului, Consiliul local Remetea Chioarului, Primarul comunei Remetea Chioarului şi în consecinţă:

Pârâţii au fost obligaţi să acorde cadrului didactic C.M.D. contravaloarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pe ruta: Baia Mare – Berchezoaia dus-întors pe perioada: octombrie 2007 – iunie 2008, suma de 445,4 lei, actualizată la data plăţii cu indicele de inflaţie.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Şcoala cu Clasele l-VIII Remetea Chioarului, solicitând admiterea recursului, modificarea soluţiei în sensul admiterii în parte a acţiunii cu consecinţa diminuării sumei solicitate cu 256,5 lei.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 104 alin. 3 din Legea nr. 128/1997 personalului didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de şi căruia nu i se poate oferi o locuinţă corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reşedinţă la locul de muncă şi de la locul de muncă în localitatea de reşedinţă.

Acelaşi text legal prevede că în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 I benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. în cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.

După raţionamentul recurentei s-ar impune ca reclamantei să i se deconteze doar abonamentul pe ruta Baia Mare – Berchez, deoarece există rută de transport în comun, iar pentru distanţa Berchez – Berchezoaia s-ar putea deconta contravaloarea 7,5 I benzină Premium /100 km parcurşi.

Dacă s-ar accepta acest raţionament atunci ar însemna ca reclamanta să lase autoturismul proprietate personală în Berchez tot timpul iar pe ruta Baia Mare -Berchez să circule cu transportul în comun. Or, în acest fel reclamanta ar fi privată de autoturismul său în localitatea de domiciliu Baia Mare.

Prin urmare reclamantei i se cuvine decontarea contravalorii a 7,5 I benzină Premium la 100 km parcurşi, dat fiind că transportul pe ruta Berchez – Berchezoaia se poate face doar cu autoturismul proprietate personală, fiind astfel lipsit de relevanţă că pe ruta Baia Mare – Berchez există transport în comun cât timp reclamanta este nevoită să vină cu autoturismul său din Baia Mare, dat fiind că nu poate să îl lase în Berchez pentru a circula cu autoturismul doar pe ruta Berchez – Berchezoaia.

Pentru considerentele expuse anterior. Curtea de Apel în temeiul art. 312 alin. 3 C. pr. civ., va respinge ca recursul declarat de pârâta Şcoala cu Clasele l-VIII Remetea Chioarului împotriva sentinţei civile nr. 136 din 13 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş, pe care o va menţine în totul. (Judecător loan Daniel Chiş)