– Codul muncii
Trimiterea la dispoziţiile contractului colectiv de muncă, făcută în finalul contractului individual de muncă al reclamantului şi însuşită de ambele părţi semnatare, are cel puţin semnificaţia unei clauze individuale la contractul individual de muncă, obligatorie pentru părţi, chiar dacă nu există vreun act adiţional prin care să se fi convenit expres prelungirea efectelor contractului colectiv de muncă.
Nu se poate reţine consecinţa nevalabilităţii clauzei menţionate din pricina erorii materiale. Din punctul de vedere al recurentei poate exista o atare eroare, dar în condiţiile în care a fost inserată în cuprinsul unui act bilateral, se produc efectele juridice aferente clauzei, recurenta urmând a suporta consecinţele erorii pe care a comis-o. Pentru a fi aptă a determina nulitatea actului în discuţie, trebuie ca eroarea să fie una obstacol (purtând asupra naturii actului ce se înclxeie sau asupra identităţii obiectului) sau una viciu de consimţământ (purtând asupra calităţilor substanţiale ale obiectului sau asupra identităţii cocontractantului), ceea ce nu este cazul în speţă. Eroarea recurentei este una indiferentă din punct de vedere juridic, neavând nici o influenţă asupra validităţii actului juridic încheiat.
(Decizia nr. 2417/R din 10 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 596 din 09.03.2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.R.F. în contradictoriu cu pârâta SC B.S. SA Cluj şi în consecinţă a fost obligată pârâta la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de concediu aferentă anului 2008.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC B.S. SA, solicitând modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acţiunii.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate. Curtea reţine următoarele:
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Esenţial pentru soluţionarea acestuia este a se stabili dacă contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a supravieţuit ulterior ultimei prelungiri explicite a acestuia.
Curtea apreciază că dispoziţiile din acest contract au supravieţuit, cel puţin în raporturile dintre reclamant şi pârâtă, datorită faptului că în contractul individual de muncă încheiat între aceştia la data de 08.02.2008 se face menţiunea că „acest contract individual de muncă se completează cu dispoziţiile contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul angajatorului, înregistrat sub nr. 22027/25.06.2004. Prin urmare, chiar dacă nu există vreun act adiţional ulterior celui din 03.06.2005, prin care să se fi convenit expres prelungirea efectelor contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 22027/25.06.2004, între părţile litigiului s-a convenit expres/s verbis că se vor aplica aceste dispoziţii, deci implicit şi cele privind acordarea primei de concediu.
Apare deci ca obligatorie acordarea acestei prime de către angajator, dacă nu în baza unui contract colectiv de muncă formal prelungit, în baza convenţiei individuale încheiate cu reclamantul. Trimiterea la dispoziţiile contractului colectiv de muncă, făcută în finalul contractului individual de muncă al reclamantului şi însuşită de ambele părţi semnatare are cel puţin semnificaţia unei clauze individuale la contractul individual de muncă, obligatorie pentru părţi, nefiind prezentă nici o situaţie de nelegalitate care să împiedice caracterul efectiv al acestei stipulaţii.
Nu se poate reţine consecinţa propusă de intimată, aceea a nevalabilităţii clauzei menţionate din pricina erorii materiale, cum califică aceasta inserarea acestei trimiteri în contractului individual de muncă al reclamantului. Din punctul de vedere al părţii (al recurentei pârâte) poate exista o atare eroare, dar în condiţiile în care a fost inserată în cuprinsul unui act bilateral, se produc efectele juridice aferente clauzei, recurenta urmând a suporta consecinţele erorii pe care a comis-o. Pentru a fi aptă a determina nulitatea actului în discuţie, trebuie ca eroarea să fie una obstacol (purtând asupra naturii actului ce se încheie sau asupra identităţii obiectului) sau una viciu de consimţământ (purtând asupra calităţilor substanţiale ale obiectului sau asupra identităţii cocontractantului), ceea ce nu este cazul în speţă. Eroarea recurentei este una indiferentă din punct de vedere juridic, neavând nici o influenţă asupra validităţii actului juridic încheiat. în acest sens se reţin prevederile art. 953 şi 954 C. civ.
Faţă de aceste considerente şi de prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ. (Judecător Ioana Tripon)
