– Codul muncii: art. 268 alin. 2
Nu este suficientă, pentru a îndeplini condiţia prevăzută art. 268 alin. 2 lit. b), c) şi f) din Codul muncii, indicarea doar generică a faptului că salariatul a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Condiţia precizării concrete a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, a fost stabilită ca o garanţie a posibilităţii verificării legalităţii deciziei de sancţionare de către instanţa de judecată şi pentru a echilibra raportul dintre angajator şi angajat, având în vedere că doar primul are posibilitatea emiterii unilaterale a deciziei de sancţionare.
(Decizia nr. 2477/R din 13 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1469 din 15 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Sălaj, s-a respins contestaţia precizată formulată de reclamantul P.C., împotriva Deciziei de concediere nr. 382 din 27.02.2009 emisă de intimata SC N.R. SRL.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 268 alin. 2 lit. b), c) şi f) din Codul muncii decizia de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea; instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Din lectura deciziei atacate reiese că aceasta nu menţionează prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat ci doar indică în mod generic că reclamantul a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Or această indicare generică nu este suficientă pentru a îndeplini condiţia prevăzută de textul legal anterior citat.
Condiţia precizării concrete a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat a fost stabilită ca o garanţie a posibilităţii verificării legalităţii deciziei de sancţionare de către instanţa de judecată şi pentru a echilibra raportul dintre angajator şi angajat având în vedere că doar primul are posibilitatea emiterii unilaterale a deciziei de sancţionare.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a încălcat prin acţiunile sale şi faptele comise prevederile art. 1 alin. 3 lit. a), art. 8 alin. 3 lit. f), i) şi j) şi art. 9 lit. c) şi x) din Regulamentul Intern al societăţii intimate.
Instanţa a reţinut aceasta din chiar Regulamentul Intern al societăţii intimate depus la dosarul de fond, şi reţine filele 15-31 unde se află acesta, dar curtea constată că o indicare ulterioară nu acoperă nulitatea, dat fiind că menţionarea prevederilor încălcate trebuie să se facă în chiar decizia de sancţionare, condiţie prevăzută expres de art. 268 alin. 2 lit. b) din Codul muncii.
De asemenea decizia atacată nu cuprinde nici o menţiune privind motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea şi nici instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 C. pr. civ., curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul P.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 1469 din 15 iunie 2009 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. 1225/84/2009, pe care o va modifica, în sensul că va admite acţiunea precizată formulată de reclamantul P.C.A. în contradictoriu cu pârâta SC N.R. SRL şi, în consecinţă va constată nulitatea absolută a deciziei de sancţionare nr. 382/27.02.2009 emisă de SC N.R. SRL, iar în temeiul art. 78 din Codul muncii va dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii acestei Decizii, prin reîncadrarea acestuia pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă şi va obliga pârâta să-i plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite acestuia pe perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrarea efectivă, cu dobânda legală aferentă, de la scadenţa sumelor, până la data achitării efective. (Judecător loan Daniel Chiş)
