– Cod procedură civilă: art. 1191
– Codul muncii: art. 158
Semnarea contractului individual de muncă cu specificarea funcţiei de agent transporturi nu semnifică imposibilitatea probei contrare, atâta timp cât există contra-înscrisuri în care se recunoaşte de către angajator că reclamantul a funcţionat ca agent transport valori.
Clasificarea ocupaţiilor din România are sensul de a grupa, de a înregistra, prin acte succesive de luare în evidenţă, acele ocupaţii care apar în derularea raporturilor de muncă, fiind deci logic a se face evidenţierea unei ocupaţii în COR ulterior apariţiei ei pe piaţa muncii.
Impedimentul procedural adus de art. 1191 C. pr. civ. nu este operant, întrucât contraînscrisul depus dovedeşte simulaţia parţială în ce priveşte salariul declarat prin contractul individual de muncă şi cel avut în vedere în realitate între părţi, situaţie în care probele testimoniale nu fac decât să întărească această contraprobă.
Nerelevantă este şi invocarea art. 158 C. muncii, întrucât atâta timp cât nu există o clauză prin care să se solicite asigurarea confidenţialităţii salariului şi de către angajat, această obligaţie cade doar în sarcina angajatorului, în timp ce angajaţii sunt doar beneficiarii acestei dispoziţii legale, neavând nicio obligaţie sub acest aspect: pe scurt, pot alege să releve şi altora cuantumul salariului lor.
(Decizia nr. 2091/R din 20 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1305 din 14 mai 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de către reclamantul F.l. în contradictoriu cu pârâta SC F.S.R. SRL şi în consecinţă s-a constatat că raportul juridic între reclamant şi pârâtă a început în data de 24.01.2008 şi a durat până la data de 29.12.2008, reclamantul având funcţia de agent transport valori.
S-a constatat că în perioada 24.01.2008-29.02.2008 reclamantul a avut un salariu de 800 lei, iar în perioada 01.03.2008 – 19.12.2008 a avut un salariu de 900 lei.
A fost obligată pârâta să efectueze modificările cuvenite în carnetul de muncă în ce priveşte data începerii raporturilor de muncă, funcţie şi salariu.
A fost obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2700 lei reprezentând drepturi salariate neachitate pe perioada 01.10.2008 – 19.12.2008 cu dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata integrală.
S-au respins celelalte capete de cerere.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC F.S.R. SRL Satu Mare, solicitând admiterea acestuia cu modificarea în tot a sentinţei atacate.
Analizând sentinţa atacată, Curtea reţine următoarele:
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Raportat la funcţia deţinută de reclamant în cadrul societăţii pârâte, Curtea constată că semnarea contractului individual de muncă de către reclamant cu specificarea funcţiei de agent transporturi nu semnifică imposibilitatea juridică de a proba în contra, atâta timp cât există contraînscrisuri, anume, pe de o parte, legitimaţie de serviciu a reclamantului emisă de pârâtă, iar pe de altă parte, adresa directorului transport valori către departamentul al firmei în care se recunoaşte de către angajator că reclamantul a funcţionat ca agent transport valori. Proba testimonială administrată la fond vine doar ca o completare la aceste probe cu înscrisuri, făcând pe deplin dovedit primul capăt de cerere.
împrejurarea că funcţia de agent transport valori a fost implementată în „Clasificarea ocupaţiilor din România” doar la data de 21.03.2008 prin Ordinul nr. 179/13.03.2008 şi Ordinul nr. 170/10.03.2008, ambele publicate în Monitorul Oficial din
21.03.2008, nu are relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât probele au demonstrat că şi anterior acestui moment, prestată de reclamant a corespuns funcţiei reclamate. Pe de altă parte, clasificarea ocupaţiilor din România nu are alt sens decât acela de a grupa, de a înregistra, prin acte succesive de luare în evidenţă, acele ocupaţii care apar în derularea raporturilor de muncă, fiind deci logic a se face evidenţierea unei ocupaţii în COR ulterior apariţiei ei pe piaţa muncii.
Irelevantă este şi împrejurarea că nu s-a solicitat de către reclamant modificarea felului muncii, întrucât, aşa cum s-a arătat, acesta a prestat în realitate funcţia de agent transport valori, nefiind necesar, timp de aproape un an, să solicite o modificare a contractului individual de muncă pentru a presta acest fel de muncă.
Considerentele de mai sus, relative la proba cu înscrisuri şi martori făcute, sunt valabile şi în ce priveşte salariul avut de reclamant şi respectiv datorat de pârâtă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă. Impedimentul procedural adus de art. 1191 C. pr. civ., invocat de recurentă, nu este operant, întrucât contraînscrisul depus (adresa emanând de la pârâtă) dovedeşte simulaţia parţială în ce priveşte salariul declarat prin contractul individual de muncă şi cel avut în vedere în realitate între părţi, situaţie în care probele testimoniale nu fac decât să întărească această contraprobă.
Nerelevantă este şi invocarea art. 158 C. muncii, întrucât atâta timp cât nu există o clauză prin care să se solicite asigurarea confidenţialităţii salariului şi de către angajat, această obligaţie cade doar în sarcina angajatorului, în timp ce angajaţii sunt doar beneficiarii acestei dispoziţii legale, neavând nici o obligaţie sub acest aspect: pe scurt, pot alege să releve şi altor cuantumul salariului lor.
Văzând şi prevederile art. 304 pct. 6 şi 7, art. 3041 şi art. 312 alin. 1 C. pr. civ. (Judecător Ioana Tripon)
