– Codul muncii: art. 270
Uzura normală a bunului trebuie suportată de angajator, întrucât bunul a fost încredinţat angajatului ca maşină de serviciu, deci în considerarea interesului societăţii. Evident, a avea la îndemână maşina de serviciu este şi în interesul şi pentru comoditatea angajatului, însă interesul principal este al angajatorului. Cheltuielile ocazionate de înlocuirea pieselor la un autoturism al firmei, nu antrenează răspunderea patrimonială a angajaţilor, nereprezetitând o pagubă materială produsă angajatorului din vina şi în legătură cu pârâţilor, ci încadrându-se în situaţia de excepţie prevăzută la alin. 2 al articolului menţionat, anume în riscul normal al serviciidui.
(Decizia nr. 2135/R din 22 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 237 din 2 februarie 2009 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S C. M. SRL Gherla împotriva pârâţilor R.T.G. şi J.A.M., având ca obiect un litigiu de muncă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC M. SRL Gherla, solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii introductive.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Apărările pârâţilor intimaţi sunt întemeiate cât priveşte prejudiciul reprezentat de contravaloarea reparaţiilor la autoturism.
Astfel, chiar dacă acesta nu era în proprietatea societăţii reclamante, în mod evident, era la dispoziţia acesteia faptic, astfel încât a putut fi pus la îndemâna pârâţilor pentru a se deplasa de la domiciliu la locul de muncă.
Contractul de comodat depus în probaţiune de reclamantă pentru a justifica în speţă calitatea procesuală activă sub acest aspect nu este opozabil pârâţilor, neavând dată certă, însă chiar făcând abstracţie de această probă, Curtea constată că reclamanta are calitatea de a solicita restituirea cheltuielilor făcute de ea pentru repararea autoturismului asupra căruia a exercitat posesia faptică şi pe care l-a încredinţat pârâţilor, întrucât cheltuielile necesare folosinţei lucrului sunt un accesoriu al folosinţei, aş acum s-a arătat în doctrină.
Solicitarea nu este însă fondată, deoarece aşa cum reiese din facturile depuse în probaţiune, reparaţiile au corespuns uzurii normale a autovehiculului, constând din înlocuirea unor piese care se uzează în timp ca urmare a folosirii normale a autovehiculului. Nefiind invocate nici o împrejurare în care pârâţii ar fi prejudiciat în alt mod autoturismul, printr-o folosire necorespunzătoare sau prin producerea vreunui accident, nu se poate constata vreo culpă din partea acestora raportat la necesitatea de a fi reparat autoturismul. Simpla afirmaţie a reclamantei că pârâţii au folosit bunul necorespunzător nu este suficient, fiind necesare probe în acest sens, care însă nu au fost aduse. Or, uzura normală a bunului trebuie suportată de angajator, întrucât bunul a fost încredinţat angajatului ca maşină de serviciu, deci în considerarea interesului societăţii. Evident, a avea la îndemână maşina de serviciu este şi în interesul şi pentru comoditatea angajatului, însă în general, interesul principal este al angajatorului, care în acest mod asigură o mai rapidă deplasare a angajaţilor săi pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Ca atare şi cheltuielile curente legate de autoturism trebuie să fie tot în sarcina acelui contractant care are beneficiul major, anume, angajatorul. De altfel, singurul temei juridic invocat de reclamanţi pentru a solicita aceste despăgubiri îl reprezintă răspunderea patrimonială a salariaţilor, or cheltuielile ocazionate de înlocuirea pieselor la un autoturism al firmei nu se încadrează în textul de lege incident, anume, art. 270 C. muncii, nereprezentând o pagubă materială produsă angajatorului din vina şi în legătură cu munca pârâţilor, ci încadrându-se în situaţia de excepţie prevăzută la alin. 2 al articolului menţionat, anume, în riscul normal al serviciului.
Faţă de aceste considerente, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat. (Judecător Ioana Tripon)
