Este adevărat că hotărârea pronunţată cu lipsă de procedură este lovită de nulitate absolută, dar această nulitate poate fi invocată numai de partea care a fost vătămată.
Punerea în întârziere, aplicabilă în raporturile civile, nu-şi are aplicarea în raporturile comerciale, debitorul fiind de drept în întârziere, conform art. 43 Cod comercial.
(Secţia comercială, decizia nr. 1.133/16.12.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 8.596 din 30.11.1995, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei S.C. “M.” – S.A. şi a obligat pârâta S.C. “C. A.” – S.A. la plata sumei de 2.339.717 lei, contravaloare marfă, la 2.339.717 lei, penalităţi de întârziere şi la 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel S.C. “C. A.” – S.A., criticile vizând faptul că instanţa s-a pronunţat cu lipsă de procedură cu intimata-reclamantă, că nu a fost pusă în întârziere conform Legii nr. 76/ 1992, fiind numai declarată în incapacitate de plată, că nu i s-a comunicat copie de pe acţiune şi acte şi, în sfârşit, că nu datorează penalităţi de întârziere, întrucât livrarea nu s-a făcut în baza unui contract comercial, care să prevadă o sancţiune penalizatoare.
Examinând motivele de apel, în raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:
– este adevărat că hotărârea pronunţată cu lipsă de procedură este lovită de nulitate absolută, dar nulitatea poate fi invocată de partea care a fost vătămată. în speţă, reclamanta-intimată nu a atacat sentinţa pronunţată;
– faptul că nu i-a fost comunicată acţiunea şi actele anexă nu are relevanţă, nerespectarea acestei obligaţii nefiind sancţionată, iar pârâta-apelantă fiind legal citată, avea cunoştinţă de existenţa pe rol a cauzei, deci nu i s-a încălcat dreptul de apărare;
– reclamanta-intimată a făcut dovada notificării incapacităţii de plată, înscris din cuprinsul căruia rezultă şi punerea în întârziere. Punerea în întârziere, aplicabilă în raporturile civile, nu-şi are aplicarea în raporturile comerciale, debitorul fiind de drept în întârziere, conform art. 43 Cod comercial;
– dacă avea apărări de făcut pe debitul principal, apelanta le putea face şi în calea de atac, când putea solicita probe, apelul fiind o cale devolutivă;
– în ce privesc penalităţile de întârziere, tribunalul constată că, în adevăr, prin modul de realizare a relaţiilor comerciale, în lipsa unui înscris, părţile nu au convenit şi prestabilit o clauză penală privind sancţionarea debitorului obligaţiei neîndeplinite, situaţie în care, eronat, instanţa de fond a obligat apelanta la plata penalităţilor de întârziere.
Faţă de cele arătate, în baza art. 296 Cod proc. civilă, apelul urmează a fi admis, sentinţa civilă atacată urmând a fi schimbată în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind penalităţile de întârziere.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
