Camera preliminară. Înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul la domiciliu


Tribunalul TELEORMAN Sentinţă penală nr. 99 din data de 02.12.2014

Prin încheierea din data de 27 noiembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria, în temeiul art. 207 alin.2 C.p.p., s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar, luată față de inculpatul DAG prin ordonanța nr. … din data de 30.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Totodată a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria și în baza art. 215 alin. 7 C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar, dispusă prin ordonanța nr. … din data de 30.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, cu măsura arestării preventive a inculpatului DAG pe o durată de 30 de zile, de la data de 27.11.2014 până la data de 26.12.2014 inclusiv.

În baza art. 230 C. proc. pen. s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului, făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. 3 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a reținut că, potrivit art. 207 alin. 2 C. proc. pen., în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Analizând măsura preventivă luată față de inculpatul DAG în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale, a apreciat că aceasta este legală si temeinică.

Astfel în fapt, s-a reținut că într-o zi în cursul lunii februarie 2014 și într-o zi din cursul lunii martie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră CMA în vârstă de 14 ani, în interiorul motelului H. , cunoscând vârsta acesteia.

Prin ordonanța nr. … a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria s-a dispus în temeiul art. 202 C.p.p., art. 203 alin. 2 și 4 C.p.p., art. 211 C.p.p. și art. 215 alin. 1-5 comb cu art. 82 și 83 din Legea nr. 253/2013, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat.

S-a arătat în cuprinsul ordonanței faptul că în cauză există probe că inculpatul DAG a săvârșit infracțiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. 1 cu aplic art. 35 alin. 1 C.p.(2 acte materiale) și art. 41 alin. 1 C.p., că măsura controlului judiciar este necesară în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, că nu există nicio cauză care să împiedice punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, precum și că măsura controlului judiciar este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse acestuia. De asemenea se mai precizează că luarea măsurii preventive se justifică în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și pentru ca inculpatul să nu continue activitatea infracțională în sensul de a întreține și alte raporturi sexuale cu persoana vătămată ori de a lua legătura cu aceasta în scopul alterării unor probe sau de a încerca o înțelegere frauduloasă cu acesta.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în mod legal și temeinic procurorul a luat măsura controlului judiciar față de inculpat, argumentele invocate de procuror pentru luarea măsurii fiind justificate de starea de fapt reținută și de specificul infracțiunii reținute.

Cu privire la propunerea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive a reținut că, analizând actele si lucrările dosarului, constată, în conformitate cu dispozițiile art. 215 alin. 7 C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive a inculpatului.

Astfel, potrivit art. 215 alin. 7 C. proc. pen., în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă cu rea-credință obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

Prin ordonanța din data de 30.07.2014 s-a dispus luarea față de inculpatul DAG a măsurii controlului judiciar, impunându-se acestuia următoarele obligații :

să se prezinte la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria și Poliția Municipiului A. ori de câte ori este chemat,

să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria si Poliția municipiului A. cu privire la schimbarea domiciliului,

să se prezinte la sediul IPJ Teleorman, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

să nu părăsească limita teritoriala a României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent;

să nu se deplaseze pe raza com. P. jud. Teleorman;

să nu se apropie de persoana vătămată CMA ori de membrii familiei persoanei vătămate și să nu comunice cu vreuna dintre aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale;

să nu dețină, să nu folosească si să nu poarte nici un fel de arme.

Prin aceeași ordonanță i s-a atras inculpatului atenția că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Prin aceeași ordonanță i s-a atras inculpatului atenția că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cuprinsul rechizitoriului se arată că inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin ordonanța Parchetului.

În ciuda restricțiilor impuse, inculpatul a continuat să intre în contact cu persoana vătămată CMA. Din cuprinsul procesului verbal din 16.09.2014 încheiat de lucrători de poliție din cadrul Postului de Poliție P. rezultă că la acea dată, în jurul orelor 14.55, inculpatul a fost depistat în trenul personal care circula din direcția A către R., pe raza comunei P., împreună cu minora CMA care se afla în același vagon. Din declarațiile persoanei vătămate rezultă că la momentul în care se afla în incinta Gării A., așteptând trenul pentru a se deplasa la domiciliu, pe peron se afla și inculpatul, acesta din urmă urcând în tren în momentul în care a observat-o pe minoră în holul dintre compartimente. Astfel rezultă în mod clar intenția inculpatului de a lua contact cu persoana vătămată minoră CMA., contrar restricției impuse prin ordonanța din 30.07.2014, cunoscând orarul școlar al acesteia și ora de plecare din A. spre comuna P.

De asemenea prin adresa din data de 21.11.2014, organul însărcinat cu supravegherea inculpatului a comunicat faptul că inculpatul nu s-a prezentat în ziua de 14.11.2014 la sediul Postului de Poliția T. jud. Teleorman, conform datei stabilite în programul de supraveghere, respectiv în fiecare zi de vineri a săptămânii, la ora 11.00. Astfel inculpatul a încălcat din nou una din obligațiile impuse prin ordonanța din 30.07.2014.

Procurorul mai reține și faptul că relația inculpatului cu minora este una intimă, de lungă durată, specifică unor amanți, iar acest aspect nu este de natură să reprezinte o justificare a comportamentului inculpatului. Din contră, faptul că, timp de 2 ani de zile, inculpatul a cultivat o relație cu un pronunțat caracter erotic cu o minoră dezvoltată psihic insuficient pentru a fi implicată într-o asemenea relație, care a culminat cu începerea și continuarea vieții sexuale a minorei la vârsta de 14 ani, în condiții de promiscuitate, relevă că infracțiunea nu a fost comisă sub un impuls de moment. Este evident că inculpatul a acționat premeditat, punându-și sistematic în aplicare rezoluția infracțională, asigurându-se, în prealabil, de complicitatea minorei, profitând de sugestibilitatea afectivă specifică vârstei persoanei vătămate.

Prin procesul verbal încheiat în data de 16.09.2014 de organe de poliție din cadrul Poliției P. s-a reținut faptul că la gara CFR P., în stație, la oprirea trenului a fost identificată minora CMA și numitul DAG care circulau cu același tren în același vagon.

Fiind audiată, minora a declarat că în gara din A., pe peron l-a văzut pe inculpat. Arată că s-au urcat în același tren. Precizează faptul că i-a fost teamă de inculpat.

Inculpatul a declarat că a coborât în stația Peco A. întrucât era supracontrol iar el nu avea bilet. Stând în stație s-a hotărât să meargă la procurorul care se ocupă de caz, pentru a afla dacă poate să circule cu trenul prin comuna P., iar procurorul i-a spus că are voie să circule cu trenul. Astfel a urcat în tren, iar din partea stângă a văzut că vine numita CMA. Susține că nu a vorbit cu ea.

Având în vedere cele expuse mai sus, rezultă că inculpatul DAG a încălcat obligațiile stabilite prin ordonanța nr. … a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, în sensul în care s-a apropiat de persoana vătămată CMA și nu s-a prezentat la organul de poliție desemnat pentru programul de supraveghere al inculpatului, conform programului stabilit, lipsind în data de 14.11.2014, ora 11.00.

De asemenea instanța are în vedere prevederile art. 223 alin. 2 C.p.p., conform cărora măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol.

Față de aceste considerente, în baza art. 215 alin. 7 C. proc. pen., s-a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria și s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, de la 27.11.2014 la 26.12.2014 inclusiv.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și respingerea cererii formulate de parchet privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

În susținerea orală a motivelor contestației, inculpatul, prin apărător a arătat că inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Față de materialul probator administrat, situația familială a inculpatului – care are grijă de doi bătrâni, solicită admiterea contestației formulată de inculpat și judecarea acestuia în stare de libertate. În situația în care se apreciază că se impune o măsură restrictivă față de inculpat, solicită să se dispună măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Examinând contestația, prin prisma motivelor invocate, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman reține următoarele:

Prin ordonanța nr. 1916/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria s-a dispus în temeiul art. 202 C.p.p., art. 203 alin. 2 și 4 C.p.p., art. 211 C.p.p. și art. 215 alin. 1- 5 comb cu art. 82 și 83 din Legea nr. 253/2013, luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, impunându-se obligațiile arătate.

Prin rechizitoriul din 26.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria a fost trimis în judecată inculpatul DAG pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. 1 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale) și art. 41 alin. 1 Cod penal, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria sub nr. 7556/740/2014, la data de 26.11.2014, în procedura de cameră preliminară.

S-a reținut în sarcina acestuia că într-o zi în cursul lunii februarie 2014 și într-o zi din cursul lunii martie 2014, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră CMA în vârstă de 14 ani, în interiorul motelului H., cunoscând vârsta acesteia.

Totodată, în cuprinsul rechizitoriului s-a formulat și cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, susținându-se că inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin ordonanța nr….din 30.07.2014.

Astfel, s-a arătat că, în ciuda restricțiilor impuse, inculpatul a continuat să intre în contact cu persoana vătămată CMA, fiind depistat împreună cu aceasta în tren.

De asemenea prin adresa din data de 21.11.2014, organul însărcinat cu supravegherea inculpatului a comunicat faptul că inculpatul nu s-a prezentat în ziua de 14.11.2014 la sediul Postului de Poliția T. conform datei stabilite în programul de supraveghere.

Potrivit art. 207 alin. 2 Cod procedură penală, în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.

Din perspectiva acestor dispoziții, în mod corect judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța de fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar dispusă de procuror în cursul urmăririi penale, constatând în mod just că aceasta a fost dispusă în condițiile legii.

Referitor la cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive, formulată de parchet în cuprinsul rechizitoriului, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Teleorman, constată că în raport de mijloacele de probă aflate la dosar, respectiv adresa din data de 21.11.2014, înaintată de IPJ Teleorman – Supravegheri Judiciare, organul însărcinat cu supravegherea inculpatului prin care se comunică faptul că inculpatul nu s-a prezentat în ziua de 14.11.2014 la sediul Postului de Poliția T., jud. Teleorman, conform datei stabilite în programul de supraveghere și procesul verbal încheiat în data de 16.09.2014 de organe de poliție din cadrul Poliției P., prin care s-a reținut faptul că la gara CFR P., în stație, la oprirea trenului a fost identificată minora CMA și numitul DAG, care circulau cu același tren, în același vagon, se impune înlocuirea măsurii controlului judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. 7 Cod procedură penală. Aceasta, datorită faptului că inculpatul, pe durata măsurii controlului judiciar, a încălcat, cu rea-credință, obligațiile care îi reveneau, conform dispozițiilor ordonanței prin care a fost luată măsura.

Însă, se apreciază că, în cauză, față de natura infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, de împrejurările în care ar fost săvârșite faptele, de circumstanțele personale ale inculpatului și de poziția procesuală a acestuia pe tot parcursul procesului penal, măsura arestării preventive nu se justifică.

În opinia judecătorului de cameră preliminară al tribunalului, dat fiind că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 215 alin. 7 Cod procedură penală, oportună și necesară este înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu, măsură preventivă ce, în opinia acestuia poate asigura realizarea scopului prevăzut de lege, respectiv buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la judecată și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.

Se constată îndeplinite în cauză și cerințele impuse de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.

Față de considerentele invocate anterior, contestația formulată de inculpatul DAG împotriva încheierii din 27 noiembrie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Alexandria se apreciază ca fiind întemeiată, astfel că aceasta urmează a fi admisă și se va desființa în parte încheierea atacată, sub aspectul înlocuirii măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive.

Rejudecând cauza sub acest aspect, în baza art. 215 alin. 7 Cod procedură penală raportat la art. 218 alin. 1 – 3 Cod procedură penală și art. 222 alin. 1 Cod procedură penală se va dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar luată prin ordonanța nr. … din data de 30.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, cu măsura arestului la domiciliu, pe o perioada de 30 de zile.

În acestea condiții, se va dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Alexandria, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, se va impune inculpatului ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să nu părăsească, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza, cu excepția prezentării în fața organelor judiciare, la chemarea acestora, imobilul unde locuiește, situat în comuna Tătărăștii de Jos, județul Teleorman.

În temeiul art. 221 alin. 2 lit. a și b Cod procedură penală, se va impune inculpatului ca, pe perioada măsurii preventive a arestului la domiciliu, să respecte și următoarele obligații:

– să se prezinte în fața judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, ori de câte ori este chemat;

– să nu comunice, pe nicio cale, în mod direct sau indirect, cu persoana vătămată CMA și membrii familiei acesteia.

În temeiul art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia, măsura respectivă poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 221 alin. 9 Cod procedură penală, supravegherea respectării de către inculpat a măsurii preventive a arestului la domiciliu și a obligațiilor care îi revin pe durata acesteia va fi încredințată organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește.