Prin cererea înregistrata sub nr. 107/2006 pe rolul Tribunalului Constanta, reclamantii S.G., B.M. si S.L. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanta, au investit instanta cu actiunea civila având ca obiect anularea dispozitiei nr. 3969/29.11.2005 emisa de pârât si obligarea pârâtului sa emita decizia de retrocedare a imobilelor situate în Constanta, str. D. nr. 44 si Bd. T. nr. 193.
În motivare, se arata ca reclamantii au fost proprietarii imobilelor susmentionate, imobile care au trecut în patrimoniul statului înainte de 1989.
Dupa aparitia Legii 247/2005 care modifica si completeaza Legea 10/2001, reclamantii au formulat notificare primarului municipiului Constanta, privind restituirea în natura sau prin echivalent cu privire la imobilele situate în Constanta, str. D. nr. 44 si Bdul T. nr. 193.
Prin dispozitia atacata primarul a respins cererea ca fiind tardiv formulata, în cuprinsul dispozitiei retinându-se ca termenul limita pentru depunerea notificarilor a fost 14.02.2002, termen care nu a fost prelungit prin modificarile aduse Legii 10/2001.
Se considera ca, desi nu exista o dispozitie expresa în acest sens de prelungire a termenului de depunere a notificarilor prin Legea 247/2005, aceasta situatie exista si decurge din interpretarea vointei legiuitorului, dar si din scopul legii.
Se precizeaza ca termenul de depunere a notificarii conform art. 22 a fost prelungit în mod indirect, deoarece legiuitorul a mentionat în art. 21 ca persoana îndreptatita va notifica în termen de 6 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei legi,….. solicitând restituire.
Legiuitorul nu a modificat expres acest articol tocmai pentru ca a avut în vedere împrejurarea ca, prin adoptarea acestei legi s-a dat posibilitatea de a formula notificari si a se depune acte doveditoare de acele persoane care nu au uzat de dispozitiile acestui text de lege, dar si de posibilitatea analizarii vechilor notificari formulate anterior aparitiei Legii 247/2005.
Ratiunea legiuitorului în momentul aparitiei Legii 247/2005 a fost aceea de a crea persoanelor îndreptatite indiferent de actul normativ enuntat, Legea 10/2001, Legea 18/1991, Legea 1/2000 de a putea beneficia de dispozitiile reparatorii ale acestui act normativ.
Prin sentinta civila nr. 1058/16.05.2006 Tribunalul Constanta a respins actiunea formulata de reclamantii S.G., B.M. si S.L. ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca reclamantii au formulat notificarea ce avea ca obiect restituirea în natura a imobilelor situate în Constanta, str. D. nr. 44 si Bd. T. nr. 193 dupa împlinirea termenului legal reglementat de art. 22 din Legea 10/2001 – respectiv la data de 28.10.2005 – iar în conditiile în care acest termen este unul de decadere, aceasta notificare a fost corect solutionata prin Dispozitia 3969/29.11.2005 emisa de Primarul Municipiului Constanta.
S-a mai retinut ca prin Legea 247/2005 nu a intervenit o prelungire a termenului de formulare a notificarilor, art. 22 din Legea 10/2001 republicata reluând vechiul continut al art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001 cu precizarea ca termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 si OUG 145/2001, cu câte 3 luni, data limita pentru declansarea procedurii administrative reglementata de Legea 10/2001 fiind de 14.02.2002.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantii S.G., B.M. si S.L., care au criticat-o pentru nelegalitate.
Apelantii reclamanti au sustinut ca în mod gresit a fost respinsa ca nefondata contestatia lor, în conditiile în care termenul limita pentru depunerea notificarilor a fost data de 14 august 2002, iar reclamantii au formulat o prima notificare adresata Primarului Municipiului Constanta la data de 23.07.2002, completata dupa aparitia Legii 247/2005 cu notificarea nr. 132687/28.10.2005.
Întrucât notificarea cu nr. 92311/23.07.2002 a fost formulata înauntrul termenului reglementat de art. 22 alin. (1) din Legea 10/2001, astfel cum a fost prelungit prin OUG nr. 109/2001 si OUG nr. 145/2001, se impune admiterea apelului si schimbarea în tot a hotarârii apelate în sensul admiterii contestatiei.
În apel, în conformitate cu disp. art. 295 C.pr.civ., la solicitarea apelantilor reclamanti, instanta a încuviintat administrarea probei cu înscrisuri: autorizatia nr. 6622/13.04.1927 emisa de Primaria Municipiului Constanta, Notificarea nr. 92311/23.07.2002 si adresa nr. 146954/18.12.2006 emisa de Primaria Municipiului Constanta.
Analizând legalitatea hotarârii apelate în raport cu criticile reclamantilor se constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Conceptia legiuitorului în adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost aceea de a institui o procedura prealabila prin care persoana îndreptatita sa se adreseze direct unitatii detinatoare, urmând ca decizia sa dispozitia emisa de aceasta sa fie supusa controlului judecatoresc; faza judiciara a acestor proceduri începe în situatia în care persoana îndreptatita este nemultumita de actul prin care se finalizeaza faza administrativa.
Declansarea fazei administrative este marcata de formularea unei notificari adresata unitatii detinatoare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279/4.04.2005, conform art. 21 alin. (1) (devenit art. 22 alin. (1) dupa republicarea Legii 10/2001).
Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 si OUG 145/2001 cu câte 3 luni, astfel încât data finala pentru depunerea notificarilor a fost 14 februarie 2002.
Conform dispozitiilor art, 21 alin.(5) din Legea 10/2001 (art. 22 alin. 5 dupa republicare), ”Nerespectarea termenului de 6 luni ( 1 an – dupa prelungire) prevazut pentru trimiterea notificarii, atrage pierderea dreptului de a solicita în justitie masuri reparatorii în natura sau prin echivalent”.
Termenul de 6 luni, prelungit – 1 an, constituie un termen de decadere.
Recunoasterea sine die a posibilitatii persoanei îndreptatite de a declansa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de catre stat ar fi fost de natura sa genereze un climat de insecuritate juridica în domeniul proprietatii imobiliare, admisibil pe termen scurt, în considerarea finalitatii reparatorii urmarite, dar intolerabil într-un stat de drept, o perioada îndelungata sau nelimitata.
Curtea Constitutionala investita cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale a retinut ca instituirea unui termen de decadere, nu este de natura a împiedica liberul acces la justitie, acesta presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfaptuieste actul de justitie.
S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfasurare a procesului în fata instantelor judecatoresti, solutie ce rezulta din dispozitiile constitutionale ale art. 125 alin.(3), potrivit carora ”Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege”. Exercitarea unui drept de catre titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor cu respectarea anumitor exigente, între care si stabilirea unor termene dupa a caror expirare, valorificarea respectivului drept nu mai este posibila (Decizia nr. 21/27.01.2004 si Decizia nr. 755/31.10.2006 pronuntate de Curtea Constitutionala).
În cauza, se retine ca termenul în interiorul caruia trebuia formulata notificarea, stabilit initial la 6 luni si prelungit de doua ori cu câte 3 luni, s-a împlinit la data de 14 februarie 2002, iar reclamantii nu au adresat unitatii detinatoare o notificare în interiorul acestui termen.
Cele doua notificari invocate de apelantii reclamanti – notificarea nr. 92311/23.07.2002 si notificarea nr. 132687/28.10.2005 au fost formulate peste termenul de 1 an reglementat de art. 22 alin.(1) din Legea 10/2001 republicata, prelungit prin OUG nr. 109/2001 si OUG 145/2001.
Prima instanta a retinut judicios ca, dupa intrarea în vigoare a Legii 247/2005 nu a intervenit o noua prelungire a termenului de formulare a notificarii, art. 22 din Legea 10/2001 republicata, reia continutul art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001, cu precizarea ca termenul de 6 luni a fost prelungit prin actele normative mai sus invocate, cu câte 3 luni.
De altfel, acolo unde legiuitorul a dorit sa prelungeasca termenul de depunere a cererilor de restituire, a prevazut în mod expres acest lucru, în acest sens fiind prevederile art. 33 alin.(1) din Legea 247/2005 de modificare si completare a Legii 1/2000 prin care s-a stabilit un nou termen pentru depunerea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, termen ce a fost prelungit expres prin OUG nr. 127/2005, pâna la 30.11.2005.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 C.pr.civ., se va respinge apelul reclamantilor ca nefondat.
