– Legea nr. 168/1999
Având în vedere că reclamantei i-au încetat raporturile de muncă prin pensionare, anterior datei de la care s-a solicitat acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în conformitate cu Decizia nr. 21/10 martie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este evident că reclamanta, nemaiavând calitatea de aprod, asimilat personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, nici la momentul promovării cererii de chemare în judecată şi nici în perioada pentru care s-a pretins acordarea respectivului spor, nu este îndreptăţită să beneficieze de acest spor.
(Decizia nr. 2613/R din 20 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1542/28.05.2009, pronunţată de Tribunalul Cluj, a fost admisă excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune invocată de către pârâtul ; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice; a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamanţii S.L., B.I., P.M. şi L.A., împotriva pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj şi, în consecinţă, pârâţii de rând 1, 3 şi 4 au fost obligaţi în solidar, la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflaţie, în favoarea reclamanţilor, a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 14.11.2005 şi până la zi, precum şi în continuare; au fost obligaţi pârâţii de rând 3 şi 4 să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor; a fost obligat pârâtul de rând 2 să aloce sumele necesare efectuării plăţii sporului solicitat; a fost respinsă cererea reclamanţilor pentru perioada octombrie 2005 – 14 noiembrie 2005, ca fiind prescrisă.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs cu depăşirea termenului legal de recurs.
în ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, Curtea constată că acesta este tardiv formulat, astfel încât în privinţa acestui recurs se va admite excepţia tardivităţii, cu consecinţa respingerii recursului ca tardiv, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999, actualizată, privind soluţionarea conflictelor de muncă, termenul de recurs în cazul unor astfel de hotărâri, prin care se soluţionează conflicte de drepturi, este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
în speţă, hotărârea primei instanţe a fost comunicată cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la data de 3 iulie 2009, aspect confirmat de dovada de comunicare aflată la fila 32 dosar fond. iar recursul a fost promovat la data de 15 iulie 2009, cu depăşirea termenului de recurs de 10 zile, reglementat de art. 80 din Legea nr. 168/1999 republicată.
în ceea ce priveşte recursurile celorlalţi doi pârâţi, Curtea constată că recursul Curţii de Apel Cluj este fondat în totalitate, iar recursul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti este fondat în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat recursul în interesul legii, statuăndu-se în sensul că judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv, salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a O G. nr. 83/2000.
Reclamantele, asimilate personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, se încadrau astfel printre categoriile menţionate în decizia nr. 21/10.03.2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamantele S.L., B.I., P.M. şi L.A. au solicitat prin cererea introductivă de instanţă acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică începând cu data de 1 octombrie 2005 până la zi şi în continuare, cu actualizarea acestor sume la data plăţii efective, invocând în motivarea cererii lor prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi faptul că în privinţa personalului auxiliar de specialitate acest spor a fost abrogat abia după intrarea în vigoare a O G. nr. 8/2007, care reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor şi parchetelor.
Din adresa nr. 4496/27.10.2009, emisă de Curtea de Apel Cluj – Biroul Resurse Umane, rezultă faptul că reclamanta L.A. s-a pensionat începând cu data de 1 martie 2004, dată de la care au încetat raporturile de muncă dintre aceasta şi Curtea de Apel Cluj.
Aceeaşi adresă confirmă faptul că reclamanta S.L. a fost încadrată ca aprod la Tribunalul Cluj la data de 1 martie 1993, iar din data de 01.09.1993 a fost transferată la Curtea de Apel Cluj în funcţia de aprod; reclamanta B l. a fost încadrată în funcţia de aprod la Judecătoria Cluj-Napoca începând cu data de 22.11.1993, iar de la data de 01.07.1999 îşi continuă activitatea în funcţia de aprod la Curtea de Apel Cluj; reclamanta P.M. a fost încadrată la Tribunalul Cluj în funcţia de aprod la data de
11.04.2002, iar din data de 1 martie 2004 a fost promovată la Curtea de Apel Cluj pe aceeaşi funcţie de aprod.
Reclamantele au promovat acţiunea la data de 14.11.2008, solicitând ca acordarea acestor drepturi salariale să se facă începând cu data de 1 octombrie 2005, avându-se în vedere termenul general de prescripţie de 3 ani de zile, în conformitate cu art. 283 din C. muncii.
Având în vedere că reclamanta L.A. a fost pensionată începând cu data de 01.03.2004, şi că de la această dată i-au încetat raporturile de muncă cu Curtea de Apel Cluj, precum şi faptul că pretenţiile cerute de către reclamante prin cererea de chemare în judecată sunt ulterioare datei de 01.10.2005, deci ulterioare momentului la care reclamantei L.A. i-au încetat raporturile de muncă prin pensionare, este evident că aceasta nu mai avea calitatea de aprod, asimilat personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, pentru perioada ulterioară datei de 1 octombrie 2005 şi până în prezent, astfel încât aceasta nu poate beneficia, pentru respectiva perioadă, de acordarea sporului de 50% de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Prin urmare, având în vedere că reclamanta L.A. nu îndeplinea calitatea cerută pentru a beneficia de acest spor, aceea de aprod, asimilat personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, acţiunea acesteia se impunea a fi respinsă, în aceste limite fiind fondat atât recursul Curţii de Apel Cluj, cât şi recursul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
în ceea ce priveşte celelalte motive de recurs invocate de recurentul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele argumente:
în ceea ce priveşte criticile din recurs privind fondul cauzei formulate de acest recurent, se constată că prin Decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu caracter obligatoriu, conform art. 329 alin. 3 C. pr. civ., că „judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică…. şi după intrarea în vigoare a O G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001”.
Prin urmare, Curtea constată că susţinerile recurentului referitoare la abrogarea dispoziţiilor legale ce reglementa dreptul salarial pretins contravin deciziei menţionate, pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii, motiv pentru care sunt apreciate ca neîntemeiate.
Este adevărat că această decizie în interesul legii nu conţine nici un fel de referiri la O.G. nr. 8/24.01.2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti, aplicabilă începând cu luna februarie 2007, şi care, prin art. 30, a abrogat Legea nr. 50/1996, care prevedea sporul de 50%, dar nu este mai puţin adevărat că această O.G. nr. 8/2007 era în vigoare în momentul la care înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat recursul în interesul legii prin Decizia nr. 21/10.03.2008, prezumându-se deci că instanţa supremă a avut în vedere la soluţionarea acestui recurs în interesul legii şi prevederile O.U.G. nr. 8/2007.
Prin urmare, în virtutea acestei decizii în interesul legii, obligatorie pentru instanţă, reclamantele erau îndreptăţite la acordarea acestui spor.
Referitor la motivul de recurs afirmativ întemeiat pe pct. 4 al art. 304 C. pr. civ., determinat de incidenţa în cauză, în opinia recurentului, a Deciziei nr. 838 din 27.05.2009, se constată că în considerentele acestei decizii se reţine că „sesizarea Curţii pentru îndeplinirea atribuţiei referitoare la soluţionarea conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la analiza conduitei părţilor de către Curte, sub aspectul îndeplinirii competenţelor conform prevederilor constituţionale, precum şi decizia prin care se stabileşte existenţa unui conflict şi modul de soluţionare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătoreşti”.
Astfel, asimilarea atribuţiei prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituţie cu efectuarea de către Curtea Constituţională a unui control de legalitate/constituţionalitate asupra hotărârilor judecătoreşti, transformând Curtea într-o instanţă de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispoziţiilor constituţionale privind soluţionarea conflictelor juridice şi o încălcare flagrantă a competenţei Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, apare ca evident că decizia pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiei consacrate de art. 329 C. pr. civ.
în consecinţă, întrucât Decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 838 din 27.05.2009, această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie menţionată anterior.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate anterior şi a art. 312 alin. 1 C. pr. civ., se va admite în totalitate recursul Curţii de Apel Cluj şi în parte recursul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, conform dispozitivului prezentei decizii. (Judecător Carmen-Maria Conţ)
