– limitele rejudecarii
– restituirea bunurilor
DOSAR NR. 619/2/2010 (205/2010)
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si familie, decizia penala nr. 185/R din 1 februarie 2010
Casare cu trimitere spre rejudecare. Limitele rejudecarii. Respectarea deciziei instantei de recurs. Cerere de restituire a bunurilor formulata în cursul judecatii.
Rejudecarea unei cereri de restituire a bunurilor de catre instanta de trimitere fara a astepta motivarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, echivaleaza cu nerespectarea dispozitiilor art.38518 C. pr. pen. si determina casarea noii încheieri cu trimiterea din nou a cauzei spre rejudecare.
art.38518 C. pr. pen.
Prin încheierea din data de 15.01.2010 a Tribunalului Bucuresti – sectia I penala, pronuntata în dosarul penal nr.27263/3/2007, s-a dispus, printre altele, restituirea catre D.S. si pastrarea în custodie, pâna la ramânerea definitiva a hotarârii, a mai multor bunuri ridicate cu ocazia perchezitiei domiciliare, mentionate în procesul verbal de perchezitie.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a constatat ca masura asiguratorie a indisponibilizarii acestor bunuri a fost luata cu încalcarea prevederilor legale în materie si nu se mai impune mentinerea acestor bunuri în custodia statului.
Astfel, s-a apreciat ca bunurile nu au legatura cu infractiunile pentru care inculpatul D.V., sotul numitei D.S., este cercetat. Chiar daca în procesul – verbal de perchezitie domiciliara, prin care au fost ridicate bunurile în vederea cercetarii, s-a consemnat ca i s-a solicitat numitului D.V. “sa predea toate bunurile, valorile sau înscrisurile ce au legatura cu cauza ori pe care le detine contrar dispozitiilor legale în vigoare”, nici organul de perchezitie domiciliara si nici organul de urmarire penala, nu au demonstrat, pâna în acest moment, ca bunurile solicitate a fi restituite de numita D.S., în calitate de persoana interesata, sunt ale inculpatului D.V. si au legatura cu cauza.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Ministerul Public – DIICOT- Serviciul Teritorial Bucuresti, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Astfel, s-a aratat ca s-au încalcat dispozitiile art.38518 C. pr. pen. deoarece nu au fost respectate dispozitiile deciziei de casare nr.10/2010 a Curtii de Apel Bucuresti – sectia a II-a penala si pentru cauze cu minori si de familie, care a casat o încheiere anterioara de restituire si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând încheierea recurata, Curtea retine urmatoarele:
Petenta D.S. a formulat o cerere de restituire a unor bunuri ridicate în faza de urmarire penala de organele de politie, de la locuinta sa si a sotului sau, inculpatul D.V.
Prin încheierea de sedinta din data de 15.12.2009, Tribunalul Bucuresti – sectia a II a penala a admis aceasta cerere si a dispus restituirea bunurilor solicitate.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Ministerul Public, recurs ce a fost admis prin decizia penala nr. 10/2010 a Curtii de Apel Bucuresti – sectia a II a penala si pentru cauze cu minori si de familie, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de restituire bunuri formulata de petenta D.S. la aceeasi instanta. Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a constatat ca instanta de fond si-a însusit cererea petentei, dispunând restituirea bunurilor, fara a administra probe în acest sens si fara a motiva dreptul intimatei fata de aceste bunuri, conform art.169 C. pr. pen.
Tribunalul Bucuresti – sectia a II a penala, fara a astepta sa îi fie comunicata in extenso decizia de casare nr.10/2010 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a considerat reinvestita si a procedat la termenul din 15 ianuarie 2010 la rejudecarea cererii de restituire a bunurilor formulata de petenta D.S., cu toate ca nu cunostea, în concret, motivele pentru care s-a casat încheierea anterioara.
Ca atare, la pronuntarea încheierii recurate în prezenta cauza, din 15 ianuarie 2010, Tribunalul nu a tinut seama de aceste motive, încalcând astfel dispozitiile art.38518 alin.1 C. pr. pen. (la care corect s-a raportat Ministerul Public), conform carora instanta de rejudecare este tinuta sa se conformeze hotarârii instantei de recurs. În aceasta împrejurare, singurul remediu procesual consta, evident, în trimiterea cauzei, din nou, spre rejudecare, la aceeasi instanta.
Aparatorul ales al petentei intimate a sustinut ca, în fapt, aceste aspecte au fost totusi acoperite de prima instanta, care si-a întemeiat solutia de admitere a cererii de restituire pe contractul de vânzare cumparare existent la dosar înca din faza de urmarire penala. Curtea constata însa ca invocarea de catre prima instanta a acestui contract (depus în copie si la dosarul de recurs) nu este în masura sa raspunda exigentelor deciziei de casare, daca ar fi sa ne raportam doar la faptul ca suma obtinuta de petenta si sotul sau în urma vânzarii imobilului respectiv (22150 euro) este cu mult mai mica decât suma restituita de instanta (4800 euro, 25500 euro, 2700 euro, 850 euro), fara a mai face vorbire de faptul ca au fost restituite si alte bunuri.
În alta ordine de idei, Curtea constata ca trimiterea cauzei spre rejudecare se impune si din perspectiva contradictiilor sesizate în considerentele încheierii atacate, din motivarea solutiei de admitere a cererii de restituire reiesind faptul ca prima instanta se afla într-o confuzie privind existenta sau nu în cauza a unor masuri asiguratorii cu privire la bunurile solicitate. Or, în cazul în care organele de urmarire penala ar fi instituit masuri asiguratorii asupra bunurilor respective, instanta ar fi trebuit sa se pronunte în mod expres asupra acestor masuri, restituirea bunurilor fiind doar o consecinta fireasca în ipoteza ridicarii masurilor.
Mai mult, daca aprecia ca masura asiguratorie este nelegala (desi nu s-a aratat care sunt considerentele avute în vedere în acest sens), Tribunalul nici nu mai era obligat sa procedeze la analiza temeiniciei cererii de restituire a bunurilor.
Pe de alta parte, în situatia în care în cauza existau masuri asiguratorii, instanta era tinuta sa le analizeze si prin prisma dispozitiilor art.13 din Legea nr.39/2003, având în vedere natura infractiunii pentru care a fost trimis în judecata inculpatul D.V. (art.7 din Legea nr.39/2003).
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art.38515 pct.2 lit.c C. pr. pen., Curtea a admis recursul declarat de Ministerul Public, a casat în parte încheierea recurata si a trimis cauza spre rejudecare la prima instanta, mentinând celelalte dispozitii care nu au legatura cu cererea de restituire bunuri formulata de petenta D.S.
