In situatia în care restituirea în natura a imobilului preluat abuziv nu mai este posibila, fostii sunt privati de dreptul de proprietate asupra locuintei, iar pentru acoperirea prejudiciului suferit, ei sunt îndreptatiti sa obtina valoarea de circulatie a imobilului înstrainat de stat.
Reclamantii P.A. si P.V. au chemat în judecata pârâtii Municipiul Constanta, prin Primar, C.L. Constanta, G.I. si G.C. pentru a fi obligati sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul – apartament situat în Constanta, str. R.O. nr. 12 si în subsidiar, obligarea autoritatilor locale la plata daunelor reprezentând valoarea actuala de circulatie a bunului revendicat.
La termenul din 30.10.2000 reclamantii si-au modificat cererea de chemate în judecata sub aspectul cadrului procesual, întelegând sa cheme în judecata si pârâul Statul Român prin Ministerul de Finante.
Prin întâmpinarea formulata, pârâtii G. au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor Municipiul Constanta, C.L. Constanta si Statul Român, exceptia inadmisibilitatii actiunii si autoritatea de lucru judecat fata de sentinta civila nr. 15201/1998 a Judecatoriei Constanta.
Instanta de fond a respins exceptiile prin încheierea de sedinta din 15.01.2001.
Prin sentinta civila nr. 345 din 4.06.2001 Tribunalul Constanta a admis cererea de chemare în judecata si a obligat pârâtii sa lase în deplina proprietate si posesie apartamentul nr. 3 situat în Constanta, str. R.O. nr. 12.
A retinut instanta de fond ca imobilul în litigiu a apartinut reclamantilor, fiind dobândit prin cumparare în anul 1976. Bunul a fost dobândit de catre pârâtii G. de la un neproprietar iar buna credinta a acestora nu poate fi retinuta în speta.
Curtea de Apel, prin decizia civila nr. 145/C/2002 a admis apelurile declarate de catre pârâtii Statul Român, G.I. si C., a schimbat sentinta apelata, în sensul respingerii cererii de chemare în judecata.
S-a apreciat ca la data vânzarii bunului de catre stat acesta era proprietar, iar vânzarea a respectat dispozitiile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Împotriva acestei solutii au declarat recurs reclamantii P. la Înalta Curte de Casatie si Justitie care si-a declinat competenta în favoarea Curtii de Apel constanta, ca urmare a modificarilor legislative intervenite.
Prin decizia civila nr. 275/C/2006 Curtea de Apel Constanta a respins exceptia de necompetenta materiala, a admis recursul, a casat decizia nr. 145/2002 a Curtii de Apel si a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanta.
A motivat instanta de recurs ca probatoriul administrat în cauza nu este complet întrucât reclamantii au investit instanta si cu o cerere de plata a contravalorii bunului, în masura în care restituirea acestuia nu este posibila, sens în care este necesara administrarea probei cu expertiza de specialitate pentru determinarea valorii de circulatie a bunului.
Procedând la rejudecarea apelurilor, instanta a administrat proba cu expertiza si proba cu înscrisuri.
Prin decizia civila nr. 144 din 16.03.2007 Tribunalul Constanta a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut în esenta ca preluarea imobilului proprietatea reclamantilor de catre stat s-a facut fara un titlu valabil, conform Decretului nr. 223/1974, iar drepturile reclamantilor au fost confirmate irevocabil prin sentinta civila nr. 2947/1996 a Judecatoriei Constanta, irevocabila prin decizia civila nr. 323/1997 a Tribunalului Constanta. În ceea ce priveste drepturile pârâtilor, s-a retinut ca desi titlul lor de vânzare-cumparare nu a fost anulat, el nu poate fi preferabil titlului exhibat de reclamanti, întrucât pârâtii au cumparat de la un non dominus.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâtii G.C., G.I. si Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor prin D.G.F.P. Constanta.
1. Pârâtii G.I. si C. au criticat solutia recurata conform art. 304 pct. 9 Cod pr. civila, sustinând ca instanta de apel a procedat în mod gresit la compararea titlurilor exhibate de parti, dând câstig reclamantilor, în conditiile în care prin decizia civila nr. 1046/2000 a Tribunalului Constanta, irevocabila, s-a respins actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare încheiat între pârâtii cumparatori si R.A.E.D.P.P. Constanta cu privire la imobilul în litigiu la data de 1.11.1996, stabilindu-se cu autoritate de lucru judecat ca pârâtii au fost de buna credinta la cumpararea acestui apartament. Acest aspect nu a fost valorificat de instanta de apel cu ocazia solutionarii.
2. La rândul lui, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor – D.G.F.P. Constanta a criticat legalitatea hotarârii recurate sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a statului în prezenta cauza, instanta facând o gresita aplicare a dispozitiilor art. 25 din Decretul 31/1954 si a art. 37 din acelasi act normativ.
Prin întâmpinare, intimatii reclamanti P.V. si P.C.T. au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport cu criticile partilor se constata urmatoarele:
1. Cu privire la recursul declarat de pârâtii G.I. si C.:
Reclamantii P.A. si P.V. au dedus judecatii încalcarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului situat în Constanta, str. R.O. nr. 12, compus din 3 camere, solicitând recunoasterea acestui drept si respectarea lui.
Reclamantii au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Constanta, str. R.O. nr. 12 în temeiul contractului de vânzare-cumparare nr. 1111/26.04.1976 preluat de la O.J.C.V.L. Constanta.
Prin decizia nr. 101/15.03.1989 imobilul a fost preluat de catre stat în baza Decr. Nr. 223/1974.
Decizia de preluare a fost anulata prin sentinta civila nr. 2947/1996 a Judecatoriei Constanta ramasa definitiva si irevocabila prin decizia nr. 323/1997 a Tribunalului Constanta.
Reclamantii au solicitat restituirea în natura a imobilului, potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cerere ce a fost respinsa potrivit hotarârii nr. 721/30l07.1999, cu motivarea ca bunul este ocupat de chiriasii care au cumparat apartamentul.
Pârâtii G. au dobândit proprietatea asupra apartamentului din litigiu prin contractul de vânzare-cumparare nr. 27240/1.11.1996.
Printr-o actiune separata reclamantii Petrescu au solicitat si constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare nr. 27240/1996 al pârâtilor G. (dosar nr. 8511/1997). Cererea a fost respinsa, instantele retinând ca pârâtii G. au fost dobânditori de buna credinta ai bunului.
Valabilitatea actului de vânzare-cumparare nr. 27240/1.11.1996 încheiat între recurentii pârâti G. si R.A.E.D.P.P. Constanta a fost stabilita prin sentinta civila nr. 15201/15.10.1998 pronuntata de Judecatoria Constanta, definitiva prin decizia civila nr. 1046/2000 a Tribunalului Constanta, instantele retinând ca pârâtii au fost de buna credinta la momentul dobândirii imobilului, în sensul ca au avut convingerea ca tranzactioneaza cu adevaratul proprietar al imobilului.
Pârâtii în calitate de chiriasi cumparatori au invocat împrejurarea ca au dobândit imobilul în litigiu cu respectarea dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, fiind de buna credinta la încheierea acestor contracte de vânzare-cumparare, fiind convinsi ca au contractat cu adevaratul proprietar al bunului.
În literatura juridica si în practica instantei supreme s-a retinut ca în conditiile în care art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001 nu a fost declarat neconstitutional, iar actiunea în revendicare imobiliara se afla în curs de judecata în prima instanta, în faza de rejudecare dupa casare cu trimitere sau în instanta de apel, pârâtul cumparator de buna credinta al imobilului poate opune cu succes aceasta aparare, întemeiata pe disp.art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001, avându-se în vedere disp. art. 47 din aceasta lege (art. 46 dupa republicare), cât si împrejurarea ca actul juridic încheiat în conditiile art. 46 al.2 (denumit art. 45 dupa republicare) intereseaza normele referitoare la organizarea proprietatii si a drepturilor reale care, unanim sunt considerate de ordine publica.
În consecinta, fiind vorba de regimul viitor al unui drept de proprietate care a format obiectul unei conventii, el va fi guvernat de legea noua, lucru cu atât mai evident, cu cât situatia juridica creata prin conventia de înstrainare prevazuta de dispozitiile legale mai sus invocate, se constituie pe planul efectelor sale viitoare în facta futura.
Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 191/25.06.2002 publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567/1.08. 2002 a statuat ca disp.art. 46 al.2 din Legea nr. 10/2001(art. 45 dupa republicare), nu încalca dip.art. 15 al.2 din Constitutie, singurul element novator adus de textul legal îl constituie consacrarea in terminis, pe cale legala, a principiului ocrotirii bunei credinte, într-un domeniu particular, dar de interes social major, acela al regimului juridic al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Consacrarea unei astfel de solutii legislative a fost impusa legiuitorului si de împrejurarea ca, în aceasta materie eroarea comuna cu privire la concordanta dintre aparenta si realitate si-a avut suportul în cadrul legislativ în vigoare la acel moment, care confirma, cu forta unei prezumtii juris et de jure, ca proprietarul aparent, statul, este adevaratul proprietar.
În cauza, se retine ca prin contractul de vânzare-cumparare, statul, în calitate de proprietar aparent, care preluase abuziv imobilul litigios de la adevaratul proprietar, a înstrainat acest bun conform Legii 112/1995 pârâtilor, care îl detineau în calitate de chiriasi.
Mentinerea judiciara a actului de înstrainare a bunului altuia consolideaza transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului în patrimoniul subdobânditorului. Un asemenea efect este de esenta contractului de vânzare-cumparare si nu poate fi anihilat, prin compararea titlurilor, ca simpla ipoteza de probatiune a revendicarii. Asa cum s-a subliniat în literatura de specialitate, aceste operatiuni vizeaza, exclusiv, situatia, inexistenta în speta, când ambele parti ale revendicarii produc titluri derivate care emana de la autori diferiti si care sunt fara vreo legatura (separat între ele). Ori, în speta, titlurile invocate sunt, în succesiunea lor, într-o strânsa legatura, bazata mai întâi pe existenta unui comun care a transmis derivat proprietatea terenului, iar, apoi, statul preluând abuziv bunul l-a înstrainat subdobânditorilor pârâti.
Jurisprudenta C.E.D.O. a statuat ca titlul de proprietate al subdobânditorului de buna credinta, constituit în baza Legii nr. 112/1995 si validat în dreptul intern printr-o hotarâre definitiva si irevocabila, este protejat prin art. 1 din Protocolul nr. I la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate astfel încât, „persoanele care si-au dobândit bunurile cu buna credinta sa nu fie aduse în situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat în trecut aceste bunuri „(în acest sens cauza Pincova si Pinc contra Republica Ceha nr.365/1997, CEDH 2002 – VIII; cauza Raicu contra România, hot. din 19.10.2006).
Pe de alta parte, C.E.D.O. a retinut constant în jurisprudenta sa ca „vânzarea de catre stat a bunului altui semen catre terti de buna credinta chiar daca s-a petrecut înaintea confirmarii în justitie în mod definitiv a dreptului de proprietae al celuilalt semen, se analizeaza într-o privare a bunului. O asemenea privare, combinata cu absenta totala a indemnizatiei, este contrara articolului 1 din Protocolul nr. 1” (Stoian si altii contra România, nr. 57001/2000 din 21.07.2005,; Paduraru contra România, nr. 63252/2000, 01.12.2005, Porteanu contra România, nr.4596/03 din 16.02.2006).
În conditiile în care restituirea în natura a apartamentului dobândit de pârâti cu buna credinta nu mai este posibila, reclamantii sunt privati de dreptul lor de proprietate asupra acestei locuinte, pentru acoperirea prejudiciului suferit reclamantii fiind îndreptatiti sa obtina valoarea de circulatie a imobilului înstrainat de stat.
Numai în acest fel se va pastra un echilibru just între cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei. Echilibrul de conservat va fi distrus daca persoana în cauza suporta o sarcina speciala si exorbitanta.
Curtea Europeana, în jurisprudenta sa, a retinut în mod constant ca exista în cadrul art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O., un drept intrinsec la indemnizatie în cadrul privarii de proprietate, atunci când despagubirea este necesara în vederea respectarii proportionalitatii între ingerinta în dreptul individului si „utilitatea publica „.
În absenta acestui drept, art. 1 nu va sigura decât o protectie iluzorie si ineficienta a dreptului de proprietate. Prin urmare, nu este suficient ca o privare de proprietate sa urmareasca un scop legitim de utilitate publica; trebuie sa existe un raport de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.
Principalul efect al actiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natura si liber de sarcini în patrimoniul proprietarului si numai în ipoteza în care acest lucru a devenit imposibil, ca urmare a exproprierii pentru caz de utilitate publica sau pentru situatia în care bunul a fost înstrainat iar valabilitatea titlului subdobânditorului a fost confirmata prin hotarâre irevocabila – cazul în speta – restituirea se va face prin echivalent.
Pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit de reclamanti, care au fost privati nelegal de proprietatea asupra imobilului preluat abuziv de stat, pârâtii C.L. Constanta si Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor vor fi obligati la plata valorii de circulatie a imobilului la data executarii prezentei hotarâri.
Desi în apel s-a efectuat o expertiza imobiliara pentru determinarea valorii de circulatie a bunului, concluziile acestei expertize vor fi înlaturate, ele nefiind însusite de partile în proces.
Astfel reclamantii au formulat obiectiuni la valoarea de circulatie stabilita prin expertiza – 51.107 Euro – sustinând ca aceasta valoare este inferioara valorii reale de circulatie a imobilelor situate în zona „0” a Municipiului Constanta, asa cum rezulta din anunturile imobiliare anexate la dosar, iar instanta de apel fara nicio justificare, a respins ca nefondate aceste obiectiuni la termenul de judecata din 26.01.2007, solutie ce nu corespunde exigentelor art. 6 din C.E.D.O.
C.E.D.O. a retinut constant în jurisprudenta sa „ca dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât daca cerintele si observatiile partilor sunt cu adevarat studiate”, adica examinate de catre tribunalul sesizat, art. 6 din Conventie, implicând în sarcina instantei obligatia de a face o examinare efectiva a mijloacelor, argumentelor si ofertelor de dovezi ale partilor.
Un proces echitabil presupune ca instanta, care nu a motivat decât pe scurt solutia adoptata, sa fi examinat totusi, în mod real problemele esentiale care i-au fost supuse si, fara a cere un raspuns detaliat fiecarui argument al reclamantului, aceasta obligatie presupune totusi, ca partea interesata sa poata astepta un raspuns specific si explicit la mijloacele decisive pentru solutionarea procedurii în cauza (hotarârea în cauza Albina împotriva României din 28.04.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotarâre din 8.06.2006, Cauza Dima contra României, hotarâre din 16.11.2006).
Constatându-se ca încheierea pronuntata de instanta de apel la 26.01.2007, prin care s-au respins nemotivat obiectiunile reclamantilor la raportul de expertiza imobiliara, nu raspunde exigentelor art. 6 din C.E.D.O., care definesc notiunea de proces echitabil, instanta de recurs va înlatura concluziile acestei expertize.
Încalcarea dreptului de proprietate antreneaza dupa sine obligatia statului de a pune capat acestei încalcari si de a înlatura consecintele, astfel încât sa restabileasca, pe cât posibil situatia anterioara.
Statuând în echitate, curtea retine ca reclamantii sunt îndreptatiti, în situatia în care restituirea imobilului în natura nu mai este posibila, sa primeasca valoarea de circulatie a imobilului la data executarii hotarârii, valoare ce va fi stabilita în cadrul procedurii de executare, conform art. 371 Cod pr. civila.
2. Recursul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor este nefondat, pârâtul fiind raspunzator de prejudiciul creat prin privarea reclamantilor de proprietate asupra imobilului situat în Constanta, str. R.O. nr. 12 si înstrainarea acestuia, ulterior, recurentilor pârâti G.
Curtea Europeana a retinut în cazurile Paduraru si Porteanu contra României ca vânzarea de catre stat a bunului unei persoane, catre un tert de buna credinta, constituie o privare de proprietate, iar statul „nu si-a îndeplinit obligatia pozitiva de a reactiona în timp util si cu coerenta în ceea ce priveste problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor intrate în posesia sa în virtutea decretelor de nationalizare”.
S-a mai retinut ca, nu se cuvine ca o persoana care a beneficiat de o hotarâre definitiva, favorabila, sa suporte consecintele faptului ca sistemul legislativ si judiciar intern a dus la coexistenta a doua hotarâri definitive, confirmând dreptul de proprietate al unor persoane diferite asupra aceluiasi bun (cauza Raicu împotriva României, hotarâre din 19.10.2006).
Fata de aceste considerente, se retine ca instanta de apel a solutionat judicios exceptia lipsei calitatii procesual pasive a Statului Român, solutia fiind legala sub acest aspect.
În ceea ce priveste recursul formulat de pârâtii G.C. si I., acesta urmeaza a fi admis ca fondat, pentru considerentele expuse mai sus si în baza art. 312 Cod pr. civila se va modifica în parte hotarârea recurata în sensul admiterii apelului formulat de pârâtii G.
Se va schimba în parte sentinta civila nr. 345/4.06.2001 pronuntata de Tribunalul Constanta, în sensul respingerii actiunii în revendicare fata de pârâtii G.I. si C. si obligarii pârâtilor Statul Român prin Ministerul Economiei si Finantelor – D.G.F.P. Constanta, Municipiul Constanta si C.L. Constanta sa plateasca reclamantilor valoarea de circulatie a imobilului, stabilita la momentul executarii prezentei hotarâri, conform art. 371 Cod pr. civila.
Stabilirea acestei despagubiri în prezentul recurs nu este posibila conform disp.art. 305 cod pr. civila, care prevad ca în recurs nu este posibila administrarea probei cu expertiza, ci numai cu înscrisuri, iar casarea hotarârii în vederea completarii materialului probator cu o noua expertiza ar determina o prelungire deosebita a duratei procedurii, care a debutat în anul 2001, ceea ce ar contraveni dispozitiilor art. 6 din C.E.D.O.
