Prin Hotărârea Guvernului nr. 779/1991 a fost instituită o procedură specială pentru desfiinţarea măsurilor dispuse ca urmare a controlului financiar, care atrage competenţa materială a organului administrativ ierarhic superior şi apoi a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Actele prin care se finalizează această procedură sunt acte administrativ jurisdicţionale, ce pot fi atacate la Curtea de Apel, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 29/1990.
(Secţia comercială, decizia nr. 984/12.12.1995)
Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată că:
Sub nr. 575/1993, intimata-petentă a depus plângere împotriva procesului verbal nr. 19.921.165/14.01.1993 la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Prin sentinţa civilă nr. 3.565/1993, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în baza strămutării, a trimis cauza spre soluţionare la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 4.757/1994, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a respins plângerea ca neîntemeiată.
împotriva sentinţei civile nr. 4.757/1994 a declarat recurs intimata, fiindu-i admis prin decizia civilă nr. 7/R/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 822/1995 a T.M.B. – secţia comercială a fost soluţionată contestaţia la formulată de intimată în legătură cu lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 7/R/31.01.1995, pronunţată de T.M.B. – secţia comercială.
împotriva deciziei nr. 7/R/1995 contestatoarea D.G.F.P.C.F.S. Suceava a formulat prezenta contestaţie în anulare, prin care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând, în esenţă, că:
– dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale cu privire la competenţa soluţionării capătului de cerere referitor la obligarea la plata accizelor în sumă de 20.800.000 lei;
– în concret, instanţa de judecată nu are competenţă să verifice temeinicia şi legalitatea titlului de creanţă fiscală;
-contestatoarea a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei de recurs, cu privire Ia accize;
-cu nr. 291.244/31.03.1995, emisă de B.G.J.C. a Ministerului Finanţelor, contestatoare a fost îndrumată să promoveze prezenta contestaţie.
Concluzionând, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei civile nr. 7/R/95 a T.M.B. – secţia comercială şi, în fond, respingerea pretenţiilor reclamantei privind restituirea accizelor încasate la bugetul statului.
în drept, se invocă prevederile art. 318 Cod proc. civilă.
Analizând motivele contestaţiei în anulare, în raport de actele dosarului, tribunalul reţine că:
1. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active:
H.G. nr. 779/1991 prevede o procedură specială pentru contravenţiile privind plata de impozite, taxe şi accize către stat.
Din conţinutul acestei hotărâri rezultă, între altele, dubla subordonare a organului constatator – în speţă, Garda Financiară Suceava – faţă de D.G.F.P.C.F.S. Suceava şi faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, organe ale statului învestite cu urmărirea încasării creanţelor statului, prevăzute în H.G. nr. 779/1991 şi a luării măsurilor corespunzătoare de la caz la caz.
Acesta a fost şi raţionamentul pentru care Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a solicitat relaţii chiar la D.G.F.PC.F.S. Suceava, iar expertul, în expertiza efectuată în cauză, a luat legătura cu D.G.F.P.C.F.S. Suceava şi cu organul constatator – Garda Financiară pentru clarificarea unor probleme.
Altfel, sentinţa civilă nr. 4.757/1994, pronunţată de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, nu cuprinde în dispozitiv faptul că soluţia s-a dat în contradictoriu cu vreun organ anume, ci numai că procesul verbal de contravenţie este încheiat de Garda Financiară Suceava.
De asemenea, întreaga corespondenţă emisă de organul constatator -Garda Financiară Suceava este avizată de acelaşi compartiment juridic existent în cazul contestatoarei, prin reprezentantul M. P.
Or, acest aspect vine în susţinerea prevederilor H.G. nr. 779/1991 privind dubla subordonare a organului constatator şi, implicit, a faptului că D.G.F.P.C.F.S. Suceava are calitate procesuală activă în speţa de faţă, ca organ al statului, învestit cu atribute în rezolvarea unor contestaţii.
Aşadar, tribunalul reţine că în speţă contestatoarea are calitate procesuală activă, urmând a respinge ca nefondată excepţia.
2. Cu privire la excepţia de tardivitate privind formularea prezentei contestaţii în anulare:
Din actele depuse la dosar nu rezultă data când a luat cunoştinţă contestatoarea de soluţia atacată.
Altfel, rezultă numai faptul că intimata, în încercarea de a pune în executare decizia civilă atacată, a promovat demersuri şi la contestatoare, care, în acest fel, a luat cunoştinţă de soluţia dată în recurs.
Deci, când s-a pus problema executării titlului său, intimata nu a mai considerat că nu are calitate contestatoarea de faţă.
Cât despre poziţia contestatoarei, în legătură cu demersurile intimatei, aceasta, cu adresa nr. 1.324/21.03.1995, îi refuză restituirea accizelor în suma de 25.397.882 Iei, nerecunoscând valabilitatea titlului prezentat de intimată.
în atare condiţii, faţă de imposibilitatea executării titlului său pe cale necontencioasă, este de neînlăturat posibila apelare a intimatei la justiţie, pentru eventuale măsuri asigurătorii, validare de poprire, solicitare de daune cominatorii şi, tot astfel, este de neevitat chiar executarea silită, dacă intimata va mai beneficia de un atare titlu executoriu.
Astfel, în situaţia în care s-ar pune în discuţie expirarea termenului de 15 zile, reglementat de art. 319 Cod proc. civilă, trebuia făcută dovada când a luat cunoştinţă contestatoarea de decizia atacată şi finalizată, sub aspectul explicitării dispozitivului său, prin sentinţa civilă nr. 822/19.04.1995, comunicată organului constatator la 9.06.1995.
Dar, nu este expirat termenul de 1 an, prevăzut de acelaşi text de lege, pentru contestatoarea care formulează contestaţia în anulare la 4.07.1995.
Deosebit de cele de mai sus, tribunalul apreciază că titlul atacat este însă susceptibil de executare silită şi nu s-a făcut dovada executării acestuia, până la epuizarea ultimului act de executare.
Ca urmare, având în vedere prevederile art. 319 Cod proc. civilă, tribunalul reţine că excepţia privind tardivitatea introducerii contestaţiei în anulare nu este fondată, urmând a fi respinsă.
3. Cu privire la excepţie de necompetenţă materială invocată de contestatoare:
Conform prevederilor H. G. nr. 779/1991, competenţa soluţionării contestaţiilor împotriva proceselor verbale de contravenţie revine, în prima instanţă, contestatoarei, şi Ministerului Economiei şi Finanţelor, în ultimă instanţă.
Aşadar, contestaţiile în această materie nu se depun la judecătorie şi nu se soluţionează de judecătorie, în primă sau ultimă instanţă.
Faţă de aceste reglementări speciale, intimata a făcut dovadă că a formulat contestaţie la D.G.F.PC.F.S. Suceava, cu nr. 502/1993 şi că, prin încheierea nr. 502/19.02.1993, s-a respins contestaţia şi s-a menţinut procesul verbal nr. 19.921.185/1993.
Pentru apelarea încheierii date de contestatoare, intimata a decis să se adreseze Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Atât contestatoarea, cât şi organul constatator au învederat instanţei că altele sunt organele competente învestite cu soluţionarea contestaţiei, invocând excepţia de necompetenţă materială, asupra căreia nu s-a pronunţat nici instanţa de fond şi nici cea de recurs.
în concret, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, în sentinţa civilă nr. 4.757/ 1994, în considerente face vorbire de faptul că agentul constatator a ridicat excepţia de necompetenţă materială, dar nu se pronunţă în nici un fel asupra acestei excepţii.
în recurs, conform prevederile art. 306 alin. 2 Cod proc. civilă, tribunalul, din oficiu, trebuia să pună în discuţia părţilor faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat pe excepţia de ordine publică privind necompetenţă materială şi, potrivit art. 312 alin. penultim Cod proc. civilă, trebuia să caseze sentinţa civilă atacată şi să trimită cauza spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.
Neprocedând astfel, T.M.B. – secţia comercială, prin decizia civilă nr. 7/ R/1995 şi sentinţa civilă nr. 822/1995, a dat soluţii privind fondul cauzei, înainte de a verifica competenţa materială.
Analizând excepţia necompetenţei materiale, tribunalul nu va mai intra în analiza celorlalte motive din contestaţia în anulare.
Concluzionând, având în vedere prevederile art. 317 pct. 2 Cod proc. civilă, tribunalul trebuie ca, din oficiu, să verifice competenţa materială, cu atât mai mult cu cât această excepţie a fost invocată de contestatoare şi agentul contestator, iar instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unei atare excepţii.
Altfel, în art. 17-18 din H.G. nr. 779/1991 este stabilită competenţa privind organele însărcinate cu constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii, respectiv a organelor învestite cu soluţionarea contestaţiilor.
în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Hotărârii nr. 779/1991, Curtea Constituţională nu a opiniat în sensul competenţei judecătoriei, ci a atacării deciziei date de Ministerul Economiei şi Finanţelor (a cărei soluţie este definitivă) la Curtea de Apel – secţia administrativ, în contextul prevederilor Legii nr. 29/1990.
Concluzionând, prin act normativ special (cum este H.G. nr. 779/1991) a fost instituită o procedură specială pentru desfiinţarea măsurilor dispuse ca urmare a controlului financiar, care atrage competenţa materială a organului administrativ ierarhic superior, şi apoi a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Actele prin care se finalizează această procedură sunt acte administrative jurisdicţionale şi pot fi atacate la instanţa competentă, adică la Curtea de Apel, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 29/1990.
Dar, în speţă, nu s-a făcut dovada adresării cu contestaţie a intimatei către Ministerul Economiei şi Finanţelor, neepuizând procedura prevăzută de H.G. nr. 779/1991.
Prin urmare, tribunalul urmează a admite contestaţia în anulare.
Pe cale de consecinţă, se va anula decizia civilă nr. 7/R/1995 şi, implicit, sentinţa civilă nr. 822/1995, dată în explicitarea dispozitivului deciziei civile susarătate şi a sentinţei civile nr. 4.757/1994 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, întrucât sunt titluri nule, date de alte organe decât cele competente, şi se va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe -Judecătoria sectorului 6 Bucureşti – spre a se pronunţa pe excepţia de necompetenţă materială, înainte de soluţionarea cauzei pe fond.
Notă: Cu privire la Legea nr. 29/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 29.
Referitor la H.G. nr. 779/1991, a se vedea nota de la speţa nr. 9.
