Contestaţie la executare. Obiect. Suspendarea executării hotărârii.


Pe calea contestaţiei la nu se pot invoca motive de fond, care tind să repună în discuţie o hotărâre definitivă.

Exercitarea contestaţiei în anulare nu impune (automat) suspendarea executării hotărârii atacate.

(Secţia comercială, decizia nr. 42/17.01.1995)

Prin contestaţia la executare înregistrată Ia 7.04.1994 la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, contestatoarea S.C. “S” – S.A. a solicitat suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 4.308 din 18.06.1993, rămasă definitivă, până la soluţionarea cererii sale de revizuire a acestei hotărâri, cu motivarea că datorează intimatei S.C. “T” – S.R.L. numai cantitatea de 196 tone grâu, şi nu 651 tone, la care a fost obligată prin sentinţa nr. 4.308/1993, că aceasta rezultă din înscrisurile descoperite după pronunţarea acestei sentinţe. Se mai solicită să se constate că preţul pe care urmează să-1 achite nu poate fi decât cel de la data pronunţării sentinţei, adică de la data de 18.06.1993.

Prin precizările depuse la 21.04.1994, contestatoarea solicită, în principal, suspendarea executării hotărârii nr. 4.308/1993, până la soluţionarea plângerii penale, iar, în subsidiar, să se dispună executarea silită numai pentru cantitatea de 199.560 kg grâu, şi nu pentru 651 tone.

Prin sentinţa civilă nr. 4.699, pronunţată la 9.06.1994 de Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, s-a respins contestaţia la executare.

Pentru a da această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin contestaţie se tinde la modificarea hotărârii puse în executare şi că instanţa nu este îndreptăţită să examineze aspectele de fond ale cauzei, iar în ceea ce priveşte cererea de suspendare, acesta nu întruneşte cerinţele legale.

împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea.

în motivarea apelului se arată că între părţile în litigiu s-a încheiat un contract de prestaţii de servicii şi că, din cantitatea de 651 tone grâu, s-a livrat intimatei 455 tone făină.

Apelul este nefondat. *•

Potrivit dispoziţiilor art. 400 Cod proc. civilă, în raport de obiectul contestaţiei, se disting două categorii de contestaţii la executare, şi anume: contestaţia la titlu, prin care instanţa care a pronunţat hotărârea pusă în executare este solicitată să clarifice înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului acestei hotărâri, şi contestaţia împotriva executării sau a actelor de executare, prin care partea interesată poate valorifica motive legate de vicii privind actele de executare în sine.

Apelanta nu s-a aflat în nici una din aceste situaţii, încercând să invoce motive de fond, care tind să repună în discuţie o hotărâre definitivă, ceea ce este inadmisibil.

Nici cererea de suspendare a hotărârii nu este întemeiată, dispoziţiile art. 401 Cod proc. civilă lăsând la aprecierea instanţei luarea acestei măsuri, or, în cauză nu rezultă că există motive temeinice care să impună suspendarea executării.

Exercitarea căii de atac extraordinare a contestaţiei în anulare nu impune (automat) suspendarea executării. Faţă de cele de mai sus, se va respinge apelul, ca nefondat.